Părinţii dominatori şi identitatea de sine a copilului

Copiii care provin din familii ce au la bază relaţii de dominare dezvoltă un grad ridicat de fuziune cu proprii părinţi, fapt ce îi împiedică să se dezvolte în adulţi capabili să-şi cunoască nevoile individuale şi să lupte pentru îndeplinirea acestora. Dacă sunt întrebaţi, ca adulţi, „Eşti capabil să ai propriile gânduri, să întreprinzi propriile acţiuni, să simţi propriile sentimente fără a lua în considerare speranţele şi ambiţiile părinţilor tăi?”, puţini sunt cei care ar putea să răspunde printr-un „da” categoric.

Creşterea sănătoasă a unui copil înseamnă ca părinţii să satisfacă nevoile materiale ale acestuia, să-l protejeze de vătămări fizice, să răspundă nevoilor acestuia în materie de iubire şi de atenţie, să-l protejeze de vătămare emoţională şi să-i ofere îndrumări de ordin moral. Această listă ar putea fi mai lungă, însă aceste cinci responsabilităţi stau la baza educaţiei competente. Părinţii dominatori se rezumă, de cele mai multe ori, la primul punct. Aceştia nu pot răspunde nevoile afective ale copiilor pentru că ei înşişi trebuie să găsească în interiorul lor o bază de securitate, siguranţă şi dragoste. De cele mai multe ori, ei contează pe copiii lor să aibă grijă de împlinirea acestor nevoi. Când un copil este forţat să preia responsabilităţi care revin părinţilor lui, rolurile familiale devin neclare şi inversate. Un copil nevoit să devină părinte pentru el însuşi sau pentru propriul lui părinte nu mai are un model de adult necesar dezvoltării sale emoţionale sănătoase.
Părinţii care îşi cresc într-un mod sănătos copiii răspund cu bucurie progresului copilului lor, fiind alături de ei şi oferindu-le sprijin şi încredere pentru a face faţă provocărilor inerente parcursului lor în viaţă. Părinţii care stimulează rivalitatea, din contra, se simt adesea anxioşi şi speriaţi de progresele copiilor lor. Ei încearcă să acopere frustrarea cu privire la propria incapabilitate, străduindu-se să păstreze copilul într-o profundă relaţie de dependenţă.
Copiii au nevoie să fie încurajaţi să acţioneze, să descopere lumea în care trăiesc, prin curiozitate şi încredere. Cea mai sigură cale de a dezvolta în copil anxietatea şi teama este de a ne manifesta noi înşine, ca părinţi, în acest mod. Ceea ce îi motivează pe unii părinţi să devină dominatori în relaţia cu copiii lor este nevoia de a umple un gol din viaţa lor prin autoritate şi control excesiv. În multe situaţii, părintele dominator se simte abandonat şi trădat atunci când copilul său devine independent.

Psihoterapeut Cătălina Ioana DASCĂLU