CAZURI de VIOLENȚĂ EXTREMĂ la un liceu din București

O fată de 16 ani, de la un liceul prestigios din București, a povestit prin ce trece, zi de zi, atunci când merge la școală, din cauza tratamentului la care este supusă de colegii de clasă.

"Este o adevărată tortură"
"Sunt elevă la un liceu faimos din Capitală. Clasa mea este plină de copii de bani gata. Eu fac notă discordantă, pentru că provin dintr-o familie săracă. Nu foarte, dar în comparație cu ei, foarte, foarte săracă. Acum sunt clasa aX-a și am avut, să zicem, norocul cu pandemia că am avut mult timp cursuri online în clasa aIX-a. Însă anul acesta este îngrozitor. Să mă duc zi de zi la școală este o adevărată tortură. Hainele mele second-hand, ghiozdanul meu moștenit de la fratele meu mai mare, singura mea pereche de adidași, dar și faptul că sunt prima din clasă la învățătură și sunt lăudată mereu de profesori sunt motive zilnice pentru a fi abuzată zilnic de colegii mei. Și nu mai pot.

"Mi-au tuns părul fără să știu"

Vreau să fiu puternică, dar zi de zi, când cobor din autobuz în fața liceului, simt că mi se taie picioarele, transpir și încep să tremur. Îmi este groază să intru în clasă. Am coșmaruri noaptea cu momentul în care se anunță pauzele. Când ies profesorii pe ușă, îmi vine să mă arunc pe geam. În ultima vreme, am senzația că singura ocupație a unora dintre colegii mei în pauze este să găsească noi și noi modalități de a mă chinui. Mi-au tuns părul fără să știu, asta chiar în timpul orelor, cu profesorul în clasă, mi-au pus gumă în păr, mi-au uns cu Nutella fundul băncii, mi-au scos șuruburile de la scaun de am căzut cu el. De cum intru pe ușă sunt analizată din cap până în picioare și primesc replici acide despre cum arăt, cum mă îmbrac. Mă insultă cu diverse apelative. Mai rău, au aflat că școala plătește abonamentul de internet al familiei mele, fiind caz social, și au devenit și mai agresivi", a povestit fata pentru qbebe.ro.

"Simt că nu merită să mai trăiesc"
"Nu pot să vorbesc cu părinții mei. Suntem 5 frați. Fratele meu mai mare are 19 ani și a plecat în Franța cu bursă la facultate. Mai am o soră de 12 ani și doi frățiori gemeni de 5 ani. Părinții mei ne iubesc mult și toți încercăm să îi ajutăm cum putem. Nu ne lasă să facem nimic prin casă, ne spun mereu că singura noastră grijă trebuie să fie școala. Se străduiesc să ne ofere tot ce avem nevoie, cu salariile lor micuțe. Nu se ating de alocațiile noastre, le strâng în cont. Știu că, atunci când fratele meu a primit bursa în Franța, a început să plângă pentru că știa că ai mei nu au bani să îl trimită acolo. Însă ei strânseseră toate alocațiile lui. Sunt niște părinți minunați și nu vreau să îi împovărez cu grijile mele.

Am zile când sunt conștientă că va trece, că se va termina și liceul și voi pleca pe drumul meu. Mă afund în studiu și acolo îmi găsesc liniștea. Am note foarte bune, primesc bursă. Apoi, vin zile când pur și simplu sunt la pământ, când simt că nu merită să mai trăiesc și singurul lucru care mă convinge să mai trăiesc este faptul că știu câtă durere aș pricinui părinților mei. Nu am prieteni, sora mea este singura fată cu care vorbesc. Și asta mă apasă și mai tare pentru că uneori chiar și eu cred că poate sunt o ciudată, că poate nu voi găsi niciodată liniște. Am zile când pur și simplu vreau să dispar. Și totuși nu vreau. Vreau să găsesc forța necesară, ambiția aceea pe care o văd în filmele de gen și să le arăt eu. Să le arăt că banii nu sunt totul.

M-am săturat să îmi plec capul, dar sunt terifiată să dezvălui prin ce trec, pentru că sunt mereu amenințată de ei și mi-e teamă să nu fie și mai rău apoi. Diriginta mea și-a dat seama la un moment dat că ceva este în neregulă, dar când m-a întrebat nu am avut curajul să îi spun nimic. Nu știu ce să fac. Nu știu dacă pot găsi forța să mai rezist încă doi ani și jumătate", a mai spus adolescenta.