Cam multe semne de întrebare! CSM Politehnica Iaşi - Sepsi Sf. Gheorghe (sâmbătă, ora 16:30)

1poli

Dimensiune font:

| 17-10-2020 11:29

Trupa lui Daniel Pancu revine mâine în competiţie după două săptămâni de pauză în care prioritare au fost echipele naţionale. Cu cât folos nu mai are sens să comentăm, aşa că în contul etapei a VII-a a Ligii 1 formaţia ieşeană va primi mâine, de la ora 16:30, vizita celor de la Sepsi Sf. Gheorghe.

Dificila confruntare a fost prefaţată ieri în Copou printr-o conferinţă de presă online în care Pancu s-a referit mai întâi la pauza în care n-a mai putut susţine meciul amical cu FC Botoşani din cauza infectării cu noul coronavirus a doi juniori despre care s-a spus că fuseseră promovaţi la echipa mare. „Ar fi fost într-adevăr utilă pauza dacă am fi avut tot lotul la dispoziţie. Avem probleme mari. Sunt accidentaţi jumătate din potenţialii titulari. Mă cam aşteptam însă la acest lucru. N-au jucat de măcar jumătate de an, unii nici nu s-au antrenat, e normal ca organismul să cedeze. Încercăm să nu le simţim lipsa, de asta avem un lot de 25 de jucători, de asta şi ceilalţi băieţi se antrenează. Probleme avem şi sunt probleme importante. Contează şi când lipseşte un titular, ce să mai spun când lipsesc cinci...”, a declarat Daniel Pancu.

 

Citește și: O nouă amânare pentru Marius Mihalache!

 

Antrenorul de la CSM Poli a vorbit în termeni elogioşi despre Sepsi. „Întâlnim o echipă cu condiţii foarte bune, construită şi pentru actualul sezon să joace în play-off, cu jucători foarte buni, cu un nivel salarial mult superior nouă, cu un antrenor bun pe care îl respect foarte mult. Sper ca la ora jocului să fiu inspirat. Acum chiar nu ştiu cine va juca sâmbătă. Am 3-4 semne de întrebare. Pe hârtie plecăm cu şansa a doua, sper ca acest lucru să nu se vadă pe teren”, a menţionat Pancu.

El n-a oferit numele jucătorilor accidentaţi, dar sunt aceiaşi pe care gruparea ieşeană i-a nominalizat acum câteva zile. A spus doar că trei dintre ei au probleme musculare, iar doi suferă în urma unor contuzii, însă cei cinci sunt următorii: Mihalache, Vanzo, Breeveld, Zajmovic şi Calcan.

 

Citește și: Handbaliștii de la CS Politehnica așteaptă decizia Federației! Divizia A ar putea debuta la început de noiembrie!

 

Fundaşul central pe care l-a tot cerut la echipă şi-a făcut apariţia în Copou. S-a spus că jucătorul ales va fi unul experimentat, valoros şi cu un tonus care să-i permită să fie folosit imediat. „De două zile avem un fundaş central la antrenamente. Ca şi în cazul lui Buşu, cred că am ales corect. Este vorba despre Răzvan Popa (n.r. - care miercuri a închis definitiv conturile cu fosta sa formaţie, Gaz Metan Mediaş), dar încă nu este sută la sută clarificată situaţia lui. Cum mi-a propus am spus imediat da. Este un jucător valoros, cu tot viitorul în faţă, educat, crescut în străinătate. Are avantajul unui tonus bun şi al cunoaşterii Ligii 1”, a spus Pancu, amintind şi de revenirea lui Frăsinescu, care va fi apt de joc.

De altfel, valorosul fundaş central a participat şi el la conferinţa de presă online dedicată confruntării de mâine. „Este frustrant când ai accidentări şi perioada de recuperare este grea. M-am antrenat toată săptămâna cu echipa, am prins încredere, sunt un pic sub ritmul colegilor, dar trag tare şi îi ajung din urmă. Sepsi este o echipă foarte agresivă, joacă un fotbal foarte frumos. Trebuie să fim foarte atenţi. Au un lot foarte bine echilibrat, în fiecare an îşi doresc să ajungă în play-off. Este un proiect frumos acolo pe termen mediu şi lung. Nouă ne lipsesc mulţi jucători, dar aşa se poate structura un lot, când nu se prea poate face diferenţă între valoarea jucătorilor”, a declarat Cosmin Frăsinescu. Dragoş GAŞPAR

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Irina Bulmaga şi Miruna Lehaci participă la Campionatul European
19/04/2024 07:32

Cele două şahiste ale clubului CSM Iasi 2020 se numără printre cele aproape 200 de jucătoare din 35 de ţări care vor evolua la a 24-a editie a Campionatului European de sah feminin – senioare 2024. ...

Handbal feminin, Divizia A - Turneul final va avea loc la Iași
19/04/2024 07:24

Municipiul Iaşi va fi gazda Turneului final al Diviziei A de handbal feminin pentru promovare in primul eşalon, in perioada 10-12 mai, a hotărat federaţia de specialitate. Echipa CSM Iaşi 2020 este califi ...

FC Politehnica Iași, rătăcită în căutarea imposibilului
19/04/2024 04:01

* Politehnica Iasi – FC Voluntari, sambătă, 20 aprilie, de la ora 15, pe Stadionul „Emil Alexandrescu” * fotbalistii din Copou se află intr-o situatie cu adevărat dramatică, avand nevoie ...

A fost aprinsă flacăra la Olimpia antică pentru Jocurile de la Paris 2024
16/04/2024 19:46

Flacăra sacră a Jocurilor Olimpice de la Paris 2024 a fost aprinsă marti in Olympia, Grecia, locul de nastere al Jocurilor antice. Ceremonia a fost inspirată de obiceiurile din antichitate si marcată de me ...

ACS USV Iași câștigă în minutele de prelungire derby-ul cu CSM Pașcani, scor 2-1 (1-0)!
16/04/2024 14:11

Atmosferă cu mult peste pretentiile unui meci din Liga a IV-a a judetului Iasi, chiar dacă duminică a fost vorba despre marele derby dintre ACS USV Iasi si CSM Pascani, primele două clasate, contand pentru ...

Poli Iași, ucisă sub Arcul de Triumf
14/04/2024 21:39

* Dinamo – Poli Iasi 1-0, in runda a patra a play-out-ului SuperLigii la fotbal * Poli mai are de disputat cinci partide si are nevoie de 14 puncte pentru a ssalva categoria * evident, doar rigorile matem ...

Stefanos Tsitsipas a câştigat turneul ATP de la Monte Carlo
14/04/2024 18:54

Tenismanul grec Stefanos Tsitsipas a caştigat pentru a treia oară in cariera sa turneul ATP Masters 1.000 de la Monte Carlo, după ce l-a invins duminică pe norvegianul Casper Ruud, cu 6-1, 6-4 , in finala a ...

Poli Iași - Dinamo: meci de totul sau nimic!
14/04/2024 06:00

* Dinamo Bucuresti - Politehnica Iasi, in această seară, cu incepere de la ora 18,15, pe Stadionul Arcul de triumf, partidă contand pentru etapa a patra din play-out-ul SuperLigii la fotbal * desi ...

Casper Ruud l-a învins pe Novak Djokovic şi va juca finala la Monte Carlo
13/04/2024 21:31

Tenismanul norvegian Casper Ruud l-a invins sambătă pe numărul unu mondial, sarbul Novak Djokovic, in trei seturi, 6-4, 1-6, 6-4, şi va juca finala turneului ATP Masters 1.000 de la Monte Carlo, dotat cu pr ...

 Poli Iași vrea să rupă ghinionul la Dinamo, unde nu a mai câștigat, în prima ligă, de aproape jumătate de secol
13/04/2024 05:05

* Dinamo Bucuresti - Politehnica Iasi, duminică, 14 aprilie, de la ora 18,15, partidă contand pentru etapa a patra din play-out-ul SuperLigii la fotbal Politehnica Iasi a plecat in Capitală decisă să ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei