„Concord Iași Open” 2021 se pune în mișcare! Încep lucrările la Baza Ciric pentru cel mai puternic turneu de tenis din România!

119795298_174962044128722_3406248512174899988_n

Dimensiune font:

| 11-03-2021 17:53

Așa cum v-am informat încă de acum trei săptămâni, ediția a II-a a turneului de tenis „Concord Iași Open”, din cadrul ATP Challenger 100 (premii de 88.520 de euro, cheltuieli ce depășesc 100.000 de euro), se va desfășura în luna iulie, tot la cocheta Bază Ciric a Primăriei Iași. Perioada de desfășurare va fi în săptămâna 28, mai precis între 12 și 18 iulie, pe 10 și 11 iulie fiind programate calificările. Chiar dacă șansele sunt destul de reduse, organizatorii încă mai speră ca turneul să aibă loc cu o săptămână mai devreme pentru a aduce la Iași tot ce se poate mai bun în respectiva perioadă. Mai precis, săptămâna 27 (5-10 iulie) va fi a doua săptămână a Grand Slam-ului de la Wimbledon, iar unii dintre jucătorii care vor fi părăsit prestigiosul turneu în primele tururi ar putea veni să joace la „Concord Iași Open”.

Indiferent însă în care din cele două săptămâni din iulie se va desfășura ediția a II-a a „Concord Iași Open”, cert este că Iașul va avea din nou cel mai puternic turneu de tenis din România. Standardele pe care Andrei Oriță, proprietarul turneului, le-a stabilit încă de la prima ediție au fost unanim apreciate, așa că și pentru turneul din 2021 sunt câteva capitole de pus la punct, în care colaborarea cu Primăria Iași este esențială.

Chiar de la începutul lui martie a fost inspectată Baza de la Ciric, atunci când Gabriel Iftimoaie, directorul administrativ al „Concord Iași Open”, s-a întâlnit cu Gabriel Harabagiu, city-managerul Iașului fiind însoțit de Radu Grigoraș, directorul Direcției Exploatare Patrimoniu din cadrul Primăriei Iași. „Am mers la Baza Ciric pentru a analiza solicitările pe care organizatorii importantului turneu ni le-au transmis. Mare parte din ele sunt perfect realizabile. Deja au fost la Baza Ciric colegi de la Spații verzi și Silvic, iar când vremea va permite vor fi refăcute terenurile. Este o competiție foarte importantă pentru Iași”, ne-a declarat Harabagiu.

Tribună prea mică pentru un turneu atât de mare!

Terenurile de joc vor rămâne 1, 2 și 5, iar pentru terenul 6, de antrenament (tot pentru antrenament sunt și 3 și 4), va trebui realizată o cale de acces separată de terenul 5. Accesul spectatorilor n-a fost permis în 2020, dar mulți iubitori ai tenisului se adunau în parcare pentru a urmări partide de un nivel cum nu s-a mai văzut la Iași. Dragoș GAȘPAR

 

CLICK AICI pentru continuarea materialului!

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:09

Bancul Zilei

05:36

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
VIDEO SuperLiga: Remiză între Petrolul și UTA, în ultimul meci al rundei
22/04/2024 21:50

 Petrolul Ploiesti si UTA au terminat luni la egalitate, scor 1-1, ultima partidă a etapei cu numărul cinci din play-out-ul SuperLigii. Suporterii echipei Petrolul Ploiesti  Petrolul Ploiesti ...

VIDEO Lionel Messi o duce pe Inter Miami pe primul loc - Două goluri și o pasă decisivă
21/04/2024 12:15

 Inter Miami a urcat pe primul loc in Conferinta de Est din MLS, după ce Lionel Messi a inscris două goluri in victoria obtinută in fata echipei Nashville SC, scor 3-1, pe stadionul din Fort Lauderdale. ...

Istvan Kovacs, de la Barcelona - PSG, direct în Copou!
20/04/2024 06:00

* FC Politehnica Iasi – FC Voluntari, astăzi, de la ora 15, pe Stadionul „Emil Alexandrescu” din Iasi, partidă contand pentru etapa a 5-a a play-out-ului SuperLigii la fotbal Poli s-a culca ...

Irina Bulmaga şi Miruna Lehaci participă la Campionatul European
19/04/2024 07:32

Cele două şahiste ale clubului CSM Iasi 2020 se numără printre cele aproape 200 de jucătoare din 35 de ţări care vor evolua la a 24-a editie a Campionatului European de sah feminin – senioare 2024. ...

Handbal feminin, Divizia A - Turneul final va avea loc la Iași
19/04/2024 07:24

Municipiul Iaşi va fi gazda Turneului final al Diviziei A de handbal feminin pentru promovare in primul eşalon, in perioada 10-12 mai, a hotărat federaţia de specialitate. Echipa CSM Iaşi 2020 este califi ...

FC Politehnica Iași, rătăcită în căutarea imposibilului
19/04/2024 04:01

* Politehnica Iasi – FC Voluntari, sambătă, 20 aprilie, de la ora 15, pe Stadionul „Emil Alexandrescu” * fotbalistii din Copou se află intr-o situatie cu adevărat dramatică, avand nevoie ...

A fost aprinsă flacăra la Olimpia antică pentru Jocurile de la Paris 2024
16/04/2024 19:46

Flacăra sacră a Jocurilor Olimpice de la Paris 2024 a fost aprinsă marti in Olympia, Grecia, locul de nastere al Jocurilor antice. Ceremonia a fost inspirată de obiceiurile din antichitate si marcată de me ...

ACS USV Iași câștigă în minutele de prelungire derby-ul cu CSM Pașcani, scor 2-1 (1-0)!
16/04/2024 14:11

Atmosferă cu mult peste pretentiile unui meci din Liga a IV-a a judetului Iasi, chiar dacă duminică a fost vorba despre marele derby dintre ACS USV Iasi si CSM Pascani, primele două clasate, contand pentru ...

Poli Iași, ucisă sub Arcul de Triumf
14/04/2024 21:39

* Dinamo – Poli Iasi 1-0, in runda a patra a play-out-ului SuperLigii la fotbal * Poli mai are de disputat cinci partide si are nevoie de 14 puncte pentru a ssalva categoria * evident, doar rigorile matem ...

Stefanos Tsitsipas a câştigat turneul ATP de la Monte Carlo
14/04/2024 18:54

Tenismanul grec Stefanos Tsitsipas a caştigat pentru a treia oară in cariera sa turneul ATP Masters 1.000 de la Monte Carlo, după ce l-a invins duminică pe norvegianul Casper Ruud, cu 6-1, 6-4 , in finala a ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei