Virusul care face prăpăd în Franța! Ochii încep să sângereze, iar șansa de a scăpa cu viață scade cu până la 40%

Virusul care face prăpăd în Franța. Ochii încep să sângereze, iar șansa de a scăpa cu viață scade cu până la 40%. Oamenii de știință se tem că ar putea ajunge în curând în Marea Britanie, scrie Daily Star.
Oamenii de știință se tem că virusul care provoacă febra hemoragică Crimeea-Congo (CCHF), identificat deja la căpușe, în Pyrénées Orientales, la granița de nord-est a Franței cu Spania, este pe cale să ajungă și pe coastele britanice.

Potrivit autorităților franceze de sănătate publică, care au emis o actualizare la începutul acestei săptămâni, „până în prezent, nu au fost detectate cazuri autohtone (infecții contactate în țară) la oameni în Franța".
 

Oamenii de știință britanici au avertizat că, din cauza schimbărilor climatice, virusul s-ar putea extinde dincolo de sfera sa obișnuită de acțiune, putând ajunge pe coastele britanice.

Febra hemoragică Crimeea-Congo (FCHF) este o boală larg răspândită, cauzată de un virus transmis de căpușe (Nairovirus) din familia Bunyaviridae. Virusul CCHF provoacă epidemii grave de febră hemoragică virală, cu o rată de mortalitate de 10-40%, potrivit OMS.

FCHF este endemică în Africa, în Balcani, în Orientul Mijlociu și în țările asiatice, la sud de paralela 50 nord, limita geografică a principalului său vector, căpușa.

Potrivit OMS, virusul CCHF se transmite la oameni fie prin mușcături de căpușe, fie prin contactul cu sângele sau țesuturile animalelor infectate în timpul și imediat după sacrificare. Majoritatea cazurilor au apărut la persoanele implicate în industria creșterii animalelor, cum ar fi lucrătorii agricoli, lucrătorii din abatoare și medicii veterinari.

„Animalele se infectează prin mușcătura căpușelor infectate, iar virusul rămâne în sângele lor timp de aproximativ o săptămână după infectare, permițând ciclului căpușă-animal-căpușă să continue atunci când o altă căpușă mușcă. Deși o serie de genuri de căpușe sunt capabile să se infecteze cu virusul CCHF, căpușele din genul Hyalomma sunt principalul vector”, arată OMS.

Transmiterea de la om la om poate apărea ca urmare a contactului cu sângele, secrețiile, organele sau alte fluide corporale ale persoanelor infectate. Infecțiile dobândite în spitale pot apărea, de asemenea, din cauza sterilizării necorespunzătoare a echipamentului medical, a reutilizării acelor și a contaminării consumabilelor medicale.
Perioada de incubație depinde de modul de dobândire a virusului. În urma unei infecții prin mușcătura de căpușă, perioada de incubație este de obicei de una până la trei zile, cu un maxim de nouă zile.
Perioada de incubație în urma contactului cu sânge sau țesuturi infectate este de obicei de cinci până la șase zile, cu un maxim documentat de 13 zile.

„Debutul simptomelor este brusc, cu febră, mialgie, (dureri musculare), amețeli, dureri și rigiditate a gâtului, dureri de spate, dureri de cap, dureri de ochi și fotofobie (sensibilitate la lumină). La început pot apărea greață, vărsături, diaree, dureri abdominale și dureri în gât, urmate de schimbări bruște de dispoziție și confuzie. După două până la patru zile, agitația poate fi înlocuită de somnolență, depresie și lassitudine, iar durerea abdominală se poate localiza în cadranul superior drept, cu hepatomegalie (mărire de volum a ficatului) detectabilă”, explică Organizația Mondială a Sănătății.

Printre semnele clinice se mai pot număra tahicardie (ritm cardiac rapid), limfadenopatie (ganglioni limfatici măriți) și o erupție peteșială (o erupție cauzată de sângerare în piele) pe suprafețele mucoaselor interne, cum ar fi în gură și gât, și pe piele.
„Rata de mortalitate din cauza FHCC este de aproximativ 30%, decesul survenind în a doua săptămână de boală. La pacienții care se recuperează, ameliorarea începe, în general, în a noua sau a zecea zi de la debutul bolii”, explica, anul trecut, OMS.

Îngrijirea generală de susținere cu tratarea simptomelor (tratament antiviral) este principala abordare pentru gestionarea bolii la oameni.