Se deschid restaurantele și cafenelele din Sibiu

resize

Dimensiune font:

| 03-01-2021 11:45

Autoritățile sibiene au transmis restaurantele și cafenelele din municipiul Sibiu se pot redeschide în interior începând cu 2 ianuarie 2021. Rata de infectare în Sibiu a ajuns la 2,17 la mie. În județ mai sunt 18 localități unde rata de infectare depășește 3 la mie, cea mai mare incidență fiind în orașul Miercurea Sibiului.

Restaurantele, cafenelele, cinematografele, sălile de spectacole și cele de jocuri de noroc din Sibiu vor fi deschise în limita a 30% din locuri în Sibiu.

„Conform prevederilor HG 1065/2020 în baza cărora CJSU SIBIU a adoptat hotărârea nr. 118/2020, la nivelul municipiului Sibiu, cu respectarea măsurilor aferente pragului între 1,5 la 1000 și 3 la 1000 de locuitori, restaurantele pot funcționa”, se arată în informarea transmisă de Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sibiu pentru Ora de Sibiu.

Astfel, „pentru o perioadă de 14 zile, activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi / sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 6,00 – 23,00”.

În plus, „pentru o perioadă de 14 zile, activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului”.

Măsurile sunt însă valabile doar până în 15 ianuarie.

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

%ANUNTSPECIAL%
ANUNT DEMARARE PROIECT „Granturi pentru capital de lucru acordate IMM-urilor” NUBA MALL SRL
10/05/2021 12:00

ANUNT DEMARARE PROIECT „Granturi pentru capital de lucru acordate IMM-urilor” NUBA MALL SRL

România duce lipsă de morari și brutari
10/05/2021 10:41

Industria de morărit şi panificaţie se confruntă cu un deficit al forţei de muncă de peste 10%, in condiţiile in care in acest domeniu lucrează in jur de 60.000 de oameni, susţine preşedintele Patrona ...

Fonduri Europene pentru Fermieri/Agricultori cu experiență (P)
10/05/2021 09:21

Fonduri Europene pentru Fermieri/ Agricultori cu experientă Daca esti fermier afla din acest articol cum te poti dezvolta cu Fonduri Europene Nerambursabile.  Regal Group Fonduri Europene, Consulta ...

Diversificarea activitatii din cadrul Johnny Trans SRL prin demararea serviciilor de inchiriere de utilaje de constructii cu operator
10/05/2021 09:15

ANUNT DE PRESA  Data: 10.05.2021   Diversificarea activitatii din cadrul Johnny Trans SRL prin demararea serviciilor de inchiriere de utilaje de constructii cu operator.  

Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de duminică, 9 mai, 2021
09/05/2021 19:38

  Numerele extrase, duminică, 9 mai, 2021   Loto 6/49  40  31  24  14  3  47   Loto 5/40  34  29  18  21  4  22   Joker ...

Afaceri în pandemie - o companie aeriană românească și-a anunțat lansarea pe piață
09/05/2021 14:12

O nouă companie aeriană romanească, infiinţată in plină pandemie (conform datelor postate pe site-ul Ministerului Finanţelor) şi-a anunţat lansarea pe piaţă, planificand deja primele rute internaţio ...

Zborurile secrete cu tone de aur românesc la bord. ​Petrolul, aurul și deciziile proaste ale lui Ceaușescu pentru a scăpa de datorii
09/05/2021 10:58

 Într-o seară din septembrie 1980, actualul Aeroport Henri Coandă era păzit mai ceva decat Casa Albă. Întesat de securisti si militieni, angajatii Aeroportului asteptau un convoi secret de ...

Comerțul ambulant cu păsări va fi interzis. Cauza este gripa aviară
09/05/2021 10:08

Se suspendă comertul ambulant cu păsări. În contextul in care gripa aviară a lovit din nou Romania, autoritătile au luat măsuri drastice. Recent, s-a descoperit un nou focar in tara noastră. Noi ...

FOTO/VIDEO - Cum se împerechează cocoșul de munte. Dans fabulos în jurul femelei
08/05/2021 11:46

Imagini spectaculoase cu „dansul de imperechere” al unui cocos de munte au fost surprinse, recent, de camerele de supraveghere amplasate in Parcul Natural Apuseni Cocosul de munte, Tetrao urogallus ...

Românii, amenințați cu dispariția
07/05/2021 14:56

Potrivit ultimelor date publicate de Oficiul European de Statistică (Eurostat), in 2050, circa 802 regiuni din cele 1.216 ale ţărilor Uniunii Europene vor avea o populaţie, spre deosebire de anul 2019. De ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei