Cine pe cine păcăleşte de fapt în fotbalul ieşean?

 

Echipa de fotbal din Copou încheie un nou an extrem de zbuciumat, marcat de revenirea în Liga a II-a, deşi cu ceva mai multă atenţie menţinerea pe prima scenă i-ar fi fost la îndemână * nici parcursul din a doua jumătate a anului nu a fost unul pe măsura aspiraţiilor, chiar dacă jucătorii lui Lăcătuş trec în 2014 la doar o victorie distanţă de liderul Seriei I

 

Fără nicio îndoială, 2013 ar trebui dat cât mai repede uitării la CSMS Iaşi deoarece încă o dată fotbaliştii ieşeni au ratat mai toate ţintele propuse. A fost mai întâi acea dispută din primăvară pentru continuarea în Liga I, ce nu se anunţa deloc imposibilă iarna trecută. Dimpotrivă! Iar ceva eforturi pentru îndeplinirea obiectivului s-au văzut, sigur că nu după o cine ştie ce strategie bine gândită, ci mult mai degrabă la voia întâmplării, pompieristic cum se spune în popor. Ne amintim prea bine că au fost aduşi jucători de la colega de eşalon din Tr.Severin, condamnată de mulţi în urmă cu un an la retrogradare, dar care a impresionat mai apoi în primăvară făcând un retur peste aşteptări, chiar dacă până la urmă nici s-a salvat nici ea de la retrogradare. Dar ca în mai toţi anii în care formaţia din Copou a evoluat în elită partea a doua a campionatului s-a dovedit o grea piatră de încercare chiar de la început, pentru ca stagiunea să fie încheiată de-a dreptul în genunchi. Ne aducem bunăoară aminte de sezonul 1995/1996 şi 2009/2010, la sfârşitul ultimei ediţii dispărând totodată un brand al Iaşului, Politehnica, când treburile au stat exact la fel, dar din care nimeni nu a înţeles absolut nimic.

Recul la toate nivelurile

Revenind, însă, la subiectul de bază al acestor rânduri, trebuie precizate şi alte două aspecte demne de reţinut, unul fiind acela că chiar şi în ciuda erorilor şefilor executivului ieşean retrogradarea de astă vară putea fi evitată, mai ales că gruparea din Copou a îndeplinit criteriile de licenţiere. Cea mai mare eroare s-a dovedit a fi înlocuirea antrenorului Liviu Ciobotariu, cu care la timonă CSMS a mai arătat câte ceva în joc şi a adunat chiar şi ceva puncte. Lipsa de răbdare, uneori firească, alteori extrem de păguboasă, s-a întors ca un bumerang împotriva fotbalului ieşean, deoarece acum din acest eşec nu a mai suferit exclusiv echipa din Copou, ci întreg fotbalul ieşean, care tocmai începuse să propună câteva nume care puteau oferi perspective. Dar odată cu retrogradarea întreaga mişcare fotbalistică ieşeană a făcut un important pas înapoi. Ce a urmat a văzut toată lumea: un adevărat recul la toate nivelurile, pornit încă din iarna trecută, odată cu reorganizarea sau mai bine zis intrarea în colaps a Centrului de copii şi juniori, şi nici nu se putea întâmpla altfel cât timp la conducerea tehnică a primei formaţii a oraşului fusese adus de-acum „expiratul” Sorin Cârţu, a cărui prezenţă a semănat izbitor de bine cu cea a lui Ţiţi Dumitriu din urmă cu trei ani. Amândoi şi-au văzut doar de propria treabă (a se citi şi-au urmărit interesul, adică umplerea cardului), lăsând Copoul într-o deznădejde totală.

Petrescu, Ionescu, Bădescu...

A venit vara şi, profitând de totala debandadă şi de la vârful forurilor fotbalistice de la Bucureşti, conducerea executivă a CSMS a oferit timp de două luni iluzia că echipa din Copou ar putea continua în Liga I, chiar dacă nu-şi câştigase pe teren acest drept. S-a tot bătut monedă pe faptul că obţinerea licenţei de club profesionist ar fi mult mai importantă decât criteriul sportiv şi că speranţele de a rămâne pe prima scenă sunt îndreptăţite. O altă păcăleală, care a ţinut până cu zece zile înaintea startului noii ediţii a primei divizii, dar care pe CSMS a costat-o enorm, deoarece chipurile aşa-zisa strategie fusese gândită de aşa manieră încât să se potrivească indiferent de eşalonul în care urma să joace echipa. Asta cu un staf tehnic condus de Costel Enache, altfel un antrenor tânăr şi dornic să arate că a învăţat câte ceva din experienţa petrecută la Ceahlăul, dar incapabil să pornească pe baze serioase o construcţie aproape de la zero şi cu deficienţe grave de comunicare, dar oricum mai pregătit fotbalistic decât predecesorul său Marius Lăcătuş. S-a întâmplat ce era oarecum de anticipat, deşi puţini poate credeau la startul campionatului că Iaşul poate avea un alt statut decât cel de favorită la revenirea în Liga I, Enache fiind lucrat sistematic de Prunea, care nu l-a dorit niciun moment la echipă, totul culminând cu divorţul de după înfrângerea cu Farul. Tot ultimul l-a adus în Copou şi pe fostul „şeptar” din Ghencea, pe care l-a reactivat astfel după un an şi jumătate petrecut alături de familie în Spania, unde rupsese aproape toate legăturile cu fotbalul românesc.

Prunea, ghici ciupercă ce-i?

Consecinţele s-au văzut imediat, numele lui Lăcătuş şi entuziasmul generat în vestiar de venirea sa ţinând doar la meciul cu Rapidul, pentru ca mai apoi echipa s-a complăcut în situaţia în ultimele săptămâni ale şederii lui Enache. Şi atunci stai şi te întrebi pe bună dreptate: cine pe cine păcăleşte de fapt în fotbalul ieşean? Pentru că Primăria varsă anual în conturile clubului peste un milion de euro, nu foarte mulţi bani, dar mai mult decât suficienţi pentru ce se „face” acolo, iar jucătorii şi antrenorii aduşi „pe bune”, cum se spune, şi-au făcut până la un punct treaba. Rămâne în discuţie doar situaţia celor aduşi doar dintr-un interes de moment, care din păcate riscă să treacă deja peste „bariera” celor doi ani dacă nu are nimeni curajul să pună piciorul în prag şi să ia măcar la începutul lui 2014 o măsură radicală. Sigur este doar că cel mai păgubiţi sunt simplii microbişti care urcă în număr tot mai mic la matineu pe „Emil Alexandrescu”, adică plătitorii de bilete, exact aceeaşi categorie care se înghesuie în primele trei luni ale anului la ghişeele municipalităţii pentru a-şi achita taxele şi impozitele locale...

Dan Constantinescu