Noua lege a pensiilor a pus sindicatele pe jar - Milioane de români afectați, vârsta de pensionare crește iar în 2030

11

Dimensiune font:

| 15-11-2023 13:11

Dumitru Costin, preşedinte Blocului Naţional Sindical a transmis miercuri, despre proiectul de lege adoptat de Guvern privind reforma sistemului public de pensii, că îi sancţionează pe salariaţii activi şi că vor sesiza Comisia Europeană asupra incertitudinilor pe care le aduce această lege.

Blocul Naţional Sindical a organizat miercuri o conferinţă de presă, pe tema proiectului de Lege adoptat de Guvernul României privind reforma sistemului public de pensii.

„Am prezentat principalele probleme pe care le va aduce proiectul de lege, odată intrat în vigoare. Milioane de români vor fi afectaţi direct. De asemenea, am prezentat şi principalele soluţii pentru îndreptarea acestor erori”, arată BNS.

Dumitru Costin, preşedinte BNS, a declarat că ”este o lege care îi sancţionează pe salariaţii activi”.

„Vom sesiza Comisia Europeană în România asupra incertitudinilor pe care le aduce această lege. Am sesizat deja comisarul european pentru muncă! Singurii care beneficiază, pe termen scurt, de acest proiect sunt actualii pensionari aflaţi în plată. Nu pare să fie soluţia pe care o aşteptau lucrătorii din România! Pregătiţi-vă că în 2030 va fi crescută din nou vârsta de pensionare aşa cum arată lucrurile, odată cu adoptarea proiectului”, a menţionat Costin.

Conferinţa a avut loc la sediul organizaţiei şi a fost susţinută de preşedintele BNS, Dumitru Costin, şi de vicepreşedintele BNS, Mircea Burlacu.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Un tricou şi o pereche de mănuşi semnate de Helmut Duckadam au fost licitate și adjudecate de un polițist din Harghita
09/12/2023 14:58

Un tricou şi o pereche de mănuşi semnate de renumitul portar de fotbal Helmut Duckadam, scoase la licitaţie online de către Asociaţia Şcoala de Gimnastică Liviu Botoş din Sfantu Gheorghe in cadrul camp ...

O delegație FMI vine de urgență în România / Îngrijorări legate de majorările pensiilor
09/12/2023 14:35

O delegatie FMI vine de urgentă in Romania săptămana viitoare, anuntă Antena 3 CNN, care citează surse politice. Sursa citată spune că expertii sunt ingrijorati cu privire la majorările prevăzute in Le ...

Copii din România adoptați ilegal: Dezvăluiri uluitoare
09/12/2023 00:36

Mii de copii străini au fost adoptaţi, se pare, in mod ilegal de către cetăţeni elveţieni intre 1970 şi 1990 dintr-o serie de ţări, intre care şi Romania, ceea ce continuă „să le marcheze vieţile ...

Poșta Română lansează „Cutia poștală a lui Moș Crăciun“. Unde pot trimite copiii scrisorile
08/12/2023 10:49

Copiii ii pot trimite scrisori lui Moş Crăciun şi vor primi răspuns pană in 21 decembrie 2023. Poşta Romană demarează, incepand de vineri, 8 decembrie, campania „Cutia poştală a lui Mos Crăciun“ ...

O companie elvețiană își închide fabrica din România: 120 de oameni vor fi concediaţi
08/12/2023 00:08

Compania elveţiană de produse chimice Clariant a decis să inchidă fabrica de bioetanol de la Podari, judeţul Dolj, din cauza pierderilor generate de „probleme tehnice”, şi să reducă operaţiunile di ...

Apare impozitul pe lux și cresc taxele pe beneficiile oferite angajaților
06/12/2023 13:43

Valul de modificări fiscale adus in luna noiembrie aduce cresteri de taxe in majoritatea sectoarelor economice. Aparitia impozitului pe bunuri de lux (pentru autoturisme si clădiri rezidentiale), cresterea ta ...

În caz de război, 50,5% din români spun că ar lupta, 11,8% s-ar ascunde, 19,4% ar emigra
06/12/2023 13:21

Mai mult de jumătate dintre romani consideră că Rusia reprezintă un pericol pentru Romania, in timp ce 8,6% indică Ungaria, iar 8,2% SUA, conform unui sondaj realizat de INSCOP la comanda New Strategy Cent ...

UAT Municipiul Iași a implementat proiectul „Sistem de e-ticketing pentru îmbunătățirea mobilității în zona  metropolitană Iași”– Comunicat de presă - finalizarea proiectului
06/12/2023 12:20

Comunicat de presă - finalizarea proiectului „Sistem e-ticketing pentru imbunătătirea mobilitătii urbane in zona metropolitană Iasi” cod SMIS 128205  

Tradiții și obiceiuri de Sfântul Nicolae, sărbătorit pe 6 decembrie 2023. Ce cadouri NU trebuie să oferi în această zi
06/12/2023 01:34

Sfantul Nicolae este una dintre cele mai importante sărbători pentru crestini, care se celebrează anual pe data de 6 Decembrie. Traditia spune că Mos Nicolae, asa cum este cunoscut in popor, este ocrotitoru ...

România a devenit patria bugetarilor
05/12/2023 22:37

Intr-o singură lună guvernul Ciolacu a angajat peste 30 de mii de bugetari , ceea ce a ridicat numărul total al pozitiilor ocupate in sectorul public . Această decizie a fost luată in ciuda tendintei de sc ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei