„Practic o luăm din nou de la zero!” Pandemia a pus pe chituci o echipă abia reînfiinţată!

handbal politehnica

Dimensiune font:

| 20-05-2020 11:29

Federaţia Română de Handbal a decis să îngheţe ligile naţionale în acest sezon. Nu vor fi acordate titluri de campioană, dar nici nu va retrograda nimeni. Viitorul an competiţional se va disputa cu şaisprezece echipe la start, în ambele întreceri, feminin şi masculin, celor paisprezece din fiecare competiţie urmând să li se alăture câte două echipe provenite din eşalonul secund.

Aşadar, miza în handbalul românesc este dată doar de turneele pentru promovarea în Liga Naţională. Se spune că în cazul în care de pe 1 iunie vor putea fi efectuate antrenamente în sală la disciplinele colective, în termen de treizeci de zile vor fi adunate echipele la turneele pentru promovare, din Grupa A a Diviziei A masculine urmând să participe primele două clasate, CSU Suceava şi CS Magnum Botoşani, ambele cu intenţii declarate de a păşi în competiţia de elită. Cele opt echipe din eşalonul secund vor juca sferturi de finală, iar cele patru învingătoare se vor califica în semifinale pentru a da cele două echipe promovate direct în Liga Naţională.

 

Citește și: Ieșeanul Vlăduț Simionescu a decis unde continuă pregătirea! Are condiții comparabile cu cele de la lotul olimpic de judo al României

 

Formaţia Politehnica Iaşi, pregătită de antrenorul Florin Spiridon, s-a clasat pe locul 4 în grupa A şi n-are emoţii în acest an legate de o eventuală cursă pentru a schimba eşalonul. Formaţia a fost reînfiinţată anul trecut după ruşinoasa retragere de la începutul lui 2018 în plin campionat al Ligii Naţionale, iar în prima parte a sezonului băieţii au acceptat să joace doar pentru cazare şi masă! La capătul celui de-al doilea tur, campionatul a fost întrerupt, iar de pe 13 martie Spiridon susţine că a dat liber jucătorilor după ce sălile s-au închis. „Am lucrat de atunci în fiecare zi, de luni până vineri, în sesiuni online. Ne-am axat pe programe de forţă, iar băieţii au lucrat cu mult simţ de răspundere, mai ales că nu şi-au mai primit indemnizaţiile de efort la care au avut dreptul de la începutul acestui an. Le-am cerut să şi alerge, mi-au trimis filmuleţe, dar aici depinde de cât de conştiincios a fost fiecare. Sunt băieţi de toată isprava din moment ce au acceptat să joace câteva luni doar pentru prime de victorie”, ne-a declarat Florin Spiridon.

După aproape trei luni de pauză, dacă de pe 1 iunie se va putea lucra în sală, antrenorul de la Politehnica Iaşi intenţionează să-şi cheme băieţii la antrenamente. „Vom lucra toată luna iunie, în iulie vor avea liber, iar din august îi chem înapoi la treabă. Dacă n-ar fi fost pandemia, noi am fi încheiat sezonul pe 9 aprilie şi i-aş fi ţinut în pregătire până spre 15 iunie, când ar fi terminat sesiunea. Din păcate, întreruperea a venit în momentul în care băieţii începeau să se simtă între ei, începeau să se închege relaţiile de joc, când am fi început să culegem primele roade după câteva luni de muncă. La cum au lucrat programele de forţă nu cred că au pierdut foarte mult la acest capitol, în două săptămâni de alergări îi punem pe picioare, dar ca echipă, ca omogenitate, practic o luăm din nou de la zero”, a menţionat Spiridon, cu destulă amărăciune în glas.

El îşi propune o clasare mai bună pentru sezonul viitor, deşi este greu de anticipat în ce serie va fi repartizată Politehnica. „Suceava are şanse foarte mari să promoveze, iar dacă şi Botoşaniul va schimba eşalonul, atunci din Moldova mai rămânem noi şi Galaţiul. Vom fi repartizaţi cu formaţii din Bucureşti, din Ploieşti, va fi un campionat mai costisitor din punct de vedere al deplasărilor, dar avem susţinere deplină din partea conducerii CS Politehnica Iaşi. Preşedintele Vasile Manole le va asigura băieţilor indemnizaţii de efort, prime de joc, cazare şi masă, sperăm ca şi sponsorii noştri să fie alături de noi pentru a putea reconstrui o echipă competitivă la Iaşi. Deja ne gândim să îmbunătăţim lotul cu doi handbalişti de la Roman care încheie junioratul, dar şi să promovăm cu dublă legitimare juniori de la LPS Iaşi”, ne-a mai spus Florin Spiridon. Dragoş GAŞPAR

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Cea mai bună marcatoare a Ligii I de baschet joacă la CS Politehnica Iași!
24/04/2024 09:35

Cu ceva mai multă atentie, formatia feminină de baschet CS Politehnica Iasi, pregătită de antrenoarea Emilia Marian, putea evita locul 8, ultimul, in Liga I, chiar dacă a parcurs abia primul sezon de la re ...

VIDEO Lionel Messi o duce pe Inter Miami pe primul loc - Două goluri și o pasă decisivă
21/04/2024 12:15

 Inter Miami a urcat pe primul loc in Conferinta de Est din MLS, după ce Lionel Messi a inscris două goluri in victoria obtinută in fata echipei Nashville SC, scor 3-1, pe stadionul din Fort Lauderdale. ...

Istvan Kovacs, de la Barcelona - PSG, direct în Copou!
20/04/2024 06:00

* FC Politehnica Iasi – FC Voluntari, astăzi, de la ora 15, pe Stadionul „Emil Alexandrescu” din Iasi, partidă contand pentru etapa a 5-a a play-out-ului SuperLigii la fotbal Poli s-a culca ...

Irina Bulmaga şi Miruna Lehaci participă la Campionatul European
19/04/2024 07:32

Cele două şahiste ale clubului CSM Iasi 2020 se numără printre cele aproape 200 de jucătoare din 35 de ţări care vor evolua la a 24-a editie a Campionatului European de sah feminin – senioare 2024. ...

Handbal feminin, Divizia A - Turneul final va avea loc la Iași
19/04/2024 07:24

Municipiul Iaşi va fi gazda Turneului final al Diviziei A de handbal feminin pentru promovare in primul eşalon, in perioada 10-12 mai, a hotărat federaţia de specialitate. Echipa CSM Iaşi 2020 este califi ...

FC Politehnica Iași, rătăcită în căutarea imposibilului
19/04/2024 04:01

* Politehnica Iasi – FC Voluntari, sambătă, 20 aprilie, de la ora 15, pe Stadionul „Emil Alexandrescu” * fotbalistii din Copou se află intr-o situatie cu adevărat dramatică, avand nevoie ...

A fost aprinsă flacăra la Olimpia antică pentru Jocurile de la Paris 2024
16/04/2024 19:46

Flacăra sacră a Jocurilor Olimpice de la Paris 2024 a fost aprinsă marti in Olympia, Grecia, locul de nastere al Jocurilor antice. Ceremonia a fost inspirată de obiceiurile din antichitate si marcată de me ...

ACS USV Iași câștigă în minutele de prelungire derby-ul cu CSM Pașcani, scor 2-1 (1-0)!
16/04/2024 14:11

Atmosferă cu mult peste pretentiile unui meci din Liga a IV-a a judetului Iasi, chiar dacă duminică a fost vorba despre marele derby dintre ACS USV Iasi si CSM Pascani, primele două clasate, contand pentru ...

Poli Iași, ucisă sub Arcul de Triumf
14/04/2024 21:39

* Dinamo – Poli Iasi 1-0, in runda a patra a play-out-ului SuperLigii la fotbal * Poli mai are de disputat cinci partide si are nevoie de 14 puncte pentru a ssalva categoria * evident, doar rigorile matem ...

Stefanos Tsitsipas a câştigat turneul ATP de la Monte Carlo
14/04/2024 18:54

Tenismanul grec Stefanos Tsitsipas a caştigat pentru a treia oară in cariera sa turneul ATP Masters 1.000 de la Monte Carlo, după ce l-a invins duminică pe norvegianul Casper Ruud, cu 6-1, 6-4 , in finala a ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei