Amicale în Antalya
Dimensiune font:
Trupa lui Flavius Stoican va parcurge ultimul week-end din vacanţa de iarnă, reunirea lotului fiind prevăzută pentru marţi, la ora 14:00, în Copou. Aşa cum v-am mai informat, miercuri şi joi va fi efectuată vizita medicală, iar de pe 11 şi până pe 24 ianuarie CSM Politehnica Iaşi se va pregăti în cantonamentul din Antalya. Acolo vor fi bifate în general câte două antrenamente pe zi, însă Stoican a solicitat şi şase meciuri amicale. Trei dintre ele sunt deja sigure, însă pentru celelalte sunt mai multe adversare în discuţie după ce Stoican le-a refuzat pe primele ce i-au fost propuse.
Citeşte şi: Lista neagră din Copou
Primul amical a cărui dată de desfăşurare este cunoscută la această oră va fi pe 14 ianuarie, existând însă un semn de întrebare în privinţa adversarei. Se aşteaptă un răspuns din partea celor de la Partizani Tirana, liderul campionatului Albaniei, dar dacă nu va veni în timp util atunci CSM Poli se va confrunta cu FC Atyrau, formaţie clasată pe locul 9 în prima ligă din Kazahstan. A doua zi va fi iar meci, dar de această dată cu o adversară mult mai puternică, Korona Kielce, ocupanta locului 6 în prima divizie poloneză, la doar două puncte distanţă de podium. A treia partidă de verificare deja stabilită va avea loc pe 20 ianuarie în compania formaţiei maghiare Diosgyori VTK, clasată pe locul al zecelea în primul eşalon.
Vor fi aşadar douăsprezece zile la dispoziţie pentru a fi susţinute cele şase dispute de verificare, situaţie în care Stoican va încerca probabil să revină acasă cu echipa cât mai aproape de vârful de formă, exact aşa cum a procedat, cu maximum de eficienţă, şi anul trecut. Atunci a reuşit cu un parcurs foarte bun să califice echipa în play-off, tentativă pe care cu siguranţă şi-o propune şi acum. Primul joc oficial al anului este programat pe 4 februarie (ora 20:00), în deplasare, cu Dinamo, în contul etapei a XXII-a a Ligii 1, prima din cele cinci runde rămase de susţinut din sezonul regular. Următoarele patru adversare ale formaţiei ieşene vor fi, în ordine, Gaz Metan (acasă), FC Viitorul (deplasare), CFR Cluj (acasă) şi Hermannstadt (deplasare). Dragoş GAŞPAR
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau