Veşti bune pentru bolnavii de hepatită C
Dimensiune font:
Conducerea Spitalului de Boli Infecţioase „Sfânta Parascheva” Iaşi vine cu veşti bune pentru cei suferinzi de hepatită C. La nivel central, s-a anunţat că programul se extinde şi la pacienţii cu fibroză F3, astfel că visul de vindecare al acestora va putea deveni realitate începând cu luna martie a anului viitor. „Programul a decurs foarte bine şi avem promisiunea că de la 1 martie, estimativ, vor intra în tratament şi cei cu stadiul F3, urmând ca programul să fie mai lung, pentru că sunt mai mulţi pacienţi”, a precizat dr. Mihnea Hurmuzache, directorul medical al Spitalului de Boli Infecţioase. La momentul actual, beneficiază de tratament doar cei cu F4, iar dintre bolnavii în stadiul F3 sunt acceptaţi doar cei care prezintă contraindicaţii la interferon: depresie severă necontrolată medicamentos, boli autoimune sau diabet zaharat tip I dezechilibrat.
Vieţi schimbate după tratamentul revoluţionar
La Iaşi, potrivit conducerii Spitalului de Boli Infecţioase „Sfânta Parascheva”, 253 de pacienţi au fost în program, dintre care trataţi complet la acest moment sunt 180, restul făcând încă tratament. Printre cei vindecaţi se numără şi Cristian Gribincea, în vârstă de 49 de ani, din comuna Leţcani. Chinuit de hepatită cronică C, boală ce a descoperit-o în urmă cu 8 ani, pacientul spune că se simte acum de parcă ar trăi „altă viaţă”. „Am terminat tratamentul şi totul a fost normal, a decurs extraordinar de bine şi nu am avut nicio reacţie adversă. Viaţa mea s-a schimbat complet, nu mai obosesc cum oboseam înainte, pot să fac mai mult efort. Sunt foarte mulţumit de rezultate şi le mulţumesc şi medicilor de la Spitalul de Boli Infecţioase care m-au ajutat”, a declarat Cristian Gribincea.
Dacă anul trecut, multe persoane erau sceptice când a venit vorba de tratamentul Hepatitei C fără interferon, iată că rezultatele au dat roade, iar anul acesta, sunt sute de pacienţi vindecaţi şi mulţumiţi, în fiecare regiune a ţării. La Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate au fost aprobate majoritatea dosarelor, cu câteva excepţii, pentru că unii nu s-au încadrat criteriilor. De asemenea, câteva persoane nu au răspuns la tratament. „La noi la spital a fost un singur pacient care nu a răspuns la tratamentul cu interferon free şi încă un pacient la care au fost efecte adverse nedorite şi, din păcate, a decedat”, a mai spus dr. Mihnea Hurmuzache, directorul medical al Spitalului de Boli Infecţioase Iaşi.
Potrivit specialiştilor, hepatita C este o boală silenţioasă, iar pacienţii ajung, de foarte multe ori, în stadiu de ciroză hepatică fără a avea vreun simptom. Prin urmare, pentru un diagnostic în timp util, CNAS şi Ministerul Sănătăţii trebuie să facă un screening foarte minuţios, având în vedere că peste 3% din populaţia României suferă de această boală, după cum relevă un studiu din 2007-2008, ultimul realizat la nivel naţional. Roxana NĂSTASĂ
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau