Didi Florean şi academia lui, un exemplu de urmat. Tocmai a semnat parteneriatul cu Udinese!

2didi

Dimensiune font:

| 23-08-2021 20:16

 Întâmplarea a făcut să fim colegi în Şcoala Federală de Antrenori, am fost colegi de cameră în cantonamentul lui Juventus Colentina, am discutat multe şi diverse acum 12 ani, când ne-am luat licenţele. Didi Florean a renunţat atunci la o mică, dar rentabilă afacere. A preferat să se dedice total fotbalului şi a înfiinţat o şcoală de fotbal privată, cu scopul clar de a forma şi creşte jucători. A pornit de la zero, fără bani, fără logistică, avea deja o vârstă, mulţi i-au spus atunci "Nebunelea". Era în vara lui 2011.

Fosta glorie a Politehnicii Iaşi nu s-a sinchisit defel. Nu i-a păsat deloc de aceste mici răutăţi, şi-a urmat calea cu aceeaşi tenacitate şi cu aceeaşi dedicaţie cu care ne-a obişnuit ca jucător. Iar travaliul său, munca de zi cu zi, n-avea cum să nu dea rezultate. "Mi-e greu, am deja aproape 180 de copii legitimaţi la club, mă ajută colegii, sper să sparg gheaţa şi să scot capul în lume, să propun jucători de Liga 1", îmi spunea, acum 3-4 ani, Didi Florean. Mândru de ceea ce clădise deja, dar şi îngrijorat de un viitor nesigur.

Nu s-a lăsat, ci, dimpotrivă, s-a îndârjit şi mai mult, a continuat să studieze, a luat licenţa A la o vârstă la care alţii se pensionează, iar acum începe să culeagă roadele. Tocmai a semnat un contract de parteneriat între şcoala lui de fotbal şi Academia Udinese. La eveniment a fost prezent, din partea grupării italiene, Allec Bola, directorul Academiei Udinese, care în discursul ţinut cu această ocazie s-a declarat mulțumit de viitorul preconizat de singurul parteneriat pe care Udinese îl are deocamdată în România. „Sperăm să fie aici noul Di Natale. E o misiune grea, dar cu multă muncă vom reuși. Sper să găsim un copil, doi sau chiar trei aici, care să fie pregătiți pentru Serie A”, a spus Alec Bolla.

“Prin intermediul parteneriatului dintre Academia Didi și Academia Udinese, antrenorii din cadrul Academiei Didi vor avea ocazia de a participa la ore de teorie și practică, alături de antrenorii clubului Udinese, iar copiii vor fi urmăriți de către scouteri trimiși periodic la Iași, cei care ies în evidență având șansa de a fi selectați pentru a face parte din Academia Udinese. Academia noastră va primi suport din partea Academiei Udinese în nutriție, psihologie, marketing, administrare, medicină sportivă, relații cu presa, scouting, fitness, antrenamente cu portarii, antrenamente specifice și alte cereri care pot veni din partea reprezentanților noștri. De asemenea, Academia Didi va participa la turnee organizate în Italia, alături de afiliatele Udinese. Finalele acestor turnee se desfășoară pe Dacia Arena, în fiecare an”, se arată într-un comunicat postat de Academia Didi pe pagina proprie de socializare.

Frumoasă aniversare pentru Academia Didi. Zece ani de la înfiinţare. Felicitări şi spor în continuare! Marcel FLUERARU


PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ

PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ din averea debitoarei S.C. PHOENIX TREND S.R.L. Proprietatea imobiliară amplasată în locaţia din sat Lunca Cetăţuii, comuna Ciurea, jud. Iaşi având suprafaţa terenului de 75899 mp (7,5899 hectare) şi un număr de 16 clădiri, având preţul de vanzare de 3.281.300 euro. Informații suplimentare tel. 0771103209, e-mail lucicalcc@gmail.com

PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ

PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ din averea debitoarei S.C. PHOENIX TREND S.R.L. Proprietatea imobiliară amplasată în municipiul Iaşi, str. Aurel Vlaicu nr.87, jud. Iaşi având suprafaţa terenului de 56.438 mp (5,6438 hectare) şi un număr de 19 clădiri cu absolut toate utilitatile, având preţul de vanzare 8.402.420 euro. Pentru terenul de 56438 mp este aprobat un PUZ pentru locuinte colective. Informații suplimentare tel. 0771103209, e-mail lucicalcc@gmail.com.

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

ALFA & OMEGA INSOLV IPURL, lichidator judiciar al debitoarei SC IRSIDO S.R.L.–societate în faliment, dosar nr. 380/99/2017 aflat pe rolul Tribunalului Iași, în temeiul dispozițiilor Legii nr.85/2014, vinde prin licitație publică cu strigare următoarele bunuri proprietate ale debitoarei:1. Bunuri mobile conform Raport de evaluare-Preț de pornire 65% din valoarea de piață stabilită prin raportul de evaluare, astfel: a. Stocuri/echipamente birotică–în valoare totală de 26.525 lei (exclusivTVA) b. Obiecte de inventar/mijloace fixe: Nr. crt. Denumire activ Valoare de pornire la licitație–65% lei–fără TVA 1. Mașină ambalat role hârtie 2.465 2. Utilaj de fabricat role hârtie 50.694 3. Autoturism Mazda IS-01-YRS 9.883 4. Autovehicul Ford Tranzit Connect IS-12-YRS 7.352 5. Mobilier pal 483 6. Masina ștampile UM 1100-1200 1.306 7. Scaun directorial 1.177 8. Notebook Benq 1.376 9. Notebook Acer Aspire 743 10. Notebook Acer Aspire 743 11. TV 3d Sony Bravia LX900 2.348 12. Mobila Element Corp 3.300 13. Set canapele 2.007 14. Mobila Element Part 1.009 15. Mobila Sidney alb 1.208 Licitațiile vor avea loc în zilele de: 01,08,15,22,29.10.2021 respectiv 05.11.2021 ora 10.00, la biroul lichidatorului judiciar din Mun.Iași, Str. Grigore Ureche, nr.3, Bl. Gh. Şonțu, Demisol, Birou nr.4, Jud.Iaşi, putând participa orice persoană fizică sau juridică care va depune o ofertă care va conţine: - cerere de participare la licitaţie; - dovada achitării taxei de participare de 500 lei fără TVA;- dovada achitării cauţiunii de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, sumă care se va achita în cont colector RO35PIRB2400711906003000 deschis pe numele debitoarei la First Bank; - actele de identificare a persoanei juridice/fizice, împuternicire pentru persoana care reprezintă societatea cu menţiunea că are mandat de a licita indiferent de sumă, ştampila. Taxa de participare se va achita în contul lichidatorului judiciar RO33PIRB2400738563001000 deschis la First Bank. Ofertele se vor depune la biroul lichidatorului judiciar cel târziu cu 1 zi lucrătoare înainte de ziua licitaţiei, până la ora 16.00. Ofertanţii care se înscriu la licitaţie, dar nu participă, pierd toate sumele avansate în vederea participării la licitaţie. Neplata preţului în termenul stabilit de 30 zile calendaristice de la data licitaţiei, duce la pierderea sumelor avansate pentru achiziţionarea bunurilor, care vor fi scoase din nou la vânzare în sarcina cumpărătorului. Oricine pretinde vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare,sub sancţiunea decăderii, se va adresa lichidatorului judiciar şi va face dovada până în ziua licitaţei. Informaţii suplimentare la biroul lichidatorului judiciar sau la tel:0744520508, 0744994490; fax:0332814773, e-mail: alfa.omega.insolv@gmail.com.
ULTIMA ORĂ Pele e pe moarte: mă apropii tot mai mult de obiectiv
20/10/2021 20:48

Fostul fotbalist brazilian Pele, iesit de putin timp din spital, după o operatie de extirpare a unei tumori, le-a scris miercuri fanilor să inceapă să sărbătorească viata sa pentru că se apropie "t ...

Loredana Juncanariu, campioana de la CS Politehnica Iași care a atins un prim vârf și în arbitraj!
20/10/2021 09:46

Loredana Juncanariu este la 22 de ani o jucătoare de bază atat la campioana CS Politehnica Iasi, cat si in echipa natională a Romaniei ce evoluează in primul din cele trei esaloane valorice rugbistice ale E ...

Champions League: Lionel Messi și-a regăsit strălucirea la PSG / Liverpool, victorie cu Atletico Madrid (Rezultatele zilei)
20/10/2021 08:39

 Chiar dacă nu a reusit incă să inscrie in Ligue 1, Lionel Messi o ajută din plin pe PSG in Champions League: argentinianul a marcat de două ori impotriva celor de la RB Leipzig si vicecampioana Frant ...

Emma Răducanu, încă o lovitură de marketing - A devenit imaginea unei mărci de lux
19/10/2021 21:53

 Campioană la US Open la doar 18 ani, Emma Răducanu reprezintă o adevărată mină de aur pentru firmele importante. Potrivit CNN, sportiva care reprezintă Marea Britanie a dat o nouă lovitu ...

 Simona Halep este în optimile de finala la Kremlin Cup dupa ce a învins-o pe Anastasia Potapova, 6-1,6-4.
19/10/2021 21:49

 Simona Halep este in optimile de finală la Kremlin Cup dupa ce a invins-o pe Anastasia Potapova, 6-1,6-4. Chiar dacă a eliminat o favorită a gazdelor, romanca este foarte iubită la Moscova. În ...

Gigi Becali n-a mai rezistat. Patronul FCSB a încălcat contractul cu antrenorul Edi Iordănescu: ”Ăsta e ordinul meu!”
19/10/2021 13:00

Patronul FCSB, Gigi Becali, a criticat in termeni duri jocul practicat de echipa sa, condusă de Edi Iordănescu, in ciuda faptului că intelegerea semnată cu tehnicianul de 43 de ani exclude astfel de comenta ...

Cum vrea să scape Naomi Osaka de problemele mintale. Tenismena japoneză, imagini sexy pe iaht, pe insula Mykonos FOTO
19/10/2021 12:26

 Tenismena japoneză Naomi Osaka a implinit sambătă, 16 octombrie, varsta de 24 de ani, ocazie cu care s-a deplasat in insula Mykonos din Grecia pentru a se relaxa după marile probleme cu care s-a co ...

Simona Halep ia rusoaicele la rând la Moscova. Românca debutează marți. Ora de start a meciului
19/10/2021 09:10

 Simona Halep va evolua marţi in primul tur la Kremlin Cup, turneu de categorie WTA 500 Kremlin Cup de la Moscova. Meciul este al doilea de pe terenul central, după intalnirea dintre Ekaterina Alexand ...

Flacăra olimpică pentru Jocurile Olimpice de iarnă din 2022 de la Beiijng a fost aprinsă la Olympia
18/10/2021 21:33

Flacăra olimpică pentru Jocurile Olimpice de iarnă din 2022 de la Beiijng s-a aprins, luni, la Olympia. Din cauza pandemiei, ceremonia a avut loc fără spectatori. La ceremonie au fost prezenţi doar ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei