Sf Augustin, Confesiuni – La rascruce

Confesiunile sunt note si comentarii, cronologie si indice de nume proprii de Eugen Munteanu sau 13 carti (capitole) in latina, redactate in secolul IV-V, 17 ani de lucru la aceasta varianta de traducere in romana, intre 1980 si 1997, a II-a versiune in romana, dupa una mai putin reusita a lui N.I. Barbu, din 1985, un sfant care nu a fost declarat (proclamat) de vreun conciliu sau sinod, ci este astfel considerat de traditie; chiar si marii teologi romani din sec 17-18, precum Dosoftei sau Antim Ivireanul vorbesc despre sveati (sfantul) Augustin.

Un retor, profesor de retorica la Roma, un filozof al Imperiului, un adept al maniheistilor si un iluminat, in cele din urma, isi descrie aventura intelectuala, pusa sub semul crucii. Tot ce a fost inainte de revelatie poarta un nume simplu: „iarmarocul palavragelii”, de care se va desparti silentios, fara „mare valva”. De ce renunta la demnitatile de profesor de retorica, din anturajul imparatilor? Pentru ca cei care l-au sustinut foloseau adesea „adevarul”, vorbeau in numele „adevarului”, al „binelui”, dar cuvintele lor erau lipsite de credinta, totul nu semana decat cu un „scartait” al buzelor si gurii lor.

Cati dintre noi ar renunta la slujbe pentru ca nu sunt inspirate de adevar, de bine, de credinta?

Anii de formare, convertirea sa, pusa sub semnul familiei: mama, Monica (cu o etimologie de la gr. monos, unica), simbol al credintei, casatorita cu Patricius (din lat. conducator), un pagan ce se va converti nu cu mult timp inaintea mortii. Ceva din atmosfera de libertate si eclectism din anii agoniei Imperiului, cand o crestina se putea casatori cu un pagan, iar copiii lor puteau face orice cariera. Augustin insusi va avea doua iubite, numelor lor fiind trecut sub tacere de traditia ecleziastica. Nu si numele fiului sau, prodiguul Adeodatus („cel daruit lui Dumnezeu”), un miracol de stiinta si credinta, care va fi luat in lumea cealalta la 15 ani.

Augustin, in fine, episcop de Hippo, in nordul Africii. Din aceasta pozitie, el descrie o aventura intelectuala, povestita la persoana I, care sta deopotriva la cateva mari rascruci ale interpretarii, asa cum si Augustin s-a aflat pe un drum al Damascului, al iluminarii, care i-a schimbat decisiv viata.

Ce sunt deci Confesiunile? Teoreticienii literaturii spun ca sunt primele povestiri, ba nu, primul roman, comparabil cu romanele helenistice gen Dafnis si Cloe ( de Longos) ori Etiopicele (de Heliodor) sau nu, mai degraba, primul roman subiectiv, cu persoana I a naratiunii, dupa cum spuneam, asemanator cu Diderot, Sterne sau Proust. Din contra, ar fi primul jurnal, deci printre primele non-fiction, prima poveste a vietii. Carte a formarii (nemtii vor spune mai tirziu, tocmai in sec. 18, Bildungsroman, despre Anii de ucenicie ai lui Wether), a notatiilor personale de tip fragmentar (cum facea Rousseau, autor al altor Confesiuni, scriere a romantismului).

Este unul dintre Primii Parinti. Confesiunile reprezinta filozofie si teologie, destin si lupta. De ce e greu de tradus Sf. Augustin? Pentru ca este un scriitor al interpretarii, al intertextului. Kristeva sau Grupul μ il dadeau drept exemplu in tratatele de retorica, da, intertextualitatea, citatul fara ghilimele, sunt procedeele dintotdeauna ale scrierii. Cuvintele lui se afla la rascruce, iar expresivitatea sincretica a limbii latine este foarte bine transpusa de Eugen Munteanu in romana; o raspantie ce face din cititor un interpret.

Confesiunile augustiniene reprezinta deci o istorie culturala a ultimelor 15 sau 16 secole: povestire, roman, carte a formarii, jurnal, hermeneutica, intertextualitate, tratat de teologie, scriere filozofica. Cultura si interesul cititorului il pot orienta spre unul sau mai multe dintre aceste modele de lectura.

Sursa: http://www.cartidecitit.ro/