Benone Dohot s-a întors la prima lui dragoste ca antrenor: iniţierea în fotbal

 De-o bună bucată de vreme se trage în rafale spre antrenorii ieşeni de copii şi juniori. Fie ei de la Academie, de la LPS ori de la cluburile private. Sunt atacaţi, făcuţi praf, acuzaţi de toate cele - dezinteres, incompetenţă etc. - atât de către presă, cât şi de chibiţii din mediul online.

Din nefericire, nimeni nu le-a dat dreptul la cuvânt, niciun jurnalist n-a fost să se documenteze la faţa locului, să vadă în ce condiţii şi pe ce bani îşi fac meseria aceşti antrenori. Ceea ce nu-i deloc corect. Trebuie ascultate şi vocile lor, trebuie văzut care le sunt păsurile, frustrările, nemulţumirile, proiectele. Aşa e normal, cinstit şi civilizat. După aia, concluziile fiecăruia.

În această idee, încep un mic serial, în care-i voi lua la „anchetat” pe toţi (sper) antrenorii implicaţi în sectorul juvenil.

Pentru primul episod, stabilisem o întrevedere cu Florin Croitoru, dar s-a contramandat în ultimul moment, Gelu Paveliuc tocmai a împlinit nişte ani şi l-am lăsat să sărbătorească în tihnă, aşa că primul s-a nimerit să fie Benone Dohot, cel care, vreme de un deceniu, a fost antrenorul cu portarii la Politehnica Iaşi. În vară, contractul „Beno” a fost reziliat, iar el s-a întors la prima dragoste ca antrenor: iniţierea în fotbal. Adică, pregătirea copiilor de vârstă mică şi foarte mică.

După încheierea carierei de jucător, Dohot a stat în expectativă câţiva ani, apoi, în primăvara lui 2005, a înfiinţat prima lui grupă de copii. Cel mai mic, doar şase ani. Cei mai mari, nouă ani. I-a ţinut până la nivel de juniori „D”, i-a iniţiat, i-a format, apoi i-a direcţionat către Politehnica, LPS sau Steaua Magică. Până în 2011, când a trebuit să renunţe la proiect, fiind cooptat în staff-ul echipei de seniori.

Acum, după ce a revenit la antrenarea micuţilor, are deja jumătate de an de când se ocupă cu aşa ceva, m-a interesat să aflu cum vede el ce s-a schimbat în condiţia antrenorului ieşean de copii şi juniori. „Nimic în bine! Din ce în ce mai rău. Nu ai terenuri pe care să te antrenezi, mai ales pe timp de iarnă. Puţine săli, puţine poziţii disponibile, înghesuială mare”. Şi îmi aminteşte de o secvenţă de prin 2008, cu Gelu Paveliuc în genunchi, plângând la centrul terenului sintetic de pe Copou.  „Beno” programase un meci de campionat, pe jumătate de teren, pentru grupa lui. Fix la ora şi în ziua în care Gelu avea singura posibilitate de antrenament 11 vs 11 din toată săptămâna. Asta era realitatea acum 14-15 ani, asta e şi acum...

Fostul portar a mai făcut o afirmaţie ce ar trebui să pună pe gânduri multă lume, mai ales pe factorii decidenţi din urbe. În anii '70, anii junioratului său, condiţiile erau mai bune decât cele de azi. Pe timp de iarnă, după antrenamentele desfăşurate afară, copiii aveau condiţii de refacere inexistente acum. Vestiare încălzite, ceai fierbinte din termos, duş, napolitane, eugenii, portocale. Antrenorul Dumitru Romilă nu te lăsa să pleci acasă imediat, mai rămâneai în vestiar măcar o oră... Cei de atunci asigurau toate astea, indiferent de grupa de vârstă. Plus echipament, ghete, luând orice povară financiară de pe umerii părinţilor. „Recent, din păcate, mi-a fost dat să văd patru grupe de copii antrenându-se, în acelaşi timp, pe un singur teren. Pe vremea când am început eu fotbalul, toate cluburile plecau de la bază, de la centrele de copii şi juniori, acolo se punea mare accent. Astăzi, e invers. Prima grijă este echipa mare, ce rămâne, resturile, ajung la copii. Vin tot felul de exotici, de calitate îndoielnică, jucători care scad calitatea fotbalului românesc şi blochează, prin prezenţa lor şi interesele financiare ale impresarilor, ascensiunea tinerilor autohtoni ”, spune cu amărăciune Dohot.

 

„Să vină să antreneze ei pentru sume simbolice, să stea în frig şi ploaie, să fie mereu răguşiţi, să se zbată ca peştele pe uscat!”

L-am întrebat cum vede, după o absenţă de 10 ani, evoluţia fotbalului juvenil ieşean. Care evoluţie? Poate involuţie. „Invit pe ce-i care-i critică pe antrenorii care pregătesc copii şi juniori, să vină să antreneze ei, măcar o lună,  pentru nişte sume simbolice, să stea în frig şi ploaie, să fie mereu răguşiţi, să se zbată ca peştele pe uscat!”.

Atunci, cum de s-a reapucat de această muncă titanică, iniţierea în fotbal? „Mi-au ajuns aceşti zece ani, am scos trei portari de Liga 1, am albit cu totul, mult stress, deplasări, mereu departe de casă, toată ziua la stadion etc. Eu cred că mi-am făcut datoria cu vârf şi îndesat faţă de clubul pe care l-am slujit 32 de ani. Am închis definitiv capitolul Politehnica Iaşi. Nu mă interesează, nu detaliez, tocmai de aceea, că e capitol închis. Nu dau niciun fel de explicaţii, am revenit la prima mea dragoste, îmi place să lucrez cu copiii de vârstă mică, aşa mi-am început antrenoratul şi aşa vreau să-l închei”, a punctat Dohot. Mai are nevoie de 3-4 micuţi pentru a-şi completa grupa şi speră ca peste 2-3 ani să propună Academiei câţiva jucători de perspectivă. „Cum sunt acum Victor Petrişor sau Iulian Iuraşcu, copii iniţiaţi de mine, deja integraţi în lotul de seniori”, a încheiat Benone Dohot . Marcel FLUERARU