Unul din trei bolnavi de COVID-19 suferă de probleme psihiatrice sau neurologice ulterioare

MCZoYXNoPTVkNGM5ZTc4NGYwZDkzMmU3ZDRjOTVjZTNjMjlmOGU4.thumb

Dimensiune font:

| 07-04-2021 12:04


O treime dintre persoanele care s-au vindecat după ce au fost infectate cu noul coronavirus au fost diagnosticate cu tulburări neurologice sau psihiatrice în primele şase luni după contaminare, potrivit celui mai amplu studiu realizat până în prezent asupra bilanţului problemelor de sănătate mintală al foştilor bolnavi de COVID-19, informează AFP, potrivit Agerpres.


Anxietatea (17%) şi tulburările de dispoziţie (14%) au fost diagnosticate cel mai frecvent, afirmă autorii acestui studiu, publicat miercuri în revista de specialitate The Lancet Psychiatry.

Incidenţa afecţiunilor neurologice, precum hemoragiile cerebrale (0,6%), accidentele vasculare cerebrale (AVC - 2,1%) şi demenţa (0,7%), a fost global mai scăzută, dar riscul a fost în general mai ridicat în rândul pacienţilor care au avut forme grave de COVID-19.

Deşi riscul la nivel individual pentru cele mai multe dintre aceste tulburări neurologice şi psihiatrice este mic, efectul său poate fi "considerabil" pentru sistemele de sănătate din cauza amplorii pandemiei, a declarat Paul Harrison, profesor la Universitatea Oxford din Marea Britanie, principalul autor al studiului. Cu atât mai mult cu cât multe dintre aceste afecţiuni sunt "cronice", a argumentat el, pledând pentru înzestrarea sistemelor de sănătate cu resurse "pentru a face faţă nevoilor".

Analizând dosarele medicale în format electronic ale unui grup de 236.379 de pacienţi care au avut COVID-19, autorii cercetării au constatat că 34% dintre acele persoane au primit un diagnostic de boală neurologică sau psihiatrică în primele şase luni după infectare.

Pentru 13% dintre aceste persoane, a fost vorba despre primul lor diagnostic neurologic sau psihiatric.

Riscul de a dezvolta astfel de afecţiuni pe termen lung este crescut la pacienţii spitalizaţi cu forme severe de COVID-19. Astfel, 46% dintre pacienţii internaţi la reanimare au primit un diagnostic de tulburări neurologice sau psihiatrice în primele şase luni după infectare. Aproape 7% dintre pacienţii care au fost la reanimare au suferit ulterior un AVC, 2,7% o hemoragie cerebrală şi aproape 2% au dezvoltat demenţă. În comparaţie, aceste procente au fost de 1,3%, 0,3%, respectiv 0,4% în grupul persoanelor care nu au fost spitalizate.

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

%ANUNTSPECIAL%
Harta locurilor libere pentru vaccinare: peste 190.000 de doze disponibile la nivel national. Care este situatia in Bucuresti
19/04/2021 21:09

 Harta locurilor disponibile pentru programari la vaccinare arata luni, 19 aprilie 2021 ca la nivel national sunt peste 100.000 de doze Pfizer disponibile, peste 30.000 de doze Moderna si aproape 60.000 ...

Coronavirus Romania. 149 de decese si doar 1.768 de noi imbolnaviri raportate
19/04/2021 14:26

Autoritatile au raportat luni, 19 aprilie, 1.768 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 si 149 de decese. Numarul pacientilor internati la ATI a ajuns la 1.448. Pana astazi, 19 aprilie, pe teritoriul R ...

Terapii complementare - De ce sunt sănătoase fibrele
19/04/2021 14:19

Fibrele sunt carbohidrati si reprezintă partea care nu se digera dintr-o serie de alimente vegetale: fructe, legume, leguminoase, verdeturi, cereale, nuci si seminte. Ele traversează relativ intacte tubul d ...

România ar putea scăpa de restricţii începând cu 1 iunie
19/04/2021 09:00

Andrei Baciu, secretarul de stat căruia prim-ministrul i-a delegat atribuţiile interimare la Ministerul Sănătăţii, a anunţat că Romania ar putea scăpa de restricţii incepand cu 1 iunie. Relaxarea res ...

Alți pacienți în stare critică au fost transferați de la București în Iași
19/04/2021 08:51

Noi pacienti in stare gravă au fost transferati ieri la Iasi, in sectia de ATI a Spitalului de Neurochirurgie. Un bărbat de 80 ani, confirmat cu Covid, intubat, a fost adus cu avionul de la Spitalul Sf. Pant ...

Documente care arată că Andreea Moldovan chiar a înființat Grupul de investigare a raportării deceselor COVID - Andrei Baciu o contrazice:
19/04/2021 08:45

Liviu Iolu, fost purtător de cuvant in guvernul Ciolos si membru USR Plus, a publicat un document care atestă faptul că Andreea Moldovan ar fi infiintat Grupul pentru investigarea raportării deceselor Cov ...

Peste jumătate de milion de doze de vaccin Pfizer BioNTech ajung luni în România. Iașul va primi 58.500 de doze
19/04/2021 08:36

O nouă tranşă de vaccin Pfizer BioNTech ajunge luni in Romania, anunţă Comitetul naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea impotriva COVID-19. Potrivit unui comunicat citat de Agerpres ...

Peste jumătate din totalul adulţilor din Statele Unite a primit cel puţin o primă doză de vaccin anti-COVID-19
19/04/2021 08:31

Peste jumătate din totalul adulţilor din Statele Unite a primit pană duminică cel puţin o primă doză de vaccin anti-COVID-19, transmite dpa. De la inceperea vaccinării in SUA in urmă cu patru luni, 50 ...

Noua Zeelandă va interzice fumatul. Aproximativ 4.500 de neozeelandezi mor în fiecare an din cauza tutunului
19/04/2021 08:00

Noua Zeelandă vrea ca pană in 2025 să se elibereze de viciul fumatului. Acesta este ambitiosul plan al guvernului progresist al lui Jacinda Ardern, care a anuntat o serie de propuneri ce vizează interzicere ...

Fumatul ar putea fi INTERZIS pe terasele hotelurilor și restaurantelor din Spania
19/04/2021 07:11

Ministerul Sănătătii din Spania a propus interzicerea fumatului pe terasele hotelurilor si restaurantelor, chiar si acolo unde se poate mentine o distantă de sigurantă de doi metri. Este vorba deocamdată ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei