Tinerii români, în DEPRESIE din cauza pandemiei de coronavirus! Cum putem trece peste tulburările psihice- sfatul experților

download

Dimensiune font:

| 08-03-2021 19:42

Pandemia de coronavirus a venit pe neașteptate și ne-a schimbat viețile radical. Nimic nu a mai fost cum era înainte. Am avut de respectat și avem în continuare reguli foarte stricte, am stat luni de zile închiși în case din cauza carantinei, iar mulți dintre noi și-au pierdut locurile de muncă. Medicii avertizează că aproape jumătate dintre români au avut în ultimul an tulburări psihice și emoționale.

Doctorii spun că cei care suferă cel mai mult sunt tinerii cu vârste cuprinse între 19 și 25 de ani. În acest contest, specialiștii le recomandă celor care se simt depășiți să facă sport. Mai mult, pe rețelele de socializare circulă o provocare care ar ajuta în cest sens: tinerii să se filmeze când fac flotării și să provoace alți prieteni.

Un bărbat, Lucian, a declarat pentru Știrileprotv.ro că pandemia de coronavirus l-a afectat, s-a simțit trist. El spune că a fost provocat de un prieten să facă zilnic câte 25 de flotări, mișcare cu ajutorul căreia a simțit o detensionare.

Provocarea aceasta a pornit din Australia și se numește „25 push ups challenge” a pornit din Australia. Reprezentanții unui ONG s-au gândit că prin sport, cu ajutorul mișcării, vor atrage atenția asupra depresiei și a stresului post-traumatic. Încetul cu încetul ideea a ajuns și la noi în țară. Psihologii spun că numărul oamenilor care manifestă tendințe depresive este în creștere. Specialiștii le recomandă celor care se simt triști să facă sport, fiindcă ajută mult.

Medicul Bianca Brîndușa spune că numărul persoanelor care solicită ajutor a crescut foarte mult în timpul pandemiei.

 

Numărul celor care au nevoie de consiliere psihologică a crescut din cauza pandemiei
”Da, a crescut, pentru că au stat în case, cu propriile lor gânduri, cu propriile lor probleme, nu au mai socializat, iar toate lucrurile care stăteau acolo ascunse, au ieșit la suprafață”.

Un alt medic, Andrei Stoica, spune că 40% dintre persoanele care au apelat la clinica DespreHub sunt persoane tinere, cu vârsta cuprinsă între 19 și 25 de ani, sau 26 și 35.

Potrivit unui studiu efectuat de Institutul de Psihiatrie de la Socola, făcut public în decembrie anul trecut, arată că 42% dintre români au suferit tulburări psiho-emoționale în ultimele luni. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:59

%ANUNTSPECIAL%
Șeful Pfizer: Va fi nevoie de o a treia doză și apoi câte una în fiecare an
16/04/2021 10:38

Persoanele care au primit vaccinul Pfizer vor avea probabil "nevoie" de a treia doză in termen de un an, apoi fără indoială o injecţie in fiecare an, a spus CEO Pfizer, Albert Bourla, notează AF ...

Liber la vaccinarea cu serul AstraZeneca, începând de vineri
16/04/2021 08:33

 Vaccinarea cu serul AstraZeneca se poate face fără inscriere pe lista de asteptare si fără programare, incepand de vineri, in centrele care au locuri disponibile. Autorităţile recomandă verificarea ...

Burgenland relaxează restricțiile. Se redeschid școlile și se reia comerțul cu amănuntul
16/04/2021 08:30

Spre deosebire de Viena si Austria Inferioarü, Burgenland nu va prelungi lockdown-ul pană pe 2 mai. Guvernatorul Hans Peter Doskozil a anuntat acest lucru intr-o conferintă de presă. Luni, scolile si ...

Doi morți într-un focar de COVID-19 la un cămin de bătrâni unde nu s-a făcut vaccinarea
16/04/2021 08:11

Doi dintre varstnicii de la centrul rezidenţial din localitatea Cuşma, unde autorităţile au anunţat joi că există un focar de COVID-19 cu 16 beneficiari infectaţi, au decedat şi alţi doi sunt spital ...

Guvernul întoarce spitalele pe dos, în căutare de paturi ATI
16/04/2021 07:56

  „Este o luptă pe care o ducem in fiecare zi. Înteleg că se rezolvă si problema personalului ATI prin aceste concursuri. Voi monitoriza situatia, voi merge si la sedintele CNCCI, voi sta a ...

O femeie din Cluj a murit la două luni după rapel de COVID. Ce spune medicul
16/04/2021 07:52

O femeie din judetul Cluj, in varstă de 70 de ani, vaccinată cu ambele doze de vaccin Pfizer, a murit recent in sectia de Terapie Intensivă a Spitalului din Turda, după ce a fost depistată cu Covid la do ...

DNA - Cum funcționau șpăgile între șefii caselor de sănătate
15/04/2021 18:20

Potrivit unui raport DNA din mai 2018, managerii de spitale dădeau spagă sefilor caselor judetene de asigurări de sănătate, ca acestia din urmă să le aprobe bugetele fără să le analizeze in nici un fe ...

Terapii complementare - Semințele de pin alungă oboseala
15/04/2021 16:22

Hrănitoare şi savuroase, seminţele de pin sunt o gustare excelentă in zilele solicitante. Sunt pline de vitamine, minerale, proteine şi grăsimi indispensabile bunei funcţionări a organismului. &Icir ...

Un fotomodel care a pozat în chiloți este noul ministru interimar al Sănătății. Ce spunea Cătălin Botezatu despre el acum 6 ani
15/04/2021 15:09

Premierul Florin Ciţu şi-a delegat atribuţiile de ministru interimar al Sănătăţii către secretarul de stat in Ministerul Sănătătii, Andrei Baciu, au confirmat, pentru Agerpres, surse oficiale. Prim- ...

A doua țară din lume care a atins imunizarea colectivă
15/04/2021 14:16

Israelul a atins imunizarea colectivă şi devine astfel a doua ţară din lume, după Insulele Seychelles, care se poate lăuda cu o asemenea performanţă. Campania masivă de vaccinare a dat roade, iar isra ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei