Sensul muncii şi calitatea relaţiilor

De multe ori, prinşi în caruselul urgenţelor, ne lăsăm purtaţi spre zone în care devenim anxioşi, supuşi presiunilor interioare şi, mai ales, exterioare. Termene limită ale unor rezultate care, în majoritatea situaţiilor, ţin de scenariul de viaţă al altora. Tocmai în aceste momente poate fi înţelept să luăm o pauză şi să privim, din poziţia de observator, întreaga ţesătură de circumstanţe şi persoane. Am fi uimiţi să descoperim că relaţiile au de suferit atunci când ne concentrăm prea intens asupra a ceea ce dorim să obţinem.
Concentrarea excesivă asupra rezultatelor în detrimentul procesului poate fi o barieră în obţinerea unui rezultat de succes. Anxietatea, propria tensiune interioară şi nerăbdarea care ne însoţesc atunci când vrem să facem lucrurile „cum trebuie” ne împiedică să obţinem ceea ce am intenţionat iniţial. Cu cât sunt mai mari aşteptările noastre, cu atât ne îndepărtăm mai mult de realizarea efectivă şi suntem tot mai puţin capabili să fim eficienţi ţinând cont de contextul în care ne desfăşurăm activitatea.
Relaţiile sunt parte din proces. Neglijarea acestora în favoarea fricii de eşec pune bazele a ceva ce va ajunge, într-adevăr, să meargă prost. Neglijăm propriul sens, sensul celorlalţi şi sensul procesului. A acorda atenţie relaţiilor cu ceilalţi înseamnă a oferi respect. Atunci când le oferim încredere şi respect, creăm împreună un mediu în care fiecare îşi găseşte locul şi sensul, un mediu în care fiecare devine capabil să ofere sieşi şi celorlalţi valoare.
Psihoterapeut Cătălina Ioana Dascălu

Demnitatea omului îi interzice să fie el însuşi o unealtă, să devină un simplu instrument în procesul muncii, să fie degradat la un mijloc de producţie. Capacitatea de muncă nu este totul; nu este o baza nici suficientă, nici esenţială pentru o viata plină de sens. Un om poate să fie capabil de muncă şi totuşi să nu ducă o viaţă cu sens; altul poate fi incapabil de muncă şi cu toate acestea să dea un sens vieţii sale – Viktor Frankl