UPDATE Ieşeanul Cezar Creţu, cea mai spectaculoasă ascensiune în clasamentul ATP! „Concord Iaşi Open” şi-a îndeplinit obiectivul!

1Cezar Cretu, Filip Jianu

Dimensiune font:

| 25-09-2020 18:12

UPDATE: Austriacul Jurij Rodionov (21 de ani, locul 169 ATP) este singurul jucător prezent pe tabloul principal de simplu la Iași care a ajuns la capătul calificărilor la Roland Garros. Dacă Marius Copil, singurul român din competiție, a pierdut încă din primul tur, stângaciul care a atras atenția la Iași prin jocul său aproape complet și-a câștigat dreptul de a fi prezent în premieră pe tabloul principal la un Grand Slam după ce vineri a dispus cu 6-4, 3-6, 6-3 de compatriotul și partenerul său de dublu, Sebastian Ofner (24 de ani, 167 ATP). Rodionov se va confrunta în primul tur pe tabloul principal cu francezul Jeremy Chardy (33 de ani, locul 63 ATP). „Mi-ar fi plăcut să-l întâlnesc pe Nadal, pe terenul central, în fața unor tribune arhipline...”, a declarat Rodionov după tragerea la sorți. Menționăm că Jurij se pregătește cu Wolfgang Thiem, tatăl lui Dominic, numărul 3 mondial.

Primii doi favoriți la Iași au fost acceptați direct pe tabloul principal la Paris. Pablo Andujar va primi replica italianului Stefano Travaglia (28 de ani, 73 ATP), în timp ce Jaume Munar va avea o misiune delicată în compania grecului Tsisipas (favorit nr. 5). Pe tabloul principal de simplu a primit un wild-card francezul Arthur Rinderknech (locul 164 ATP, favorit nr. 3 la Iași, unde a pierdut în turul al II-lea), care se va confrunta cu slovenul Aljaz Bedene (55 ATP).

Iaşul a urcat la alt nivel după ce ani la rând a găzduit concursuri ITF cu premii de 10.000 de dolari. „Concord Iaşi Open”, turneu de tenis din cadrul ATP Challenger 100 desfăşurat săptămâna trecută la Baza Ciric şi în care grupul de firme Nera Computers - Concord Service Center - Certus Software a pus la bătaie peste 100.000 de euro (88.520 de euro doar pentru premii), l-a avut favorit nr. 1 pe celebrul Pablo Andujar, a adus la Iaşi destui jucători tineri de care probabil vom mai auzi şi în anii următori, dar mai ales a putut fi urmărit un tenis de bună calitate. Turneul a trecut, încă nu se cunoaşte suma totală de bani ce a fost necesară pentru organizarea fără cusur, dar rămânem, printre altele, cu concluzia desprinsă din spusele câtorva dintre oaspeţii Iaşului: „Am fost foarte plăcut surprinşi de cât de rapid a putut fi rezolvată orice mică problemă ce a apărut. La orice turneu, chiar şi de Grand Slam, tot apar inevitabilele problemuţe, felicitări organizatorilor ieşeni pentru cum au ştiut să le soluţioneze!”.

 

Citește și: Ciprian Paraschiv şi-a manifestat susţinerea pentru Chirica şi Alexe şi a decretat: „În Copou se naşte o Echipă şi un Antrenor”

 

Obiectivul turneului cum din 2016 nu s-a mai văzut în România ne-a fost dezvăluit de către Andrei Oriţă, proprietarul turneului, el propunându-şi să-l organizeze până cel puţin în 2024. „Principalul nostru obiectiv se îndreaptă spre susţinerea tinerilor jucători români. Turneul face parte dintr-un plan strategic pe mai mulţi ani în care a fost inclusă şi construirea Centrului regional de tenis pentru care a fost semnată concesionarea pe 49 de ani a unei suprafeţe de 4,5 hectare de teren la Miroslava. Ţinta noastră pe termen lung o reprezintă, pentru început, copiii născuţi în anii 2017 şi 2018, la Miroslava va fi pepiniera, iar la Iaşi vom organiza turneele ATP pentru a putea fi observat nivelul la care ne propunem să ajungă sportivii formaţi la centrul nostru. Învăţăm din aceste turnee şi peste 15 ani putem să avem jucători crescuţi de noi cu un plan strategic şi tactic corect, să fie susţinuţi de un sistem, nu de proiecte individuale”, ne-a declarat Andrei Oriţă, care a adăugat: „Turneul ne-a confirmat ce deja anticipasem, înţelegem nivelul şi ecartul faţă de performanţă şi trebuie să respectăm strategia pe care o avem, strategie care se întinde, aşa cum am mai spus, pe mai mulţi ani”.

Ar fi de aşteptat poate ca turneul ieşean să tot crească în valoare, însă nu aceasta este şi intenţia lui Oriţă: „Ne-am îndepărta de obiectivul propus. Ar veni jucători tot mai valoroşi şi astfel ar fi dificil pentru tinerii tenismeni români să acceadă spre fazele superioare ale competiţiei”.

Wild-card-uri meritate

Organizatorii turneului ieşean au acordat toate cele trei wild-card-uri pe tabloul principal de simplu celor mai promiţători jucători români, printre ei numărându-se şi ieşeanul Cezar Creţu (19 ani), asistat la Iaşi de Victor Hănescu. Cezar a avut o abordare curajoasă în primul tur şi l-a eliminat, după ce a pierdut primul set, pe japonezul Moriya, clasat cu vreo 900 de locuri mai sus în ierarhia ATP şi care la începutul acestei săptămâni a trecut de primul tur al calificărilor la Roland Garros. Creţu a fost eliminat în turul al II-lea de favoritul nr. 2, spaniolul Jaume Munar (locul 109 ATP), în două seturi, dar în actul secund a egalat la 4 şi a avut serviciul, dar parcă s-a speriat prea tare că ar putea din nou împinge disputa în „decisiv” şi n-a mai câştigat niciun game! Prezenţa sa însă pe tabloul principal şi victoria din primul tur i-au adus 8 puncte în cont care i-au permis cea mai spectaculoasă ascensiune a săptămânii în clasamentul ATP, urcând 232 de poziţii până pe locul 873!

Filip Jianu (19 ani), a doua rachetă masculină a României, a fost şi el eliminat tot în turul al II-lea, de favoritul nr. 7, brazilianul Menezes (care şi el a trecut de primul tur al calificărilor de la Paris). Cel de-al treilea posesor de wild-card la „Concord Iaşi Open”, Nicholas Ionel (18 ani), a pierdut în primul tur, iar în topul ascensiunilor în care lider este Creţu îl întâlnim şi pe francezul Mathias Bourgue, care a pierdut finala de la Iaşi în faţa spaniolului Carlos Taberner, cu 4-6, 6-7 (4). El a plecat nu doar cu un cec de 7.200 de euro de la Iaşi, ci şi cu 60 de puncte ATP, care i-au asigurat un salt de 49 de locuri, până pe locul 209 ATP. „Vreau să revin anul viitor la Iaşi şi să cuceresc trofeul”, a declarat Bourgue după finala de la Iaşi.

Câştigătorul „Concord Iaşi Open”, spaniolul Carlos Taberner (23 de ani) a intrat în primii 150 de jucători ai lumii, săltând de pe 189 până pe 148 graţie celor 100 de puncte câştigate la Iaşi, însă favoritul nr. 1, Pablo Andujar, eliminat de Bourgue în semifinale, a coborât trei poziţii şi a ajuns pe 54. Un salt de nouă locuri, până pe 169, a înregistrat austriacul Rodionov (21 de ani), eliminat cumva surprinzător în sferturi de Bourgue, francezul nefructificând wild-card-ul primit în calificări la Roland Garros şi a fost eliminat în primul tur.

Mulţi jucători prezenţi la Iaşi au jucat calificări la Paris, în turul secund, în afara japonezului Moriya şi brazilianului Menezes, ajungând Taberner, Rodionov şi francezii Couacaud (favorit nr. 6 la Iaşi, a cedat în primul tur în trei seturi în faţa unui brazilian venit din calificări), Muller (eliminat de Andujar în primul tur) şi Grenier (a pierdut în primul tur la Iaşi în faţa lui Menezes). În ultimul tur s-au calificat doar Rodionov și Couacaud. Dragoş GAŞPAR

 

 

Sursa foto: Concord Iași Open

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Gura Vaii, cu sediul social in comuna Gura Vaii, satul Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau, cod postal 607220, telefon 0371/407.500, fax 0372/002.112, e-mail: primariaguravaii@yahoo.com, cod fiscal 4278108. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: - teren in suprafata de 316 mp, situat in intravilanul comunei Gura Vaii, satului Rotunda, nr. Cadastral 62185, CF 62185, apartinand domeniului privat al Comunei Gura Vaii, conform H.C.L. Comunei Gura Vaii nr. 09/22.01.2024, caietului de sarcini si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartimentul Achizitii Publice sau se poate consulta pe site-ul: www.uatcomuna guravaii.ro, sectiunea -Anunturi. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: de la Compartimentul Achizitii Publice, din cadrul Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau in contul de trezorerie RO17 TREZ 0625 006X XX00 0079, deschis la Trezoreria Onesti, cod fiscal: 4278108. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 27.03.2024, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 04.04.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 05.04.2024, ora 09.00, Comuna Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Judecatoria Onesti, cu sediul in municipiul Onesti, Str. Tineretului nr. 1, judetul Bacau, telefon 0234/311.913, fax 0234/326.170, e-mail: jud-onesti-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 08.03.2024.
ANUNȚ DE LICITAȚIE. Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro, organizează în data de 29.03.2024, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 16.000,00 mp, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, zona Dedeman. 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 16.000 mp, situat în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: gratuit 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 20.03.2024, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 29.03.2024, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 29.03.2024, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro PRIMAR, Florin-Liviu DULGHERU
Leo, fii bărbat!
17/03/2024 01:13

* Otelul Galati - Poli Iasi 1-0, in prima etapă din play-out Conform calculelor si a justificărilor statistice, Poli are nevoie de 32 de puncte pentru a scăpa cu viată din iadul numit play-out. E numărul ...

Poli Iași are nevoie de 15 puncte pentru a rămâne în prima ligă!
16/03/2024 05:05

* Otelul Galati – FC Politehnica Iasi, sambătă, de la ora 17, in prima etapă din play-out Inconstantă – acesta ar fi termenul care s-ar potrivi cel mai bine evolutiei echipei de fotbal a Iasulu ...

Imagini fără precedent pe terenul de tenis, la Alcaraz - Zverev. Fanii au intrat în panică, meciul a fost întrerurpt
15/03/2024 12:06

Meciul dintre Carlos Alcaraz şi Alexander Zverev, disputat in sferturile de finală ale turneului ATP Masters 1.000 de la Indian Wells şi caştigat de spaniol, a fost intrerupt in primul set din cauza invazie ...

Djokovici, revenire de coșmar la Indian Wells: liderul mondial, aruncat în afara turneului de un anonim
12/03/2024 11:15

Novak Djokovici (Serbia, 36 de ani, 1 ATP) a avut un 2023 de vis, lăsand impresia că a descoperit „elixirul tineretii“. Si dacă a fost asa, el pare că a rămas, intre timp, fără „combustibil“. Cel ...

Poli Iași, blestemul lui Dorinel Munteanu!
11/03/2024 06:00

* Otelul - Politehnica Iasi se va disputa in această seară, de la ora 20, in ultima etapă a sezonului regulat din SuperLiga * Poli Iasi pare să se fi convertit intr-un blestem pentru antrenorul Dorinel Munt ...

Programul primei etape din play offul Superligii. Cum arată clasamentul după înjumătățirea punctelor
10/03/2024 11:00

 Distanta dintre FCSB si Rapid, primele două clasate in Superliga Romaniei, s-a micsorat la patru puncte, după succesul la scor al giulestenilor, 4-0, aseară pe Arena Natională. Meciurile din play off ...

Poli întâlnește Oțelul, cea mai slabă echipă din campionat, pe teren propriu!
10/03/2024 06:06

* Otelul Galati - Politehnica Iasi, luni, 11 martie, de la ora 20, in etapa a 30-a a SuperLigii, ultima din sezonul regulat Politehnica Iasi merge la Galati decisă să obtină a 8-a victorie in actuala editie ...

CTP, încântat de decizia în cazul Halep: cum crede că Simona a obținut reducerea suspendării
06/03/2024 00:43

Simona Halep (32 de ani) isi pregăteste deja revenirea in tenis, după ce TAS i-a redus suspendarea de 4 ani pentru dopaj, valabilă pană pe 6 octombrie 2026 după decizia Sport Resolutions, la doar 9 luni. C ...

Reacția ITIA după ce TAS i-a redus pedeapsa Simonei Halep la 9 luni
06/03/2024 00:25

Agentia Internatională pentru Integritatea Tenisului (ITIA) a fost instituţia care a decis suspendarea de 4 ani in cazul Simonei Halep, in ciuda faptului că fostul ei antrenor, Patrick Mouratoglou, isi asuma ...

Turneul la care Simona Halep ar putea reveni pe teren
05/03/2024 20:37

 Simona Halep a primit marti vestea cea mare din partea TAS (Tribunalul de Arbitraj Sportiv): suspendarea de 4 ani pentru dopaj a fost redusă la 9 luni. În aceste conditii, fosta lideră WTA po ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei