Pas înainte în lupta cu noul coronavirus - Descoperirea cercetătorilor australieni

virus  151837800

Dimensiune font:

| 17-03-2020 21:48

Munca cercetătorilor pentru găsirea unui leac pentru noul coronaviru începe să dea rezultate. Cercetătorii australieni au anunţat marţi că au reuşit maparea răspunsurilor imune la coronavirus în urma studierii unuia dintre primii pacienţi testaţi pozitiv în această ţară, o realizare descrisă de ministrul Sănătăţii drept un pas înainte important în dezvoltarea unui potenţial vaccin şi a unui tratament, informează Reuters potrivit Agerpres.



Coronavirusul a infectat peste 170.000 de persoane la nivel mondial şi a ucis cel puţin 7.019, potrivit cifrelor Organizaţia Mondiale a Sănătăţii (OMS).

În timp ce mare parte dintre cei infectaţi prezintă simptome minore, boala COVID-19 este severă sau critică la 20% dintre pacienţi. Rata de deces în urma contractării virusului este de aproximativ 3,4%, conform estimărilor OMS.

Pe măsură ce oamenii de ştiinţă accelerează demersurile pentru dezvoltarea unui vaccin, cercetătorii de la Institutul Peter Doherty pentru Infecţii şi Imunitate din Australia au anunţat că au făcut un pas important în înţelegerea acestui virus.

În urma examinării rezultatelor analizelor de sânge în cazul unei paciente în vârstă de circa 40 de ani, ei au descoperit că sistemul imunitar uman răspunde la fel ca în cazul gripei.
Giuseppe Conte are vești proaste pentru italieni: ’Este cea mai riscantă perioadă, vor fi săptămâni grele. Încă nu am ajuns la apogeu’


Rezultatele îi pot ajuta pe oamenii de ştiinţă să înţeleagă de ce unii pacienţi se vindecă, în timp ce alţii dezvoltă probleme respiratorii mai grave, au explicat cercetătorii.

"Oamenii pot utiliza metodele noastre pentru a înţelege răspunsurile imune pe cohorte mai mari de COVID-19 şi, de asemenea, pentru a înţelege ce lipseşte în cazul celor cu rezultate fatale", a declarat Katherine Kedzierska, profesoară de microbiologie şi imunologie la Universitatea din Melbourne, referindu-se la boala cauzată de noul coronavirus.


Cercetătorii au monitorizat imunitatea pacientei din Australia şi au putut prezice cu acurateţe momentul în care aceasta se va vindeca.

Ministrul Sănătăţii, Greg Hunt, a declarat că acest studiu reprezintă un important pas înainte. "Reprezintă accelerarea demersurilor pentru un vaccin prin identificarea candidaţilor cu cea mai mare rată de succes", a spus Hunt. "De asemenea, reprezintă accelerarea demersurilor pentru potenţiale terapii şi tratamente pentru pacienţii care au deja coronavirus", a adăugat oficialul.

Cel puţin doisprezece producători din domeniul farmaceutic din întreaga lume lucrează în prezent la vaccinuri sau antivirale şi alte tratamente contra epidemiei cu răspândire rapidă. Însă, costurile investiţiilor pentru vaccinuri se pot ridica la 800 de milioane de dolari, într-un proces care, chiar dacă este accelerat, va dura probabil mai mult de un an până la aprobare, potrivit directorilor companiilor implicate în acest demers. 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
28 de medicamente noi pe lista  medicamente compensate şi gratuite
23/04/2024 14:07

Guvernul a aprobat, marţi, o hotărare care prevede introducerea in lista de medicamente compensate şi gratuite a unui număr de 28 molecule inovative. Actualizarea listei de medicamente compensate şi gratu ...

De câtă apă ai nevoie să bei zilnic? Poți să calculezi singur cât este necesarul tău
22/04/2024 11:23

   Pană acum, regula de bază era să bei 2 pană la 2,5 litri de apă pe zi. Dar, potrivit expertilor, ar trebui să respectati o altă regulă. Cel mai cunoscut răspuns la intrebarea ...

Asigurătorii din sănătate plătesc despăgubiri de 5,2 milioane euro în fiecare zi calendaristică!
18/04/2024 10:27

  Conform datelor prezentate de Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din Romania (UNSAR), cei 458 milioane lei sunt bani care nu au mai fost cheltuiţi din fondul public de as ...

 5 remedii eficiente pentru sinuzita acută
17/04/2024 11:03

 5 remedii eficiente pentru sinuzita acută Orice persoană se poate confrunta cu sinuzită la un moment dat in viată, de aceea este bine să stii ce remedii te pot ajuta să scapi mai repede de această ...

Aliații invizibili. Probioticele
16/04/2024 14:28

Probioticele, acele microorganisme vii care, administrate in cantităti adecvate, conferă beneficii sănătătii gazdei, au devenit un subiect fierbinte in cercetarea medicală si in randul consumatorilor preo ...

Spitalul construit din donații de asociația „Dăruiește Viață” a început să funcționeze
16/04/2024 14:20

Spitalul construit din donatii de asociatia „Dăruieste Viată” a inceput să functioneze, marti, după ce au fost mutati clădirea veche a spitalului „Marie Curie” copiii din sectiile ...

Spitalul ca o morgă. Morțile suspecte de la Spitalul Sf. Pantelimon din București au băgat groaza în pacienți din toată țara
15/04/2024 19:03

Scandalul monstru in care este implicat Spitalul Sf. Pantelimon din Bucuresti, acolo unde in decurs de patru zile si-au pierdut viata 17 pacienti, este departe de a se fi incheiat. Rudele celor decedati au nevo ...

Amurgul echilibrului: călătoria neașteptată a vertijului
15/04/2024 14:07

 Vertigo, un cuvant incărcat de tensiune si mister, descrie o senzatie pe care multi o consideră terifiantă: aceea de a te simti ca si cum te-ai rostogoli prin gol sau ca si cum lumea inconjurătoare se ...

Aliații ascunși: cum ne modelează flora intestinală sănătatea
15/04/2024 11:41

  În adancurile tractului nostru digestiv trăieste o lume complexă si diversificată de microorganisme, cunoscută sub numele de flora intestinală sau microbiomul intestinal. Acest ecosistem micr ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei