Conferinţă internaţională la FEFS Iaşi
Dimensiune font:
Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi organizează vineri şi sâmbătă cea de-a IV-a ediţie a conferinţei internaţionale a Consorţiului „Universitaria”. „Impactul ştiinţei sportului şi educaţiei fizice în societatea contemporană” va fi analizat în peste 125 de lucrări, iar printre lectorii invitaţi din străinătate se numără şi fostul baschetbalist ieşean Alexandru (Alin) Radu, el reprezentând Universitatea Worcester (Marea Britanie).
„Este un important eveniment internaţional, fiind pentru prima dată când se reuşeşte reunirea unui număr atât de mare de invitaţi din străinătate la noi la facultate. De asemenea, tot pentru prima dată, lucrările vor fi publicate într-un volum cotat cu valoare internaţională”, a declarat Beatrice Abălaşei, decanul FEFS Iaşi.
Din complexul program deschis vineri, la ora 11:30, în Aula Magna „Carmen Sylva”, de reputatul prof. Renato Manno (Institutul de Medicină Sportivă din cadrul Comitetului Olimpic Naţional Italian) atrage atenţia şi masa rotundă „Sport şi Performanţă motrică”, care va începe vineri, la ora 15:00, în Aula Magna „Mihai Eminescu” din Corpul A al Universităţii „Al. I. Cuza”. „Ne propunem ca din discuţii să rezulte aspecte practice ce vor putea fi ulterior aplicate de cei care îşi doresc acest lucru. Vor participa antrenori şi profesori ce ni se se vor alătura în demersul ştiinţific de a identifica elemente fundamentale în practica sportivă. Din perspectiva noastră este util să trecem dincolo de aspectul teoretic, ştiinţific şi informaţiile să ajungă pe teren, acolo unde se formează viitorii sportivi”, a declarat lector univ. Grigore Ursanu, moderatorul acestei mese rotunde împreună cu prof. univ. dr. Paula Drosescu. Dragoş GAŞPAR
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau