Persoanele cu dizabilităţi, persoanele fără adăpost şi noi categorii de angajaţi – introduse în etapa a II-a de vaccinare

WHEELCHAIR_GENERIC_0-650x435-1000x600

Dimensiune font:

| 21-01-2021 12:05

Guvernul a stabilit prin hotărârea de modificare a HG 1.031/2020, privind aprobarea Strategiei de vaccinare împotriva COVID-19 în România, că persoanele cu dizabilităţi şi însoţitorii acestora, precum şi persoanele fără adăpost intră în etapa a II-a de vaccinare, alături de vârstnicii peste 65 de ani, bolnavii cronici şi angajaţii din domenii esenţiale.

De asemenea, în hotărârea aprobată miercuri de Executiv au fost incluse noi categorii de angajaţi din domenii esenţiale, care urmează să se vaccineze în etapa a II-a, printre acestea fiind personalul din Consiliul Economic şi Social, Avocatul Poporului, Consiliul Legislativ, Banca Naţională a României, Curtea de Conturi, Consiliul Concurenţei, executorii judecătoreşti, avocaţii, asistenţii maternali, personalul navigant român maritim şi fluvial, personalul din Administraţia Naţională de Meteorologie, lucrătorii din agricultură şi din industria alimentară de alimente esenţiale, sportivii componenţi ai loturilor naţionale sau ai loturilor olimpice.

Aceeaşi HG prevede că Ministerul Apărării Naţionale asigură, prin centrele sale, vaccinarea personalului propriu şi a familiilor acestora şi pentru următoarele categorii:

* cadrele militare în rezervă şi în retragere din cadrul instituţiilor din sistemul naţional de apărare naţională, ordine publică şi securitate naţională, precum şi familiile acestora;

* persoanele care beneficiază de prevederile Legii nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, cu modificările şi completările ulterioare;

* personal în activitate din cadrul celorlalte instituţii din sistemul naţional de apărare naţională, ordine publică şi securitate naţională, precum şi familiile acestora.

De asemenea, prin actul normativ au fost incluse în etapa a II-a de vaccinare noi categorii:

* persoane încadrate într-un grad de handicap, persoane imobilizate, persoane imunodeprimate, însoţitorii acestora şi persoanele care locuiesc la acelaşi domiciliu cu acestea;

* persoane fără adăpost;

* personal-cheie din instituţiile statului, Parlament, Curtea Constituţională, Administraţia Prezidenţială, Guvern, Consiliul Economic şi Social, Avocatul Poporului, Consiliul Legislativ, Banca Naţională a României, ministere şi instituţii subordonate acestora;

* personalul în activitate din cadrul instituţiilor din sistemul naţional de apărare naţională, ordine publică, securitate naţională şi al autorităţii judecătoreşti, executorii judecătoreşti, interpreţii şi traducătorii autorizaţi de Ministerul Justiţiei, avocaţii înscrişi în tabloul avocaţilor, membrii Uniunii naţionale a notarilor publici, precum şi membrii din România în Parlamentul European.

Tot în etapa a II-a, care prevede vaccinarea personalului economic vital, vor fi vaccinate şi următoarele categorii:

* casierii şi ceilalţi lucrători din magazinele de retail alimentar;

* personalul navigant român maritim şi fluvial;

* personalul român care îşi desfăşoară activitatea pe platforme marine (eoliene, gaz, petrol);

* personalul român care îşi desfăşoară activitatea pe unităţi mobile de foraj marin (nave tip FPSO şi nave tip FSU).

În aceeaşi etapă a vaccinării au fost incluse şi alte categorii:

* personalul care lucrează în domeniul pompelor funebre, direct implicat în manipularea cadavrelor umane;

* personalul din cadrul direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului/serviciul public de asistenţă socială care îşi desfăşoară activitatea în relaţie directă cu beneficiarii, asistenţii maternali, asistenţii personali şi asistenţii personali profesionişti;

* persoanele care asigură asistenţă medicală şi socială persoanelor prevăzute la pct.(iii) al lit.a);

* personalul din administraţia publică locală;

* lucrătorii din agricultură şi din industria alimentară de alimente esenţiale;

* personalul din Administraţia Naţională de Meteorologie;

* membrii misiunilor diplomatice, oficiilor consulare de carieră şi reprezentanţelor organizaţiilor internaţionale din România, inclusiv membrii de familie care îi însoţesc, deţinători de cărţi de identitate special emise de Ministerul Afacerilor Externe;

* personalul civil şi militar care urmează să execute misiuni în afara teritoriului naţional, inclusiv membrii de familie care îi însoţesc la post, anterior plecării în misiune;

* inspectorii sociali şi personalul care îşi desfăşoară activitatea în relaţia directă cu beneficiarii din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială şi a structurilor subordonate acestora;

* personalul Curţii de Conturi a României şi ai camerelor de conturi judeţene şi a municipiului Bucureşti;

* personalul din cadrul aparatului central şi local al Consiliului Concurenţei;

* sportivii componenţi ai loturilor naţionale sau ai loturilor olimpice, sportivii calificaţi individual la jocurile olimpice precum şi staful tehnic care participă la pregătirea acestor sportivi;

* personalul sanitar veterinar care lucrează în cabinete medicale veterinare.

Prin actul normativ a fost modificată şi completată componenţa categoriilor care intră în etapa a III-a – Populaţie generală de vaccinare, introducându-se o serie de categorii care vor fi într-o etapă a III-a A” de imunizare, după cum a precizat premierul Florin Cîţu, miercuri, la finalul şedinţei de guvern.

Astfel, în această etapă vor fi vaccinate persoane care îşi desfăşoară activitatea în cadrul unor unităţi, operatori economici cu risc ridicat de infectare al personalului propriu şi al persoanelor deservite, din următoarele domenii de activitate:

* lucrătorii din industria extractivă;

* lucrătorii din industria prelucrătoare;

* lucrătorii din hoteluri şi restaurante;

* lucrătorii din domeniul de întreţinere corporală, coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare;

* lucrătorii din domeniul spectacole, activităţi culturale şi recreative;

* lucrătorii din sistemul financiar, bancar şi din domeniul asigurărilor, cu precădere a celor care au contacte directe cu publicul şi a celor care prestează servicii esenţiale de plăţi, administrare cont şi investiţii şi operează infrastructuri critice naţionale, precum şi personalul critic de suport al acestora;

* persoanele cazate în centrele regionale de proceduri şi cazare ale solicitanţilor de azil aflate în subordinea Inspectoratului General pentru Imigrări;

* persoanele cazate în centrele pentru cazarea străinilor luaţi în custodie publică aflate în subordinea Inspectoratului General pentru Imigrări;

* persoane private de libertate;

* persoane care asigură infrastructura de comunicaţii;

* lucrătorii din domeniul muzeal şi al colecţiilor publice;

* lucrătorii din biblioteci.

În aceeaşi etapă a III-a va fi imunizată şi populaţia adultă, respectiv alte categorii decât cele prevăzute la punctele ‘1 şi 2 de la litera C’ din HG 1.031/2020 şi populaţia pediatrică, în funcţie de evoluţia epidemiologică şi de caracteristicile vaccinurilor aprobate pentru utilizarea la persoanele cu vârsta sub 18 ani.

Tot prin hotărârea aprobată miercuri de Executiv s-a stabilit că pentru etapele a II-a şi a III-a, vaccinarea se va organiza prin centre de vaccinare fixe şi mobile, echipe mobile, reţeaua de medicină de familie, centre drive-through.

‘Pentru eficientizarea procesului de vaccinare, evitarea supraaglomerării sau a sacrificării dozelor de vaccin, vaccinarea se va face prin programare electronică, telefonică sau prin intermediul medicului de familie, datele fiind colectate într-o platformă unică. Pentru etapa a II-a, programările în vederea vaccinării se vor realiza cu respectarea unui raport de 75% persoane din categoria de la lit.a) al subcapitolul 2, punctul 2 al literei C şi respectiv 25% persoane din categoria de la lit.b) al subcapitolul 2, punctul 2 al literei C ‘, se spune în hotărâre.

De asemenea, centrele de vaccinare împotriva COVID-19 sunt coordonate metodologic de Ministerul Sănătăţii, prin Institutul Naţional de Sănătate Publică şi direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti.

Prevederile hotărârii se aplică şi cetăţenilor Uniunii Europene, ai Spaţiului Economic European şi ai Confederaţiei Elveţiene, precum şi străinilor cu şedere legală pe teritoriul României. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:12

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Gura Vaii, cu sediul social in comuna Gura Vaii, satul Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau, cod postal 607220, telefon 0371/407.500, fax 0372/002.112, e-mail: primariaguravaii@yahoo.com, cod fiscal 4278108. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: - teren in suprafata de 316 mp, situat in intravilanul comunei Gura Vaii, satului Rotunda, nr. Cadastral 62185, CF 62185, apartinand domeniului privat al Comunei Gura Vaii, conform H.C.L. Comunei Gura Vaii nr. 09/22.01.2024, caietului de sarcini si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartimentul Achizitii Publice sau se poate consulta pe site-ul: www.uatcomuna guravaii.ro, sectiunea -Anunturi. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: de la Compartimentul Achizitii Publice, din cadrul Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau in contul de trezorerie RO17 TREZ 0625 006X XX00 0079, deschis la Trezoreria Onesti, cod fiscal: 4278108. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 27.03.2024, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 04.04.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 05.04.2024, ora 09.00, Comuna Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Judecatoria Onesti, cu sediul in municipiul Onesti, Str. Tineretului nr. 1, judetul Bacau, telefon 0234/311.913, fax 0234/326.170, e-mail: jud-onesti-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 08.03.2024.
ANUNȚ DE LICITAȚIE. Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro, organizează în data de 29.03.2024, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 16.000,00 mp, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, zona Dedeman. 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 16.000 mp, situat în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: gratuit 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 20.03.2024, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 29.03.2024, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 29.03.2024, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro PRIMAR, Florin-Liviu DULGHERU
După scandalul puilor vopsiți, apare o nouă dezvăluire: salatele etichetate organice sunt contaminate cu pesticide
29/03/2024 13:47

Salatele in pungi "prea contaminate cu pesticide", avertizează un studiu realizat in Franţa, relatează Rador Radio Romania. Salatele nu ar fi atat de verzi, arată studiul citat. Un studiu reali ...

Ce este moringa și care sunt beneficiile sale pentru sănătate
29/03/2024 10:02

Ce este moringa si care sunt beneficiile sale pentru sănătate Moringa oleifera este o plantă originară din nordul Indiei, care poate creste si in alte locuri tropicale si subtropicale, cum ar fi Asia si Af ...

Toate spitalele publice vor fi modernizate
29/03/2024 08:30

Executivul va demara un program de investitii in spitale publice in valoare de 13,25 miliarde lei (2,7 miliarde euro, la cursul de schimb actual) pană in 2031. Prin acest program vor fi finantate lucrări de i ...

Alergiile, provocatorii invizibili ai vieții cotidiene
28/03/2024 13:54

Într-o lume in care progresul si inovatia sunt la ordinea zilei, sănătatea umană se confruntă paradoxal cu provocări crescande. Una dintre cele mai răspandite si complexe probleme de sănătate din ...

Un bărbat mort a fost somat de un spital să plătească spitalizarea
28/03/2024 13:45

Un bărbat mort a fost somat de un spital să plătească spitalizarea. Spitalul Clinic Judetean de Urgentă „Sf Apostol Andrei” din Galati vorbeşte cu mortii. Chiar dacă un bărbat era mort de zile intr ...

Cât este valabilă adeverința care înlocuiește cardul național de sănătate
28/03/2024 00:17

Adeverinta care substitutie cardul de sănătate va fi valabilă pană la emiterea unui nou card, conform unui ordin al presedintelui CNAS. Un ordin al presedintelui CNAS stabileste că valabilitatea adeverint ...

 Prosopagnosia, oamenii care nu-și recunosc nici imaginea din oglindă
27/03/2024 13:45

Prosopagnosia, cunoscută si sub numele de „cecitate facială”, este o tulburare neurologică rară, care impiedică capacitatea de a recunoaste fetele. Acesta nu este doar un simplu moment de uitar ...

Carne de pui îngălbenită cu vopsea, descoperită de inspectorii ANPC: 'Ne confruntăm cu un atentat serios la siguranţa fiecăruia dintre noi'
27/03/2024 09:30

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Horia Constantinescu, avertizează, miercuri dimineaţă, că unele firme vopsesc carnea de pui pentru a o face să pară mai bună, uneo ...

Carne de pui îngălbenită cu vopsea, descoperită de inspectorii ANPC: 'Ne confruntăm cu un atentat serios la siguranţa fiecăruia dintre noi'
27/03/2024 09:05

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Horia Constantinescu, avertizează, miercuri dimineaţă, că unele firme vopsesc carnea de pui pentru a o face să pară mai bună, uneo ...

Renumitul doctor William Makis aruncă bomba: Cancerul prințesei Kate ar putea fi cauzat de vaccinurile ARNm COVID-19 pe care le-a făcut în 2021
26/03/2024 16:31

William Makis este un binecunoscut specialist in domeniul oncologiei, cu peste 100 de lucrări publicate pe această temă. De curand, specialistul a venit cu o teorie care a pus pe jar lumea medicală. In urm ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei