E uşor să jigneşti veteranii. Mai greu, să-i înţelegi

Straniu, total straniu. După atâta vânzoleală şi maxim de secetă (doar un amărât de punct obţinut de la plecarea lui Daniel Pancu), vine o victorie împotriva unei contracandidate directe în lupta pentru salvarea de la retrogradare...

În loc de bucurie şi solidaritate, văd diverse postări şi grave acuze. Din experienţa mea de jucător şi antrenor, am spus-o încă de-a doua zi de după plecarea lui Daniel. Vestiarul e rupt, sunt biserici şi bisericuţe, e război civil de guerillă în Copou. Napoli pare să fi reuşit a instaura o pace de moment, dar nu-i ăsta subiectul postării mele, ci banner-ul, apoi poziţionările unora faţă de cei trei veterani în lot, veterani a căror vârstă însumată trece de un secol.

Cine n-a jucat decât fotbal cu nasturi şi n-a antrenat decât la FIFA 2014, nu are de unde să ştie, de aceea şi textul de faţă.

Jucătorul trecut de 30 de ani are de înfruntat două provocări majore, dacă izbuteşte să le înţeleagă şi să le depăşească, mai poate juca la nivel înalt încă măcar zece ani. A se vedea cazurile Billy Costacurta, Paolo Maldini, Buffon, Romario, Ibrahimovic etc.

Prima provocare vine din zona mentalului. Rutina anilor de antrenamente, cantonamente, privaţiuni, plimbat de colo-colo, dintr-un oraş în altul oboseşte. Se mai adaugă aici „alchimia” din vestiar. Vezi, la un moment dat, că nu prea mai ai nimic în comun cu mult mai tinerii colegi. Care au alte preferinţe în ce priveşte distracţia, în ce priveşte relaţiile interumane, moda etc. Te simţi tot mai singur, mai izolat şi mai fără chef. Chiar dacă rămâi foarte respectat. Am revăzut ultimul meci oficial al lui Gică Hagi pentru Galatasaray. Avea 36 de ani şi jumătate la vremea aceea. A înscris două eurogoluri. Deci, mai putea juca bine-mersi la deţinătoarea SuperCupei Europei...

Cea de-a doua, şi aici e foarte delicată chestiunea, se referă la motricitate. Viteză, forţă, rezistenţă şi îndemânare. La discut în ordine inversă enunţării şi o să vedeţi de ce!

Îndemânarea nu ţi-o pierzi decât atunci când porneşti cu picioarele înainte şi muzică de fanfară spre locul unde nu este nici durere, nici întristare, nici suspin. Îndemânare însemnând tehnica individuală, pentru cine n-a înţeles.

Rezistenţa o pierzi după o săptămână de vacanţă şi o recapeţi după alte trei de cantonament intensiv. Poate, cu înaintarea în vârstă, trebuie un răgaz niţel mai mare. Forţa. Asta, chiar se pierde deloc.

Viteza. Aici e buba cea mare! După 30 de ani, dar nu ştii, nu poţi anticipa niciodată momentul, pierzi brutal, pe nesimţite, această calitate motrică. Nu mai ai detenta pe care o ştiai, nu mai ai plecarea de pe loc, nu mai ai întoarcerea aceea instantanee. Şi, cum jocul de fotbal se bazează pe o suită de reflexe condiţionate, iar tu, jucător bătrân, nu le mai ai şi încă n-ai putut să realizezi lucrul acesta (n-ai avut timp), ai reacţii întârziate. Dai pe lângă minge, faultezi inutil, pierzi dueluri banale etc.

Însă, odată ce-ai realizat lucrul ăsta, te-ai reanalizat, mai ai şi un carnet de antrenor, în scurt timp, foarte scurt timp, dai randament ca Ibrahimovic.

În încheiere, cred că despre asta-i vorba în cazul celor trei veterani din lotul lui Poli şi nu de altceva. Marcel FLUERARU