EXCLUSIV Anton Heleşteanu: „Ieşenii trebuie să afle tot adevărul despre mine!”. Confesiuni fără precedent din partea unui oficial ieşean!

1poli

Dimensiune font:

| 16-06-2019 12:41

 

Anton Heleşteanu a început de marţi să lucreze pentru CSM Politehnica Iaşi. Abia la 49 de ani a ajuns să muncească pe brânci pentru un club ieşean, după ce şi-a început cariera de conducător în fotbal la FC Vaslui şi avut cinci ani la FC Botoşani, între 2013 şi 2018, în care strategia în mare parte stabilită şi înfăptuită de el a ţinut practic în viaţă un club ce şi în ultimul sezon a fost foarte aproape de calificarea în play-off. Prezenţa sa la amintitele grupări moldovene îi atrage însă şi acum destule critici, deşi n-a făcut nimic altceva decât să apere cât mai bine cu putinţă culorile grupării cu care era sub contract. Acum însă răspunde de Departamentul de Scouting de la CSM Politehnica Iaşi, are atribuţii de manager sportiv şi este omul în jurul căruia se construieşte noul lot cu care formaţia ieşeană va ataca viitorul sezon.

 

Citeşte şi: Încurajare pentru Kerezsy la două luni de restanţe salariale!

 

Strategie bazată pe atac

Am doar câteva zile de când am început să lucrez la Iaşi. Nu avem un buget generos la dispoziţie, dar trebuie să ne descurcăm cât mai bine. Nu putem realiza transferuri cât ai bate din palme, nu ne putem permite. Trebuie să măsurăm de zece ori şi să tăiem o dată şi bine. Nu ne permitem paşi greşiţi. Avem zeci şi zeci de piste, îmi este foarte uşor să aduc duzini de jucători, dar trebuie să privim şi în perspectivă, nu doar în prezent. Avem nevoie de fotbalişti cu potenţial mare de progres, pe care, la nevoie, să-i putem vinde, avem nevoie de jucători de caracter. Am avut discuţii, chiar avansate, cu fotbalişti buni, dar care nu s-ar fi încadrat din toate punctele de vedere strategiei noastre şi am renunţat la ei”, ne-a declarat Heleşteanu.

Şeful Scouting-ului ieşean a creionat în linii mari strategia pentru transferuri. „Poate se întreabă unii oameni de ce n-am anunţat deja transferuri notabile. Oameni buni, lucrez de doar câteva zile, se ştie că bugetul de salarii va fi redus drastic faţă de sezonul trecut, dar cu toate acestea vom avea un lot cu care Mihai Teja va putea lucra. Ne-am propus să asigurăm un buget mai mic pentru jucătorii ce răspund în principal de faza de apărare, deoarece, orice s-ar spune, nu ei vor câştiga meciurile, nu ei vor imprima echipei un stil ofensiv. Din economiile rezultate vom încerca să aducem trei fotbalişti din ligi de top din Europa: un veritabil conducător de joc, un atacant central şi o extremă stângă. O bună parte din strategie a fost realizată ţinând cont şi de cei doi fotbalişti Under 21 cu care trebuie să începem un meci. Avem soluţii, dar încercăm până în ultima clipă să le îmbunătăţim. Orice facem, ieşenii vor fi prioritari”.

 

Citeşte şi: Drama absolventului de Liceu cu Program Sportiv! Ochi numai pentru vârfuri!

 

Mă doare să fiu înjurat pe nedrept”

Anton Heleşteanu s-a consultat mult cu Vasile Simionaş în privinţa jucătorilor căutaţi, le-a expus lui Mircea Ursu şi Marian Moldovan strategia pe care o propune Iaşului, a primit încuviinţarea lor, dar a ţinut să sublinieze că preşedintele executiv Adrian Ambrosie a fost primul conducător ieşean care i-a propus vreodată să vină în Copou. „A fost prima ofertă pe care am primit-o din partea Iaşului şi am acceptat-o imediat! Niciodată, nimeni nu mi-a propus măcar o discuţie să vin la Iaşi, despre o ofertă nici n-a putut fi vorba. Demisionez imediat dacă poate spune cineva că eu n-am vrut să vin la Iaşi! Mai mult, eu mi-am exprimat de două ori intenţia să lucrez în Copou, când antrenori erau Ionuţ Popa, respectiv Leo Grozavu, dar n-am fost acceptat. Iubesc prea mult fotbalul ca să fi renunţat la el din cauză că Iaşul nu m-a vrut! Am sperat însă întotdeauna că va sosi şi momentul în care voi lucra în Copou”, a menţionat Heleşteanu, care a continuat: „Se vorbeşte că am venit la Iaşi pentru bani, dar n-am avut primă de instalare. Hai că fac public şi salariul meu lunar. Vi se pare mult 1.500 de euro? Oameni buni, dacă vi se pare mult sunt dispus să mai tăiem din el, dar încetaţi să mă mai înjuraţi fără motiv! Mă doare foarte tare să fiu acuzat pe nedrept de ieşeni! Am venit pentru bani? Eu am domiciliul la Agapia, iar la Iaşi eu îmi plătesc cheltuielile, nu am solicitat bani de la club. Eu tot ieşean rămân, iar ieşenii trebuie să ştie tot adevărul despre mine!”.

 

Citeşte şi: FOTO Stadionul „Tineretului” a fost abandonat!

 

Reamintim că reunirea lotului ieşean va avea loc după-amiază, jucătorii intrând de sâmbătă în a treia lună de restanţe salariale, iar pe 24 iunie este programată plecarea în cantonamentul de la Bolu (Turcia), unde CSM Poli va rămâne până pe 5 iulie, perioadă ce va fi pigmentată cu cele cinci meciuri amicale solicitate de Teja. Deocamdată au fost stabilite adversarele pentru ultimele trei jocuri: SKA Kahabarovsk (locul 7 din 20 de grupări în Liga 2 din Rusia) pe 28 iunie, Mariupol (locul 4 în Ucraina) pe 30 iunie şi Vorskla Poltava (locul 7 în Ucraina, câştigătoarea play-out-ului) pe 2 iulie. Dragoş GAŞPAR

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Simona Halep se mărită - Când și unde va avea loc evenimentul
24/11/2019 07:45

Simona Halep (28 de ani, locul 4 WTA) si Toni Iuruc au stabilit in vacanta din Maldive toate planurile pentru nuntă, care se anuntă de pe acum evenimentul anului 2020. Nunta, cel mai probabil, va avea loc dup ...

VIDEO Rămâi cu gura căscată: Două jucătoare de tenis s-au luat la bătaie la finalul meciului!
10/11/2019 10:03

 Katherine Sebov Se spune că ce se intamplă in Vegas rămane in Vegas, dar deznodămantul unui meci din cadrul circuitul WTA din "capitala jocurilor de noroc" a făcut incojurul lumii.  & ...

Dora Ratjen, bărbatul care a concurat ca femeie la Olimpiada lui Hitler din 1936
07/08/2019 11:22

 Cazului „Dora Ratjen” a apărut pe fundalul unor puternice controverse si tulburări sociale. În 1936, Olimpiada de Vară s-a tinut la Berlin. Avea să rămană in istorie drept „O ...

VIDEO - Messi  lucrat in  Photoshop
27/06/2019 10:33
 Cu cuţitele pe masă! Începe etapa a XIV-a (play-out)
31/05/2019 00:00

  Aşa a fost să fie, ultima etapă a campionatului Ligii 1 de fotbal să programeze meciul decisiv, dar decisiv de tot, in care se hotărăşte a doua retrogradată şi echipa ce prinde locul de baraj. ...

TOPUL fotbaliştilor români DISTRUŞI de femei FOTO
15/11/2014 12:15

 Iată un top al jucătorilor a căror carieră a fost distrusă de femeile din viata lor. Adrian Cristea. Lansat de Politehnica Iaşi, Adrian Cristea a ajuns la Dinamo cu potentialul de a deveni unul din ...

SIMONA HALEP, prima reacţie după finala Turneului Campioanelor
26/10/2014 15:10

 Simona Halep a oferit prima reactie după finala pierdută cu Serena Williams, scor 3-6, 0-6. "Multumesc tuturor pentru ca m-au sustinut. O felicit pe Serena, e cea mai buna. Le multumesc c ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei