Fotbalul juvenil ieşean, silit să rămână încă pe "stand-by"

 Situaţia în clasament a Politehnicii Iaşi e mai mult decât îngrijorătoare. Aproape disperată, spectrul retrogradării ori, şi mai grav, a desfiinţării clubului încă persistă. Nu puţini sunt aceia dintre suporteri care au criticat, uneori exagerat de vocal, strategia scoutingului. Că de ce aducem jucători aproximativi, de pe toate meridianele, cei mai mulţi dintre ei având un an, dacă nu şi mai mult, de pauză competiţională. De ce nu mizăm pe juniorii crescuţi în pepiniera proprie?

De aici încolo, părerile sunt împărţite, taberele se radicalizează pe zi ce trece, deşi niciuna n-are dreptate. Şi sunt trei, fiecare trage-n altă direcţie, ca-n fabula aia cu racul, broasca şi o ştiucă.

Astă-vară, când a preluat echipa, cu doar o săptămână înainte de începerea campionatului, Daniel Pancu avea la dispoziţie un lot de fix 13 jucători. Număr insuficient pentru a completa foaia de joc şi niciun fundaş stânga. Singura soluţie la îndemână (având în vedere şi situaţia financiară) era miza pe juniori. Fostul internaţional a făcut atâtea trialuri câte i-au permis starea de alertă, a urmărit antrenamentele grupelor mari de la LPS şi Poli, a chemat la antrenamentele echipei mari, pe rând, câte doi-trei "copii". După o lună de studiu, într-un interviu publicat în "Evenimentul", a spus răspicat: "E diferenţă enormă între exigenţele Ligii 1 şi nivelul juniorilor". Cu greu, a găsit unul cât de cât capabil a face faţă rigorilor. Victor Petrişor, un jucător foarte tehnic, ce poate evolua oriunde în banda stângă. Fundaş, mijlocaş sau chiar ca al doilea vârf. Ghinion, a făcut COVID. Deci, nimic din zona asta.

În disperare de cauză, Toni Heleşteanu s-a apucat să aducă diverşi exotici. Condiţiile: să fie liberi de contract şi să nu ceară salarii mai mari decât se dau la echipele modeste din Liga 2.

Aşa au apărut discuţiile, s-au format taberele şi a început o gâlceavă deloc constructivă. În care fiecare are partea lui de dreptate.

Orice antrenor ar fi acum la echipa mare, îşi dă seama că nu găseşte, nici la academie, nici la LPS vreun junior capabil să devină în câteva săptămâni un jucător de bază. Idee adoptată de Tabăra 1.

În contrapondere, Tabăra 2 ripostează, şi o face din ce în ce mai vehement. De ce nu li se dă o şansă tinerilor noştri şi sunt preferaţi tentative de fotbalişti, daţi la rebut în campionate gen Malta sau Mozambic? Pentru că li s-au dat şi n-au dovedit mai nimic în ultimii ani. Excepţii, doar Panţâru, Târnovanu şi Axinte. Sunt atâţia tineri trimişi la "rodaj" pe la echipe de Liga 3 şi nici acolo nu pot dobândi statutul de titular.

Intră în joc Tabăra 3. Antrenorii de la copii şi juniori sunt de vină. Iau şpagă, nu fac nimic, promovează non-valori pe criterii de amiciţii şi prietenii de cartier, "talentele veritabile" rămân nebăgate în seamă etc.

 

La Iaşi, pandemia a bulversat totul

Realitatea, cam cinică în ce priveşte fotbalul ieşean, e cu totul alta. În primul rând, infrastructura şi finanţarea fotbalului juvenil. Iaşul, al doilea oraş al ţării, stă mai prost la aceste capitole decât Sânnicolau Mare. O localitate din judeţul Timiş, ca să nu mai pierdeţi timpul căutând pe Google unde se află.

Antrenorii, atât de la academie, cât şi cei de la LPS sau de la cluburile private, s-au adaptat, au reuşit să depăşească şi aceste piedici. Mai departe, nu ţine de ei, ci de felul cum e gândit sistemul competiţional.

Din cauza costurilor (închirierea terenurilor de joc şi de antrenament, baremurile pentru arbitri, asistenţa medicală, deplasările din ce în ce mai lungi), cluburile private renunţă la grupele de juniori mari. Mai puţine echipe, mai puţine etape în competiţiile locale. Consecinţe logice: mai puţin câştig de experienţă, ritm competiţional scăzut. Dacă mai adăugăm şi timpul de joc, imaginea prinde contur.

Înainte de pandemie, un junior A, A1 sau Elite avea maxim 20-25 de meciuri oficiale pe an. Adversari de vârsta lui, nu mai mari, de la care să poată învăţa, acumula. De la starea de urgenţă încoace, nici acestea. Iar trecerea de la acest ritm la jocuri de 90+ minute, din trei în trei zile, cam 40 pe an, e una deosebit de brutală. Bulversantă.

Cu destui ani în urmă, Vasile Simionaş spunea foarte răspicat: "ca să aduci un tânăr fotbalist abia ieşit din juniorat la nivel de Liga 1, trebuie măcar un an şi jumătate!". Din nefericire, sunt ani buni de când aceştia nu mai au şansa asta.

Trebuia echipa a doua.  Înscrisă măcar în Liga 3, unde să se poată face un rodaj eficient. Aşa susţinea, pe bună dreptate, Daniel Pancu. Cu eforturi, s-a făcut constituit echipa a doua în vara trecută, dar a fost înscrisă în Liga 4. "Bun şi aşa!", spunea atunci antrenorul principal, Andrei Marian. "Măcar joacă împtriva unor seniori, au meciuri, capătă ritm şi experienţă!". Profesorul de la LPS era optimist. Restricţiile i-au fracturat planurile, dar nu i-au tăiat elanul şi nici nu i-au înlăturat visele. Dar, deocamdată, fotbalul juvenil ieşean rămâne pe "stand-by". Marcel FLUERARU