Transmițătorii silențioși, cei mai periculoși purtători ai coronavirusului. Peste 80 la sută din oamenii infectați nu prezentau simptomele clasice ale COVID

62149747

Dimensiune font:

| 18-10-2020 18:05

 

 

Cercetătorii Colegiului Universitar din Londra au ajuns la concluzia că peste 80% dintre oamenii infectaţi cu coronavirus nu au prezentat niciunul dintre principalele simptome ale COVID-19. Oamenii de ştiinţă au folosit datele Biroului Naţional de Statistică din Marea Britanie (ONS), potrivit CNBC.

Studiul ia în calcul 36.061 de teste pentru coronavirus şi spune că 86,1% dintre cei care au fost diagnosticaţi pozitiv nu au raportat niciun simptom pe care îl asociem cu COVID-19, cum ar fi tuşitul, febra sau lipsa gustului/mirosului. Din 115 oameni care au obţinut un rezultat pozitiv, doar 16 au raportat unul dintre simptomele „de bază” ale virusului.

„Pentru a reduce transmiterea virusului SARS-CoV-2, este important să îi identificăm pe cei infectaţi. Totuşi, avem puţine informaţii despre proporţia celor asimptomatici şi potenţialul «transmiţătorilor silenţioşi»”, notează cercetătorii.

Potrivit Centrului European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor, oamenii cu vârste cuprinse între 15 şi 49 de ani reprezintă 80% din cei testaţi pozitiv, comparativ cu 50% la începutul pandemiei.

În Germania, ţară lăudată în mod constant pentru modul în care a gestionat criza sanitară, vârsta medie a celor testaţi pozitiv este de 40 de ani în prezent, faţă de 50 de ani în luna aprilie

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<<Click pe locatie pentru detalii>>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

06:00

 Beneficiile unturii de urs. Fortifică organismul și vindecă multe afecțiuni
28/10/2020 12:37

  Untura de urs este un produs de culoare albă, cu o usoară tentă gălbuie. Se prezintă sub formă lichidă la temperatura de 27-30 grade Celsius si ca o compozitie solid ...

VIDEO - Cum să Previi 90 % dintre Afecțiuni Făcând aceste Două Lucruri. Sfaturi de la Sadhguru
28/10/2020 10:54

  Jaggi Vasudev este cunoscut in intreaga lume sub numele de Sadhguru si este unul dintre cei mai faimosi maestri indieni ai timpurilor noastre, cărtile sale fiind incluse pe lista The New York Times Bes ...

 Plămânii crescuți în laborator pot ajuta în lupsa cu COVID 19
28/10/2020 09:30

  Micii plămani artificiali crescuti intr-un laborator de celule stem adulte au permis oamenilor de stiintă să urmărească modul in care Covid-19 infectează plămanii intr-o nouă „descoperire ...

Vești proaste de la cercetători: Bolnavii de covid-19 asimptomatici îşi pierd mai uşor anticorpii decât cei cu simptome
28/10/2020 08:58

Un studiu britanic realizat de Imperial College London şi Ipsos Mori, publicat marţi, arată că bolnavii asimptomatici de covid-19 işi pierd mai rapid anticorpii decat cei care prezintă simptome ale bolii ...

VIDEO - Medicul care a prezis, în 2017, apariția COVID susține că va urma cea mai neagră perioadă a pandemiei. Apogeul dezastrului va fi în următoarele 6-12 săptămâni
28/10/2020 08:15

  Reputatul medic epidemiolog Michael Osterholm, profesor regent şi director al Centrului pentru Cercetări şi Politici pentru Boli Infecţioase de la Universitatea din Minnesota, susţine că cea mai & ...

Prima tranșă de vaccin anti-COVID va sosi în decembrie. Medicii vor fi vaccinați primii
28/10/2020 07:45

 Prima tranşă de vaccinuri Sars-Cov-2 ar trebui să ajungă in Romania la sfarşitul lunii decembrie, iar in ianuarie va incepe vaccinarea, in primul rand pentru personalul medical, a anunţat ministrul ...

 Aproape 4.000 de cadre medicale sunt infectate cu SARS-COV-2. Alte 33 au murit de COVID
27/10/2020 14:30

  Ultimele statistici oficiale ale Ministerului Sănătăţii arată că pană marţi, 27 octombrie, 3.847 de cadre sanitare – medici, asistenţi, ambulanţieri şi infirmieri – au fost depi ...

Coronavirus în România: Record de decese: 104 în ultimele 24 de ore / Alte 4.724 de noi cazuri / 824 de pacienți COVID-19 sunt la terapie intensivă
27/10/2020 13:13

 Alte 4.724 de noi cazuri de coronavirus au fost rapotate in ultimele 24 de ore in Romania, la circa 28.876 de teste făcute. Bilantul total COVID-19 in Romania a ajuns la 217.216, potrivit datelor publica ...

O asistentă de la Spitalul Județean Slatina a murit de COVID. Femeia avea 48 de ani. De la începutul pandemiei, cinci cadre medicale din spital au murit de COVID
27/10/2020 12:10

  O asistentă in varstă de 48 de ani de la Secţia Medicină internă a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Slatina, confirmată cu COVID-19 şi internată de peste o săptămană, a decedat marţi ...

 Cum te ajută cașcavalul să nu te îmbolnăvești de COVID
27/10/2020 11:54

  Karine Lacombe, medic renumit la Spitalul „Saint Antoine” din Paris, foloseste Emmentaler ca să explice regulile de prevenire a infectiei cu SARS-COV-2. Potrivit alephsnews.r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei