Accident grav la Bistrița. Opt tineri au fost implicați

acc-salva-3-feb-2

Dimensiune font:

| 23-07-2021 11:30

Opt tineri au fost implicaţi, în noaptea de joi spre vineri, într-un accident produs pe DN 17C, în localitatea Salva, între două autoturisme conduse de şoferi de 18, respectiv 20 de ani, potrivit datelor comunicate vineri de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Bistriţa-Năsăud.

În urma impactului dintre cele două maşini, una dintre ele a fost proiectată în afara carosabilului şi a ajuns pe malul râului Sălăuţa, iar doi tineri au fost transportaţi la spital.

Autoturismele erau conduse de un tânăr de 20 de ani din municipiul Bistriţa, care are permis de conducere de la sfârşitul anului 2019, respectiv de un adolescent de 18 ani din comuna Telciu, care a obţinut dreptul de a conduce în urmă cu aproximativ trei luni.

În fiecare dintre maşini se mai aflau câte trei pasageri.

"Noaptea trecută, poliţiştii Compartimentului Rutier din cadrul Poliţiei oraşului Năsăud au intervenit pe Drumul Naţional 17C, în Salva, la un accident rutier. Din primele verificări, un autoturism condus de un tânăr de 20 de ani din Bistriţa a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de un tânăr de 18 ani din Telciu. În urma impactului, autoturismul condus de tânărul din Telciu a fost proiectat în afara părţii carosabile. O tânără de 19 ani din Năsăud şi un tânăr de 19 ani din Rebrişoara, pasageri în autoturismul condus de şoferul din Telciu, au fost răniţi, fiind necesar transportul acestora la spital", a transmis IPJ.

Fata de 19 ani a fost cel mai grav rănită, ea suferind o fractură deschisă de tibie, în timp ce ceilalţi tineri au reuşit să iasă singuri din maşini.

La caz au intervenit două echipaje SMURD şi unul al Ambulanţei.

Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Poliţiştii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal deschis pentru vătămare corporală din culpă, urmând să stabilească cauzele şi modalitate producerii evenimentului rutier.  

Vanzare teren IASI - 75.899 mp

PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ din averea debitoarei S.C. PHOENIX TREND S.R.L. Proprietatea imobiliară amplasată în locaţia din sat Lunca Cetăţuii, comuna Ciurea, jud. Iaşi având suprafaţa terenului de 75899 mp (7,5899 hectare) şi un număr de 16 clădiri, având preţul de vanzare de 3.281.300 euro. Informații suplimentare tel. 0771103209, -  lucicalcc@gmail.com 

Vanzare Teren IASI - 56.438 mp

PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ din averea debitoarei S.C. PHOENIX TREND S.R.L. Proprietatea imobiliară amplasată în municipiul Iaşi, str. Aurel Vlaicu nr.87, jud. Iaşi având suprafaţa terenului de 56.438 mp (5,6438 hectare) şi un număr de 19 clădiri cu absolut toate utilitatile, având preţul de vanzare 8.402.420 euro. Pentru terenul de 56438 mp este aprobat un PUZ pentru locuinte colective. Informații suplimentare tel. 0771103209, e-mail -  lucicalcc@gmail.com 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:57

ALFA & OMEGA INSOLV IPURL, lichidator judiciar al debitoarei SC IRSIDO S.R.L.–societate în faliment, dosar nr. 380/99/2017 aflat pe rolul Tribunalului Iași, în temeiul dispozițiilor Legii nr.85/2014, vinde prin licitație publică cu strigare următoarele bunuri proprietate ale debitoarei:1. Bunuri mobile conform Raport de evaluare-Preț de pornire 65% din valoarea de piață stabilită prin raportul de evaluare, astfel: a. Stocuri/echipamente birotică–în valoare totală de 26.525 lei (exclusivTVA) b. Obiecte de inventar/mijloace fixe: Nr. crt. Denumire activ Valoare de pornire la licitație–65% lei–fără TVA 1. Mașină ambalat role hârtie 2.465 2. Utilaj de fabricat role hârtie 50.694 3. Autoturism Mazda IS-01-YRS 9.883 4. Autovehicul Ford Tranzit Connect IS-12-YRS 7.352 5. Mobilier pal 483 6. Masina ștampile UM 1100-1200 1.306 7. Scaun directorial 1.177 8. Notebook Benq 1.376 9. Notebook Acer Aspire 743 10. Notebook Acer Aspire 743 11. TV 3d Sony Bravia LX900 2.348 12. Mobila Element Corp 3.300 13. Set canapele 2.007 14. Mobila Element Part 1.009 15. Mobila Sidney alb 1.208 Licitațiile vor avea loc în zilele de: 01,08,15,22,29.10.2021 respectiv 05.11.2021 ora 10.00, la biroul lichidatorului judiciar din Mun.Iași, Str. Grigore Ureche, nr.3, Bl. Gh. Şonțu, Demisol, Birou nr.4, Jud.Iaşi, putând participa orice persoană fizică sau juridică care va depune o ofertă care va conţine: - cerere de participare la licitaţie; - dovada achitării taxei de participare de 500 lei fără TVA;- dovada achitării cauţiunii de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, sumă care se va achita în cont colector RO35PIRB2400711906003000 deschis pe numele debitoarei la First Bank; - actele de identificare a persoanei juridice/fizice, împuternicire pentru persoana care reprezintă societatea cu menţiunea că are mandat de a licita indiferent de sumă, ştampila. Taxa de participare se va achita în contul lichidatorului judiciar RO33PIRB2400738563001000 deschis la First Bank. Ofertele se vor depune la biroul lichidatorului judiciar cel târziu cu 1 zi lucrătoare înainte de ziua licitaţiei, până la ora 16.00. Ofertanţii care se înscriu la licitaţie, dar nu participă, pierd toate sumele avansate în vederea participării la licitaţie. Neplata preţului în termenul stabilit de 30 zile calendaristice de la data licitaţiei, duce la pierderea sumelor avansate pentru achiziţionarea bunurilor, care vor fi scoase din nou la vânzare în sarcina cumpărătorului. Oricine pretinde vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare,sub sancţiunea decăderii, se va adresa lichidatorului judiciar şi va face dovada până în ziua licitaţei. Informaţii suplimentare la biroul lichidatorului judiciar sau la tel:0744520508, 0744994490; fax:0332814773, e-mail: alfa.omega.insolv@gmail.com.
Tribunalul Vaslui, prin lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 2448/89/2018, în onformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, precum şi a Codului de procedură civilă, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare a bunurilor din patrimoniul debitoarei S.C. „Tehno – Trade” S.R.L. Bârlad, cu sediul în municipiul Bârlad, str. Slt. Erou Marin Lucian nr. 21, judeţul Vaslui. Nr. crt. DENUMIRE ACTIV/BUN Valoare -lei-.1. Teren intravilan în suprafaţă totală de 105 m.p., situat în mun. Bârlad, str. Erou Slt. Marin Lucian nr. 21, jud. Vaslui, înscris în Cartea Funciară nr. 71686 a UAT Bârlad pe care se află două construcţii C1 – garaj cu suprafaţa de 21 m.p. şi C 2 – magazie cu suprafata de 30 m.p. 43.893,00. 2. Mijloace de transport: Peugeot 307 SW, Peugeot Expert şi Hyundai Accent 3.375,00. Total 47.268,00. Preţul de pornire al licitaţie este cel de mai sus, vânzarea se va face conform regulamentului de vânzare şi hotărârea Adunării creditorilor din data de 22.09.2021. Vânzarea prin licitaţie publică va avea loc la data de 15.10.2021, ora 1000 şi se vor organiza 9 şedinţe săptămânale, respectiv până la data de 10.12.2021, la sediul lichidatorului judiciar. Până la data şi ora licitaţiei, ofertanţii vor depune dovada achitării taxei de participare de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al licitaţiei şi a caietului de sarcini, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitaţie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Preţul caietului de sarcini este 1.000 lei pentru bunurile imobile şi 300 lei pentru bunurile mobile şi este obligatoriu pentru participanţii la licitaţie. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitaţie, duce la pierderea garanţiei de participare la licitaţie, cât şi a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie nr. 32, localitatea Huşi, judeţul Vaslui sau la telefonul 0727/850.575, 0744/291.653, 0335/566.035, fax 0335/814.103. Lichidator judiciar, Estconsult I.P.U.R.L. Huşi
Accident rutier mortal din gelozie, în Maramureș
26/09/2021 11:45

Grav accident de circulatie produs pe DN1C in Maramures. Un tanăr a murit si alti doi au fost răniti după o urmărire ca-n filme pe mai bine de 5 kilometri.   Totul ar fi pornit de la gelozia unuia ...

Trei elevi reținuți și unul internat la Psihiatrie, după bătaia cruntă de la liceul din Lipova
22/09/2021 15:10

Trei elevi au fost reţinuţi şi unul a fost internat la Psihiatrie, după bătaia care a avut loc la Liceul „Atanasie Marinescu" din Lipova.   „În baza probatoriului admini ...

Patru persoane au murit în urma unui accident care a avut loc pe DN2, între Moviliţa şi Sineşti
22/09/2021 14:30

Patru persoane au decedat miercuri dimineaţă intr-un accident in lanţ produs pe DN 2, intre localităţile Moviliţa şi Sineşti, traficul fiind blocat la acest moment. Conform primelor informaţii fur ...

Cum poți să te transformi în bărbat, din femeie
21/09/2021 15:15

  Transsexualitatea este un fenomen prezent de-a lungul istoriei, care s-a manifestat in multe societăti. Definită ca o tulburare de identitate care se caracterizează prin manifestarea dorintei de apar ...

Scene INCREDIBILE la Spitalul Județean Timișoara. Bolnavii fără certificat verde, opriți la ușă
21/09/2021 12:45

Camelia Iovanovici, o pacientă care s-a prezentat la Spitalul Judetean Timisoara pentru efectuarea unor analize, descrie infernul prin care bolnavii trec la portile acestui spital. „Oameni cu tuburi de d ...

Incendiu pe DN2 E 85. O mașină a luat foc
21/09/2021 11:26

Politistii Serviciului Rutier Vrancea intervin la o sesizare prin apel 112, la iesire din localitatea Călimănesti către Haret, pe DN2 E85. Din primele date, un autoturism a luat foc, fără a fi implicat in ...

Italian salvat de o inimă venită tocmai din Transilvania
21/09/2021 08:42

Un pacient internat la Torino a fost salvat cu ajutorul unei inimi care a sosit de la 1.400 de kilometri distantă. Tocmai din Transilvania. S-a intamplat zilele trecute la Centrul de Transplant Cardiac al spit ...

DEZASTRU în Franța. Copiii născuți după 2010 sunt hărțuiți pe rețelele sociale
20/09/2021 15:45

Fenomen alarmant in şcolile din Franţa unde elevii mai mari ii hărţuiesc pe colegii lor mai mici. Totul a pornit de la un joc online, iar agresivitatea se manifestă in special pe reţelele de socializare ...

O navă din Portul Constanța a luat foc
20/09/2021 15:30

Alertă in Portul Constanţa, din cauza unui incendiu, izbucnit pe o navă. Este vorba despre un port container, sub pavilion Liberian, care tocmai intra in Port, cand echipajul a observat fum in sala de moto ...

Imigranți afgani, descoperiți de un șofer român într-un camion, în Germania
20/09/2021 12:09

Un sofer roman de camion a sesizat politia prin apel de urgentă sambătă seară, 18 septembrie, si a anuntat că in jurul orei 21:30, cand si-a parcat vehiculul intr-o zonă industrială din Rheinau Frei ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei