Specialistii anunta o iminentă criză a diabetului

diabet-zahart

Dimensiune font:

| 05-03-2021 17:09

Obezitatea britanicilor alimenteazã o „crizã a diabetului” şi va declanşa „un dezastru” pentru sistemul naţional de sãnãtate (National Health System, NHS), estimeazã un ONG de la Londra.

Avertismentul survine în contextul în care numãrul diabeticilor este prevãzut sã creascã cu 700.000 în doar opt ani, ajungând pânã la cel puţin 4,4 milioane de bolnavi de diabet pânã la sfârşitul deceniului.

Potrivit experţilor, combinaţia dintre un numãr fãrã precedent de bolnavi de diabet şi presiunile bugetare la care este supus sistemul de sãnãtate britanic ar putea crea „furtuna perfectã, care ameninţã sã falimenteze NHS”.

Cu toate acestea, fundaţia Diabetes UK insistã cã tendinţa poate fi opritã dacã oamenii adoptã nişte schimbãri în stilul de viaţã care sã-i ajute sã piardã în greutate şi sã îşi reducã şansele de a face diabet. Cel puţin 90% din toate cazurile de diabet sunt cazuri de diabet de tip 2 – favorizate de obezitate, consumul exagerat de alcool, lipsa exerciţiilor fizice şi un stil de viaţã nesãnãtos. Alţi factori de risc includ o vârstã de peste 40 de ani, o talie mare, un istoric familial de diabet sau apartenenţa la comunitãţile de culoare, asiatice sau la alte minoritãţi etnice.

Fundaţia avertizeazã cã NHS a ajuns deja în „punctul critic”, în condiţiile în care sistemul cheltuie cel puţin 1 milion de lire sterline pe orã pentru tratarea şi gestionarea bolii.

Diabetul de tip 2 este o boala cronicã care apare atunci când organismul nu produce suficientã insulinã pentru a funcţiona normal sau când celulele organismului nu folosesc insulina în mod corespunzãtor. Diabetul de tip 1, care se dezvoltã atunci când organismul nu poate produce deloc insulinã, este, de asemenea, în creştere.

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

%ANUNTSPECIAL%
DNA - Cum funcționau șpăgile între șefii caselor de sănătate
15/04/2021 18:20

Potrivit unui raport DNA din mai 2018, managerii de spitale dădeau spagă sefilor caselor judetene de asigurări de sănătate, ca acestia din urmă să le aprobe bugetele fără să le analizeze in nici un fe ...

Terapii complementare - Semințele de pin alungă oboseala
15/04/2021 16:22

Hrănitoare şi savuroase, seminţele de pin sunt o gustare excelentă in zilele solicitante. Sunt pline de vitamine, minerale, proteine şi grăsimi indispensabile bunei funcţionări a organismului. &Icir ...

Un fotomodel care a pozat în chiloți este noul ministru interimar al Sănătății. Ce spunea Cătălin Botezatu despre el acum 6 ani
15/04/2021 15:09

Premierul Florin Ciţu şi-a delegat atribuţiile de ministru interimar al Sănătăţii către secretarul de stat in Ministerul Sănătătii, Andrei Baciu, au confirmat, pentru Agerpres, surse oficiale. Prim- ...

A doua țară din lume care a atins imunizarea colectivă
15/04/2021 14:16

Israelul a atins imunizarea colectivă şi devine astfel a doua ţară din lume, după Insulele Seychelles, care se poate lăuda cu o asemenea performanţă. Campania masivă de vaccinare a dat roade, iar isra ...

Coronavirus Romania. Aproape 200 de decese inregistrate in ultimele 24 de ore. Peste 1.500 de pacienti internati la ATI
15/04/2021 14:05

Autoritatile au anuntat joi, 15 aprilie, ca in intervalul ultimelor 24 de ore au fost inregistrate pe teritoriul Romaniei 3.852 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2. Numarul cazurilor noi este in ...

Vaccinul Moderna, eficiență de 90% împotriva COVID şi 95% împotriva formelor severe
14/04/2021 12:29

Vaccinul Moderna are o eficientă de 90% impotriva COVID-19 şi de 95% impotriva formelor severe ale bolii, a anunţat marţi compania americană producătoare, in urma unui nou studiu clinic. Datele provin ...

Țara unde sunt cele mai multe cazuri de COVID pe cap de locuitor
14/04/2021 11:30

Suedia a inregistrat in ultima săptămană cele mai multe cazuri noi de Covid-19 pe cap de locuitor din Europa şi numărul pacienţilor internaţi la terapie intensivă este cel mai mare inregistrat de ţară ...

Primele vaccinuri Johnson&Johnson au ajuns în România. Distribuirea e oprită în UE din cauza trombozelor provocate de ser
14/04/2021 11:15

60.000 de doze de vaccin Johnson&Johnson au ajuns miercuri dimineată in Romania, prin Punctul de Trecere al Frontierei Nădlac II. Serul este suspendat momentan in Uniunea Europeană, iar dozele vor răman ...

Ce spune fostul ministrul al Sănătății, Nelu Tătaru, despre al patrulea val al pandemiei
14/04/2021 08:00

Nelu Tătaru, fostul ministru al Sănătătii, a vorbit marti seară despre motivul care ar putea declansa al patrulea val al pandemiei de COVID-19: mobilitatea crescută a cetătenilor. Totodată, medicul a ...

Noi criterii de carantinare a localităților: se va lua în calcul și numărul de teste Covid efectuate, precum și gradul de ocupare a paturilor din spitale
13/04/2021 20:50

 Un ordin elaborat de Ministerul Sănătătii introduce noi criterii pentru instituirea carantinei in localităti. Astfel, pe langă rata de incidentă a cazurilor Covid-19, se va lua in calcul si nivelul ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei