De ce întârzie instalarea succesorului lui Teja! Ultima listă neagră din Copou!

1poli

Dimensiune font:

| 30-12-2019 20:32

A trecut o săptămână de la despărţirea de antrenorul Mihai Teja şi iată că gruparea din Copou nu i-a găsit înlocuitor. Criza financiară gravă pe care CSM Politehnica o travsersează de când Primăria Iaşi a sistat finanţarea constantă de care ani la rândul s-a bucurat sub conducerea lui Florin Prunea este una din principalele cauze pentru care antrenorii doriţi la Iaşi nu se înghesuie să-şi dea acordul. Sigur, Iaşul este o destinaţie tentantă, dar mai este un aspect demn de luat în considerare şi anume că mai sunt două formaţii din Liga 1 care s-au despărţit de antrenor şi una, din prima parte a clasamentului, despre care se spune că din 2020 va fi condusă de altcineva de pe banca tehnică.

Aşa cum lejer se poate bănui, toate celelalte formaţii sunt prioritare în disputa cu Iaşul, fiind mult mai atractive din punct de vedere financiar, atât pentru salariile ce le pot oferi antrenorului şi staff-ului tehnic cu care vine, dar şi pentru bugetul de care va dispune până la finalul sezonului. FC Hermannstadt s-a despărţit de Eugen Neagoe imediat după ultima etapă a anului, când a dispus pe propriul teren chiar de CSM Poli, cu 1-0. Neagoe a fost cel care a pus capăt relaţiei pentru că nu i-au fost oferite garanţii în privinţa întăririi echipei. El este pe lista Iaşului, deşi oficial nu mai poate ocupa postul de antrenor principal din moment ce are deja două cluburi bifate în actualul sezon, dar tot un tehnician de pe lista Iaşului, Vasile Miriuţă, a plecat din Ungaria pentru a reveni la gruparea ardeleană. Se vorbea prin ţară că sfârşitul săptămânii trecute îl va găsi instalat, s-a şi speculat că ar fi semnat vineri până la finalul sezonului, dar deocamdată n-a fost făcut vreun anunţ oficial!

„Lanterna roşie” FC Voluntari, cu doar 8 puncte în cont, a renunţat la italianul Cristiano Bergodi, un alt antrenor aflat pe lista scurtă a grupării din Copou ce conţine mulţi tehnicieni obişnuiţi să lucreze în subsolul Ligii 1, grupare care însă a renunţat la Teja, ce venise la Iaşi de la FCSB, vicecampioana României!

FC Hermannstadt şi FC Voluntari întârzie însă să-şi desemneze oamenii cu care vor începe 2020 pentru că amândouă au în capul listelor acelaşi nume: Mihai Teja! Se pare că fostul antrenor al Iaşului, care s-a decis să plece pentru că nici lunea trecută, la discuţia decisivă purtată cu preşedintele executiv Adrian Ambrosie, primarul Mihai Chirica nu i-a răspuns la telefon pentru a-i arăta susţinere, ar fi tentat s-o ajute pe FC Voluntari să nu schimbe eşalonul. Dacă el va merge la codaşa Ligii 1, atunci probabil Miriuţă va semna cu FC Hermannstadt, dar pe Bergodi ce l-ar mai reţine să vină la Iaşi? Tot prin ţară se vorbeşte de ceva vreme că Universitatea Craiova ar renunţa la Victor Piţurcă, care a solicitat remanierea lotului şi ar fi anunţat că în caz contrar pleacă, fiind tentată să meargă pe mâna italianului, poate şi în amintirea lui Devis Mangia.

CSM Poli Iaşi tratează însă şi cu Mircea Rednic, antrenor care are ştiinţa de a readuce la viaţă vestiarul, de a-l face pe Frăsinescu să fie din nou stoperul pe care suporterii aveau curaj să-l propună la 34 de ani la echipa naţională, iar pe Platini să redevină fotbalistul capabil să facă diferenţa, practic de a continua cu succes ce a început Teja cu acel parcurs entuziasmant din primele şase etape, când echipa cucerea paisprezece puncte şi se cam obişnuise cu podiumul...

 

Citește și: Cursă în trei pentru locul lăsat liber de Teja

 

Reamintim că reunirea lotului ieşean este prevăzută pentru 8 ianuarie 2020, pe 12 ianuarie este programată plecarea în cantonamentul din Turcia, unde se va rămâne până pe 24 ianuarie şi unde au fost perfectate partide amicale cu Kukesi (locul 1 în Albania), Sumquait (locul 4 în Azerbaidjan) şi Mladost Lucani (locul 9 în Serbia). Primul meci oficial al anului va fi pe 3 februarie, de la ora 20:00, când CSM Poli Iaşi va primi vizita celor de la FC Viitorul în închiderea etapei a XXIII-a a Ligii 1.

De asemenea, reamintim şi că ultima listă cu jucătorii de care CSM Poli Iaşi vrea să se despartă cuprinde unsprezece nume: Cobrea, Lopes Cabral, Assulin, Devesa, Popadiuc, Bârnoi, Bălan, Bădic, Chelaru, Haţiegan şi Şerban. Dragoş GAŞPAR

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:36

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Gura Vaii, cu sediul social in comuna Gura Vaii, satul Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau, cod postal 607220, telefon 0371/407.500, fax 0372/002.112, e-mail: primariaguravaii@yahoo.com, cod fiscal 4278108. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: - teren in suprafata de 316 mp, situat in intravilanul comunei Gura Vaii, satului Rotunda, nr. Cadastral 62185, CF 62185, apartinand domeniului privat al Comunei Gura Vaii, conform H.C.L. Comunei Gura Vaii nr. 09/22.01.2024, caietului de sarcini si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartimentul Achizitii Publice sau se poate consulta pe site-ul: www.uatcomuna guravaii.ro, sectiunea -Anunturi. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: de la Compartimentul Achizitii Publice, din cadrul Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau in contul de trezorerie RO17 TREZ 0625 006X XX00 0079, deschis la Trezoreria Onesti, cod fiscal: 4278108. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 27.03.2024, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 04.04.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 05.04.2024, ora 09.00, Comuna Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Judecatoria Onesti, cu sediul in municipiul Onesti, Str. Tineretului nr. 1, judetul Bacau, telefon 0234/311.913, fax 0234/326.170, e-mail: jud-onesti-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 08.03.2024.
ANUNȚ DE LICITAȚIE. Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro, organizează în data de 29.03.2024, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 16.000,00 mp, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, zona Dedeman. 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 16.000 mp, situat în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: gratuit 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 20.03.2024, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 29.03.2024, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 29.03.2024, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro PRIMAR, Florin-Liviu DULGHERU
Simona Halep se mărită - Când și unde va avea loc evenimentul
24/11/2019 07:45

Simona Halep (28 de ani, locul 4 WTA) si Toni Iuruc au stabilit in vacanta din Maldive toate planurile pentru nuntă, care se anuntă de pe acum evenimentul anului 2020. Nunta, cel mai probabil, va avea loc dup ...

VIDEO Rămâi cu gura căscată: Două jucătoare de tenis s-au luat la bătaie la finalul meciului!
10/11/2019 10:03

 Katherine Sebov Se spune că ce se intamplă in Vegas rămane in Vegas, dar deznodămantul unui meci din cadrul circuitul WTA din "capitala jocurilor de noroc" a făcut incojurul lumii.  & ...

Dora Ratjen, bărbatul care a concurat ca femeie la Olimpiada lui Hitler din 1936
07/08/2019 11:22

 Cazului „Dora Ratjen” a apărut pe fundalul unor puternice controverse si tulburări sociale. În 1936, Olimpiada de Vară s-a tinut la Berlin. Avea să rămană in istorie drept „O ...

VIDEO - Messi  lucrat in  Photoshop
27/06/2019 10:33
 Cu cuţitele pe masă! Începe etapa a XIV-a (play-out)
31/05/2019 00:00

  Aşa a fost să fie, ultima etapă a campionatului Ligii 1 de fotbal să programeze meciul decisiv, dar decisiv de tot, in care se hotărăşte a doua retrogradată şi echipa ce prinde locul de baraj. ...

TOPUL fotbaliştilor români DISTRUŞI de femei FOTO
15/11/2014 12:15

 Iată un top al jucătorilor a căror carieră a fost distrusă de femeile din viata lor. Adrian Cristea. Lansat de Politehnica Iaşi, Adrian Cristea a ajuns la Dinamo cu potentialul de a deveni unul din ...

SIMONA HALEP, prima reacţie după finala Turneului Campioanelor
26/10/2014 15:10

 Simona Halep a oferit prima reactie după finala pierdută cu Serena Williams, scor 3-6, 0-6. "Multumesc tuturor pentru ca m-au sustinut. O felicit pe Serena, e cea mai buna. Le multumesc c ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei