Fostul șef antidoping din Moscova spune tot: Agenții FSB dădeau probe de urină în locul sportivilor

download (89)

Dimensiune font:

| 28-07-2020 09:52

Fostul șef al laboratorului antidoping de la Moscova face noi dezvăluiri zguduitoare despre dopajul la scara națională din sportul sovietic și cel rusesc. În anul 2016, Grigori Rodcenkov provoca unul dintre cele mai mari scandaluri din istoria sportului mondial, dezvăluind sistemul de dopaj instituționalizat organizat de Rusia pentru atleții săi care au concurat la Jocurile Olimpice de la Soci, din 2014. Câțiva ani mai târziu, Rodcenkov, care a fost directorul laboratorului Agenției Mondiale Antidoping (AMA) de la Moscova, publică o carte în care face noi dezvăluiri cutremurătoare privind dopajul la scară națională practicat în URSS și apoi în Rusia, potrivit relatării săptămânalului britanic The Mail on Sunday, relatează Agerpres.

 

Preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat că a fost "o greşeală" numirea lui Rodcenkov în fruntea laboratorului de la Moscova şi l-a acuzat pe acesta că lucrează pentru FBI. În decembrie 2019, Agenţia Mondială Antidoping (AMA/WADA) a suspendat Agenţia Rusă Antidoping (RUSADA) pentru patru ani, deoarece laboratorul antidoping de la Moscova a manipulat unele fişiere înainte de predarea lor către investigatori.

Grigori Rodcenkov, care s-a refugiat în Statele Unite în 2015 dezvăluie de pildă că Uniunea Sovietică ar fi boicotat Jocurile Olimpice din 1984, de la Los Angeles, de teama unui scandal internațional legat de dopajul sistemic pe care îl practica. „Am fraudat cu bună știință autoritățile antidoping mondiale, timp de peste zece ani, deopotrivă pentru gloria mai mare a atleților ruși cât și pentru a-i mulțumi pe funcționarii din sport, hotărâți să perpetueze succesele sportive ale Rusiei”, mărturisește fostul oficial în noua sa carte.

El povestește de asemenea și această anecdotă:„Sovieticii s-au gândit să ascundă un laborator de control al dopajului la bordul unui vas în portul Los Angeles, în timpul Jocurilor Olimpice din 1984. Când municipalitatea din Los Angeles nu a permis vasului nostru să intre în port, aceasta a reprezentat picătura care a umplut paharul. Biroul Politic al partidului a anulat operațiunea și a decis boicotarea totală a Jocurilor Olimpice.”

Rodcenkoc a precizat că acea navă-laborator a putut în schimb ancora în apele coreene, cu ocazia ediției următoare a Jocurilor Olimpice, din 1988, de la Seul.

Fostul director al laboratorului moscovit mai dezvăluie și că în 1988, cu ocazia victoriei sprinterului canadian Ben Johnson, în fața legendarului atlet american Carl Lewis, a depistat el personal un steroid interzis la Johnson, dar ministrul sovietic al Sporturilor i-a dat ordin să nu îl semnaleze public.

Cu ocazia primelor sale dezvăluiri, din 2016, Grigori Rodcenkov a explicat cum, cu complicitatea FSB (urmașa KGB), eșantioanele prelevate de la sportivi erau înlocuite cu eșantioane proprii, cu ocazia Jocurilor Olimpice de la Soci, din 2014. Acuzațiile sale nu s-au limitat doar la atleții olimpici: fotbaliștii Rusiei, care a fost țara gazdă a Cupei Mondiale, au fost și ei acuzați de dopaj. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

%ANUNTSPECIAL%
LEXINSOLV S.P.R.L. Suceava, lichidator judiciar desemnat în dosar nr. 7007/86/2013* al Tribunalului Suceava, scoate la vânzare prin licitație publică, în bloc, bunuri mobile aparținând debitorului S.C. PELLETS PRODUCTION S.R.L. Baia, cu sediul în com. Baia, str. Ulmului, nr. 125, jud. Suceava, CUI 26292448, constând din: - linie tehnologică pentru fabricare brichete din rumeguș cu o capacitate de producție de 500 kg/h, cu putere totală instalată de 35 kw, rezultând brichete cu diametrul de 60 mm, preţul de pornire al licitaţiei fiind de 94.000 lei, exclusiv TVA. Bunurile scoase la vânzare sunt situate în com. Baia, sat Bogata, str. V. Stroiescu, nr. 11, jud. Suceava. Licitația va avea loc la data de 26.05.2021 ora 14:00, la sediul LEXINSOLV S.P.R.L. din mun. Suceava, str. Zamcei, nr. 5, jud. Suceava. În vederea participării la licitație, licitatorii au obligația de a depune 10% din prețul de pornire al licitației în contul de lichidare judiciară al debitorului S.C. PELLETS PRODUCTION S.R.L. Baia. În caz de neadjudecare licitația publică se va repeta în aceleași condiții în data de 16.06.2021 ora 14:00, 07.07.2021 ora 14:00, 28.07.2021, ora 14:00 și în data de 18.08.2021 ora 14:00. Prezenta publicație de vânzare constituie și notificare către creditori, debitor și orice persoană fizică sau juridica interesată în dosarul în cauză. Informații suplimentare la sediul lichidatorului judiciar sau la tel./fax 0230/551784, 0745635896, e-mail: lexinsolv@yahoo.com, web: www.lexinsolv.ro. Lichidator judiciar, Ec. Ceucă Ion
În al doisprezecelea ceas! CSM Politehnica Iași - FC Hermannstadt (sâmbătă, ora 14:00), în penultima etapă a play-out-ului Ligii 1 de fotbal
14/05/2021 00:00

Penultima etapă a play-out-ului, a VIII-a, a cuplat echipele aflate pe ultimele patru locuri ale clasamentului. Discutabil dacă aceste două partide ar fi trebuit programate nu doar in aceeasi zi, ci si de la ...

Două luni până la „Concord Iași Open”, cel mai important turneu ATP din România! Ce probleme există la Baza Ciric și cum vor fi soluționate!
13/05/2021 10:29

Două luni au mai rămas pană la primele schimburi de mingi de pe tabloul principal de simplu al celui mai important turneu ATP din Romania! Editia a II-a a „Concord Iasi Open”, turneu din cadrul A ...

Greseala uriasa facuta de Simona Halep, care a costat-o accidentarea de la Roma
13/05/2021 08:35

Simona Halep a suferit o accidentare urata la turneul de la Roma, parasind in lacrimi terenul de tenis. Ea conducea cu 6-1, 3-3 in meciul cu Angelique Kerber si nimic nu anunta necazul care avea sa se intample ...

FOTO Bianca Andreescu și schimbarea de look de care este atât de mândră
12/05/2021 10:15

 A declarat forfait de la Roma, desi a precizat că se află la 100% din punct de vedere fizic. Teama de incă o carantină a făcut-o să nu meargă la Foro Italico, dar s-a bucurat de timpul liber avut s ...

Vlăduț Simionescu și-a îndeplinit obiectivul la Kazan! Valorosul judoka de la CS Politehnica Iași este ca și calificat la Jocurile Olimpice de la Tokyo!
12/05/2021 00:00

Judoka Vlădut Simionescu, pregătit la CS Politehnica Iasi de antrenorul Costel Năftică, a avut liber in primul tur al Grand Slam-ului de la Kazah, ultimul concurs inainte de Campionatele Mondiale de la Buda ...

Benone Dohot:
11/05/2021 19:59

"Chiar dacă nu am realizat incă nimic, dedicăm victoria de la Arad adevăratelor simboluri ale Iaşului: Ionuţ Popa, Vasile Simionaş, Mihai Romilă, Doru Ionescu, Miţu Dănilă" - Cum a fost la ...

Lupta continuă! Ocaziile clare au fost irosite! Greșelile puteau costa scump!
11/05/2021 16:34

CSM Politehnica Iasi a castigat duminică meciul sustinut in deplasare cu UTA, in etapa a VII-a, antepenultima a play-out-ului Ligii 1. A condus cu 2-0 la pauză si a avut cateva bune oportunităti in actul sec ...

Andreea Verdeş, într-o cursă dramatică pentru Olimpiadă
11/05/2021 10:37

Sportiva ieşeană Andreea Verdeş de la Clubul de Gimnastică ritmică Corrado a participat la sfarşitul săptămanii trecute la o nouă etapă de Cupă Mondială, desfăşurată la Baku, in Azerbaidjan, pril ...

Iașul încă respiră! UTA - CSM Politehnica Iași 1-2 (0-2), în etapa a VII-a, antepenultima, a play-out-ului Ligii 1 de fotbal
10/05/2021 15:31

CSM Politehnica Iasi s-a prezentat ieri la Arad cu un lot decimat in etapa a VII-a a play-out-ului antepenultima, dar Popadiuc a sprintat in minutul 9 si a trimis o pasă in fata portii, mingea a ajuns la Zajmo ...

LIVE TEXT UTA - CSM Politehnica Iași 1-2 (0-2)!    VEZI AICI CLASAMENTUL
09/05/2021 15:56

UTA (antrenor Laszlo Balint): F. Iacob – Peteleu, Erico, Ilie, Shlyakov – Roger, Miculescu, Vorobjovas, D. Rusu – Buhăcianu, Hora,; CSM Poli (antrenor Nicolo Napoli): Branză &ndas ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei