Cel mai iubit sportiv se simte alungat din Iaşi!

 

„Este picătura care a umplut paharul. A trecut de acum ceva vreme de când tot parcă sunt înghiontit să plec. Am participat sub culorile Iaşului la prima mea Olimpiadă, în 2012, tot pentru oraşul meu vreau să iau medalie la Tokyo, în 2020. Simt însă că nu mai sunt dorit aici, parcă încurc. Sunt dezamăgit. Am mai avut tentative să plec, dar m-am tot răzgândit. Acum însă sunt mai hotărât ca niciodată”.

Greu de crezut că aceste cuvinte ar putea veni de la un sportiv de top al Iaşului, deşi am ajuns să-i numărăm pe degete pe cei care chiar contează cu adevărat la competiţiile ce adună cei mai buni participanţi de pe mai toate continentele. Şi mai greu de crezut că aceste vorbe, spuse de un om mâhnit, pot veni de la cel mai iubit sportiv al Iaşului. Da, el a rămas singurul sportiv care nu reprezintă fotbalul şi care poate pretinde că este iubit la Iaşi. Şi, totuşi, este cel mai iubit, dar, la fel de bine, simte tot mai apăsat şi că Iaşul nu-l preţuieşte aşa cum ar merita.

„N-am reuşit să strâng nimic”

Judoka Vlăduţ Simionescu a ajuns la 28 de ani. Am realizat acest lucru pe la începutul anului trecut şi chiar că timpul ăsta s-a furişat cu dibăcie de parcă mai ieri scriam de cadetul căruia specialiştii îi anticipau un viitor notabil. L-am întrebat atunci cu ce s-a ales el şi în plan material de pe urma sportului pe care l-a practicat fiind legitimat la un club ieşean, CS Politehnica, iar chipul cu care de regulă îşi îngheaţă adversarii şi-a plecat ochii, de parcă ar fi fost un elev prins după o şotie nevinovată. „Am ajuns la 28 de ani şi stau tot împreună cu părinţii. N-am realizat nimic din punct de vedere material. N-am reuşit să strâng nimic”.

Cariera lui Simionescu n-a fost presărată numai cu izbânzi. După Jocurile Olimpice de la Londra, din 2012, au început să-l asalteze accidentările, fiind nevoit să sacrifice Olimpiada de la Rio pentru a-şi repara genunchii. A găsit oameni cu suflet care i-au întins mâini de ajutor, a pus şi el tot ce agonisise pentru a se ridica şi mai puternic în apărarea culorilor Iaşului şi României.

Are suflet de dac, tocmai de aceea este atât de activ şi în Asociaţia „Geto-Dacii din Moldova”. Eşti tentat să nu-i găseşti locul şi printre săbii, scuturi şi veşminte dacice, dar Vlăduţ punctează imediat: „Aici este zona în care mă eliberez de toată tensiunea, mă transpun într-o altă lume. Îmi place istoria, îmi plac festivalurile la care participăm. Aici mă recreez, mă încarc”, îmi spunea el în una din desele discuţii purtate în ultimii ani şi care n-au văzut până acum nici lumina tiparului şi nici oglindirea online-ului.

Umilit la el acasă!

Iată însă că n-a mai găsit putere să ignore şi încercările lunii decembrie, topurile de sfârşit de 2018. La propriul club, acolo unde au fost amestecaţi sportivii de la disciplinele olimpice cu cele neolimpice, el, cel mai bine poziţionat judoka român în clasamentele generale mondiale la masculin, nici măcar n-a prins podiumul, dar spera ca la ierarhia întocmită de Direcţia Judeţeană pentru Tineret şi Sport să i se facă dreptate. Dezamăgirea a fost însă şi mai mare, pentru că în topul ce arată ca o pădure arsă de trei ori din temelii şi apoi căutaţi cei mai frumoşi copaci Vlăduţ a fost amestecat cu cadeţi şi juniori de nici nu i-a venit să creadă! El, singurul senior din top, el, sportivul ieşean cel mai îndreptăţit să spere să concureze din nou sub cerul olimpic, el, cel mai iubit sportiv ieşean, ultimul care nu joacă fotbal...

De pe locul 7 printre sportivii Iaşului altfel se văd ofertele. Steaua Bucureşti îl curtează de mai mult timp, dar în ultimele luni a primit o propunere foarte tentantă şi de la CSM Bucureşti, discutând chiar şi cu preşedintele Gabriela Szabo. „Nu este deloc exclus ca următoarea propunere s-o şi accept. M-am zbătut cât am putut să rămân la Iaşi, dar paharul a dat deja pe-afară. Voi pleca, dar după Olimpiadă mă voi întoarce şi mă voi zbate pentru ca viitorii performeri ai Iaşului să nu mai fie umiliţi cum mă simt eu acum”.

Iaşul a devenit însă expert în a-şi ignora performerii, dar dacă până şi pe cel mai iubit sportiv al său l-a umilit atunci chiar că nu prea mai este nimic de adăugat acum... Dragoş GAŞPAR