Pieton spulberat de un șofer baut! Intamplarea a avut loc in judetul Botosani

WhatsApp Image 2022-10-08 at 22.28.38

Dimensiune font:

| 30-01-2023 15:30

 Inconștiența cu care unii se urcă la volan duce la adevărate drame. Un bărbat din județul Botoșani a avut parte de o moarte cumplită, după ce a fost accidentat de un șofer băut.

În vârstă de 64 de ani, din Flămânzi, bărbatul a încercat să traverseze strada în zona intersecției cunoscută și sub denumirea “șase drumuri”. Când acesta se afla pe carosabil, a fost acroșat de un autoturism marca Mercedes, condus de un tânăr de 27 de ani.

La fața locului au ajuns două echipaje medicale, unul de la Ambulanța Nicolae Bălcescu și un echipaj cu medic al SMURD. “Din păcate nu s-a mai putut face nimic pentru salvarea victimei. Bărbatul prezenta leziuni incompatibile cu viața. Decesul a fost declarat la fața locului”, a precizat medicul Daniela Amarande, din cadrul SJA Botoșani.

Polițiștii ajunși la fața locului au declanșat o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii accidentului. Oamenii legii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,14 mg/l alcool în aerul expirat. sursa: monitorulbt.ro

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

PUBLICAŢIA DE VÂNZARE NR. 7 Tribunalul Neamţ, prin lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 1238/103/2021, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenţei și de insolvenţă, precum şi a Codului de procedură civilă, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare a bunrilor imobile şi mobile din patrimoniul debitoarei S.C. „Star Construct” S.R.L., cu sediul în loc. Târgu Neamţ, judeţul Neamţ, după cum urmează: Nr. crt. Denumire activ Adresa Valoare -lei- 1. Imobil – teren intravilan curţi-construcţii cu o suprafaţă de 414 m.p. Loc. Târgu Neamţ, bd. Ștefan cel Mare, nr. 92, jud. Neamţ 188.500,00 2. Aparatură birotică: calculator, monitor, imprimantă, xerox -- 5.712,00 TOTAL * 194.212,00 Preţul de pornire al licitaţiei pentru bunurile scoase la vânzare este cel de mai sus şi nu conţine TVA. Vânzarea se va face conform regulamentelor de vânzare aprobate de către adunarea creditorilor din data de 06.09.2022. Vânzarea prin licitaţie publică va avea loc la data de 13.04.2023, ora 1200 şi se vor organiza şedinţe la un interval de 7 zile pentru bunurile imobile şi mobile, la sediul lichidatorului judiciar. Până la data şi ora licitaţiei, ofertanţii vor depune la sediul lichidatorului judiciar dovada achitării taxei de participare de 10% din preţul de pornire al licitaţiei pentru fiecare bun, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al licitaţiei, a caietului de sarcini, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitaţie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Preţul caietului de sarcini pentru bunurile imobile este 1.000 lei, iar pentru bunrile mobile este de 100 lei, şi este obligatoriu pentru participanţii la licitaţie. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul – verbal de licitaţie, duce la pierderea garanţiei de participare la licitaţie, cât şi a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligaţia să anunţe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie, nr. 32, localitatea Huşi, judeţul Vaslui sau la telefoanele 0335/566.035, 0727/850.575. Lichidator judiciar, Estconsult I.P.U.R.L. Huşi
PUBLICAŢIA DE VÂNZARE NR. 5 Tribunalul Vaslui, prin lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 1518/89/2019, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, precum şi a Codului de procedură civilă, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare a bunurilor din patrimoniul debitoarei S.C. CLUB TOMA S.R.L. Huşi, cu sediul în mun. Huşi, judeţul Vaslui. Nr. crt. DENUMIRE ACTIV Valoare - lei - 1. Echipamente tehnologice 34.569,50 2. Aparate, instalaţii 1.074,00 3. Mijloc de transport 197,50 4. Aparatură birotică 380,50 Total 36.221,50 Preţul de pornire al licitaţie este cel de mai sus și nu conţine T.V.A.. Vânzarea se va face conform regulamentului de vânzare şi hotărârea Adunării creditorilor din data de 23.09.2022. Vânzarea în bloc prin licitaţie publică pentru bunurile mobile va avea loc la data de 27.03.2023, ora 1000 şi se vor organiza şedinţe săptămânal, la sediul lichidatorului judiciar. Până la data şi ora licitaţiei, ofertanţii vor depune dovada achitării taxei de participare de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al licitaţiei şi a caietului de sarcini – 500 lei, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitaţie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitaţie, duce la pierderea garanţiei de participare la licitaţie, cât şi a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligaţia să anunţe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie nr. 32, localitatea Huşi, judeţul Vaslui sau la telefonul 0727/850.575, 0335/566.035, fax 0335/814.103. Lichidator judiciar, Estconsult I.P.U.R.L. Huşi
Polițiștii, singurii vinovați de cazul bebelușului spânzurat de către tată
27/03/2023 09:46

Politistii puteau preveni tragedia uciderii bebelusului. Bărbatul din Alba Iulia găsit spanzurat alături de fiul său de numai un an a postat anterior pe o reţea socială un mesaj prin care reproşa foste ...

Programul „Masa caldă
22/03/2023 15:59

În sedinta de plen de miercuri, Senatul a adoptat o propunere legislativă pentru modificarea si completarea Legii educatiei nationale 1/2011. Aceasta ar permite extinderea programului-pilot „Masă ...

Bărbat strivit de o bucată de BCA. Cărămida a căzut de la etajul al şaselea al unei clădiri în construcţie
22/03/2023 14:09

Un bărbat de 59 de ani a murit, miercuri, in urma unui accident de muncă produs la Constanţa, după ce o bucată de BCA a căzut de la etajul la şaselea al unei clădiri aflate in construcţie. ” ...

Poliția Română a modificat circulația în sensul giratoriu
21/03/2023 16:44

Politia Romană a modificat modul in care se face circulatia in sensul giratoriu.  Vechea practică nu mai este valabilă, conform noilor reguli de circulatie. Astfel, soferii nu vor mai putea să iasă d ...

Argeş: Doi băieţi, căutaţi după ce au dispărut de acasă încă de sâmbătă
13/03/2023 10:51

Doi băieţi din judeţul Argeş, de 12 şi 13 ani, sunt căutaţi, după ce au dispărut de acasă incă de sambătă. Copiii au fost văzuţi in Bucureşti, dar ultrior nu s-a mai putut lua legătura cu ei. ...

Plan Roșu de Intervenție în Teleorman, după un incident feroviar. Trei persoane au fost transportate la spital
13/03/2023 10:17

Autorităţile au declanşat Planul Roşu de Intervenţie, in noaptea de duminică spre luni, după anunţarea deraierii unui tren in judeţul Teleorman, insă accidentul nu s-a confirmat, informează Inspect ...

BANCUL ZILEI: O explicație pentru a te simți bine...
03/03/2023 03:35

  Nu, multumesc, ce le-aş spune după aceea copiilor la şcoală, ii răspunde tanăra? Merg mai departe şi o invită la un pahar. - Nu, multumesc, ce le-aş spune după aceea copiilor la şcoală ...

Beneficiile incredibile ale verzei murate: 4 motive să o consumi regulat
28/02/2023 12:18

 Varza murată nu este doar gustoasă, ci si sănătoasă. Cand varza este fermentată, legumele proaspete sunt imbogătite suplimentar cu vitamine si noi substante valoroase, care răman in prod ...

Adolescent de 17 ani, arestat preventiv pentru viol. Victima este un tânăr cu trei ani mai mare
27/02/2023 16:26

Un adolescent de 17 ani a fost arestat preventiv pentru violarea unui tanăr de 20 de ani, informează, sambătă, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova. Conform sursei citate, poliţiştii din cadrul ...

 De ce Mircea Badea a ajuns cel mai longeviv om de televiziune din postcomunism, alături de Andreea Esca
24/02/2023 14:48

Arthur Suciu, scriitor, comunicator si publicist, specialist in discurs, a vorbit despre Mircea Badea, explicand de ce, in viziunea sa, a ajuns să fie cel mai longeviv om de televiziune din postcomunism, ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei