Protecţie specială pentru mamele minore

default

Dimensiune font:

| 19-08-2015 17:10

De la începutul anului, în judeţul Iaşi au fost înregistrate aproximativ 80 de mame minore la cele două maternităţi din oraş, dar şi în Paşcani. La Maternitatea „Cuza Vodă” au ajuns 50 de cazuri, la Maternitatea „Elena Doamna” - 24, iar la Spitalul de Copii „Sf. Maria” - o singură mamă minoră. De asemenea, la Spitalul Municipal Paşcani au ajuns patru astfel de cazuri.

Fenomenul este unul îngrijorător de mai mult timp, iar reprezentanţii Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului (DGSAPC) Iaşi instituie, în anumite cazuri, o protecţie specială. Prin aceste măsuri se are în vedere ca tinerele mame să fie încurajate să crească şi să păstreze copilul, dar se evaluează şi dacă acestea deţin abilităţile necesare pentru a-l îngriji. Astfel, acestea pot sta timp de un an la Centrul maternal „Maternus”, unde tinerele mame primesc ajutorul şi consilierea necesare. „Aceste măsuri de protecţie specială nu se instituie la fiecare caz, ci doar în cazuri mai deosebite, când tânăra mamă fie refuză să stea cu copilul, fie nu are sprijinul familiei. Între timp, poate împlineşte şi vârsta de 18 ani, şi atunci poate opta să dea copilul către adopţie, dacă nu are condiţiile sau abilităţile necesare pentru a-l creşte sau poate să îl păstreze, dacă situaţia este remediată”, a explicat Angelina Enache, purtător de cuvânt în cadrul DGASPC Iaşi.

În anul 2014 au fost înregistrate 142 de mame minore, dintre care pentru 75 s-au instituit măsuri de protecţie specială. Mădălina OLARIU

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:10

Câte chimicale conține o felie de tort de la cofetărie
24/12/2021 11:13

Asociatia Pro Consumatori a analizat oferta de dulciuri din 20 de cofetării, precum si compozitia mixurilor pentru prăjituri comercializate in structurile comerciale de tip hipermarket. Dacă tortul continu ...

Coada calului – tratamente naturiste coada calului – ceai coada calului
27/06/2021 13:12

Coada calului – tratamente naturiste coada calului – ceai coada calului       Denumire stiintifica Coada Calului: Equisetum arvense, fam. Equisetaceae Denumire populara Coad ...

 Ficatul si alcoolul
27/06/2021 12:47

 Ficatul si alcoolul       Este important de notat ca, din punctul de vedere al afectarii hepatice, tipul de bautura consumat nu prezinta importanta, berea fiind la fel de nociva pre ...

Mesteacan – tratamente naturiste mesteacan – ceai de mesteacan
25/06/2021 20:00

Mesteacan – tratamente naturiste mesteacan – ceai de mesteacan     Denumire stiintifica Mesteacan: Betula alba Denumire populara Mesteacan: mastacan, mesteacăn alb, mestecan. ...

Boala ascunsă sub degetul mare al mâinii
25/06/2021 18:55

  Tenosinovita de Quervaine este inflamatia dureroasa a doua tendoane ca­re asigura miscarile degetului mare de la mana (tendonul este o structura ce leaga muschiul de os). Aceasta se manifesta prin ...

Spanz – tratamente naturiste cu spanz
25/06/2021 18:50

Spanz – tratamente naturiste cu spanz     Denumire stiintifica spanz: Helleborus purpurascens Denumire populara spanz: barba-lupului, bojaţel, botăţel, coada-popii, cucurig, iarba ...

  La ce POATE duce abstinenţa SEXUALĂ  CONSECINŢE   FOTO
25/06/2021 16:35

 Specialiştii subliniază că sexul reprezintă o necesitate a corpului nostru, astfel incat, lipsa acestuia are unele repercursiuni, in ceea ce priveşte comportamentul. Studiile efectuate in acest se ...

Galbenelele, plantele medicinale cu proprietati minune
03/03/2021 14:11

Galbenelele, plantele medicinale cu proprietati minune           Galbenelele sunt plante recunoscute pentru frumoasa culoare galbena a florilor pe care acestea le produc. Galb ...

Cum sa scapam de tuse     Leacuri populare
01/03/2021 06:49

 O data cu vremea rece si umeda apare si tusea, ca prin simptom al unei raceli ce este pe cale sa se instaleze daca nu se iau din timp masurile necesare de prevenire. Aceasta boala este agasanta, supara ...

Descoperire REVOLUȚIONARĂ: această băutură ANULEAZĂ efectele nocive ale mâncărurilor bogate în grăsimi
29/12/2019 09:25

Veste bună pentru iubitorii de mancăruri bogate in grăsimi. Această substantă vă poate ajuta să trisati fără consecinte! Da, puteti consuma mancăruri bogate in grăsimi si puteti evita efectele nocive ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei