Al cincilea meci consecutiv fără victorie în Copou!
Dimensiune font:
Au marcat: Flores ’21, respectiv Vaşvari ’8;
Stadion: „Emil Alexandrescu”; Spectatori: circa 500;
CSM Poli (antrenor Flavius Stoican): Târnovanu - Gallego, Mihalache, Frăsinescu, Sin - Cioinac, Qaka - Platini, Flores (’71 P. Petre), Sanoh (’59 Zaharia) - Cristea (căpitan; ’78 Bekui);
Sepsi (antrenor Eugen Neagoe): Fejer - De Moura, Viera (căpitan), Rus, Ştefan (’75 Hadnagy) - Velev, Karnitski - Nouvier (’84 Mensah), Vaşvari, Tandia - Simonovski (’57 Sato);
Arbitri: Alexandru Tudor - Ovidiu Artene, Mihai Gheorghe;
Cartonaş galben: Karnitski ’74.
La doar câteva zile după ce duminică a cedat cu 1-2 în compania FCSB, trupa lui Stoican a primit ieri, tot în Copou, în contul etapei a IV-a a returului, vizita unei alte echipe incomode, în faţa căreia a pierdut toate cele trei meciuri susţinute! Partida s-a desfăşurat pe un teren influenţat de gerul pătrunzător, având destule zone acoperite cu gheaţă.
Sepsi a spart gheaţa încă din minutul 8, când Vaşvari a deviat spre Tandia, acesta a intrat în careu şi a recentrat pentru acelaşi Vaşvari, venit liber din spate, care a finalizat plasat, de la 10 metri: 0-1! Replica ieşeană s-a cam lăsat aşteptată, dar a meritat. Platini a centrat, cu stângul, în minutul 21, iar Flores, liber la 7 metri, a reluat cu capul, mingea intrând în plasă printre picioarele lui Fejer: 1-1.
În minutul 27, Tandia a centrat pe jos de pe stânga, mingea a trecut de Vaşvari şi a ajuns la Simonovski, care, singur la 8 metri, a reluat dezamăgitor peste poartă! Şi Platini a şutat defectuos, de la 20 de metri, în minutul 38, echipa ieşeană irosind şi alte câteva acţiuni în care i-a lipsit o ultimă pasă luminoasă. Tandia s-a mutat pe dreapta pentru faza din minutul 41, a intrat în careu şi a şutat în diagonală, dar Târnovanu a reţinut.
Actul secund a început cu o nouă urcare a lui Gallego în atac, spaniolul a centrat perfect, dar Flores, singur în careul mic, a reluat jenant! Sepsi a replicat în minutul 52, când Vaşvari a şutat din voleu din afara careului, mingea se ducea sub transversală, dar Târnovanu a reuşit să respingă! Mihalache a reluat cu capul pe lângă poartă mingea centrată din corner de Platini, iar Cristea, în minutul 66, a şutat departe de ţintă de la 18 metri! Cu Platini în bună dispoziţie de joc, CSM Poli a continuat să caute al doilea gol, dominarea s-a transformat în asediu în ultimele zece minute, dar a lipsit scânteia care să declanşeze bucuria în Copou, echipa ieşeană ajungând la al cincilea meci consecutiv fără victorie pe propriul teren!
CSM Poli a acumulat 18 puncte în clasament şi a urcat pe locul 11 în clasamentul provizoriu, iar joi, de la ora 17:00, va juca în deplasare cu FC Botoşani, în penultimul meci al rundei a V-a a returului. Dragoş GAŞPAR
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau