Ce i-a spus Eugen Neagoe secundului său, Sebastian Moga, cu care a antrenat şi la Iaşi, chiar înainte să i se facă rău în timpul meciului Dinamo - Universitatea
Dimensiune font:
Eugen Neagoe a suferit un infarct miocardic duminică, în prima repriză a meciului Dinamo - Universitatea Craiova 0-2. Sebi Moga, secundul tehnicianului din Ștefan cel Mare, a dezvăluit ce i-a transmis acesta chiar cu câteva minute înainte să i se facă rău.
”Sebi, mi-e rău, cheamă doctorul – mi-a spus la un moment dat. Am văzut că nu era în apele lui şi m-am ridicat şi l-am lăsat pe doctor în locul meu. Apoi am văzut cum i s-a făcut din ce în ce mai rău şi a leşinat.
Noroc cu oamenii de pe ambulanţă care şi-au făcut exemplar treaba şi l-au salvat. Am fost aseară la spital, dar n-am putut intra. Doar soţia lui Eugen a avut acces şi ne-a spus că şi-a revenit. Primul lucru a întebat-o de meci, cât s-a terminat”, a dezvăluit Sebi Moga pentru sportulbistritean.ro.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau