Horşia, noul idol al tribunelor din Copou

1563120889

Dimensiune font:

| 30-07-2019 00:00

I-au fost de ajuns trei partide, un assist şi un gol pentru a intra în inimile ieşenilor * a ajuns la Iaşi în urma insistenţelor antrenorului Teja pe lângă Gigi Becali, el fiind jucătorul FCSB * micuţul mijlocaş a fost eroul Clincenilor în sezonul trecut, el marcând în prelungiri golul promovării, în partida cu FC Argeş * a ezitat destul de mult până să accepte să vină în Copou * acum, e sub aripa lui Andrei Cristea şi e tare mândru


 Născut pe 30 octombrie 2000 la Tg.Mureş, Ovidiu Horşia a făcut junioratul la FCSB, iar sezonul trecut a fost evoluat sub formă de împrumut la Academica Clinceni, în Liga 2, unde a debutat la nivel de senior. N-a jucat decât patru meciuri, dar a devenit eroul echipei, după ce a înscris golul promovării, în prelungirile partidei cu FC Argeş. La Iaşi, i-a trebuit mai puţin pentru a se impune. Trei partide, un assist şi un gol i-au fost suficient pentru a deveni noul idol al tribunelor. Un traseu la care nu se gândea deloc acum câteva săptămâni. Când i s-a propus să vină în Copou, a cam strâmbat din nas. „Eram 50-50, să vin, să nu vin... Până la urmă am decis să vin. Şi m-am integrat foarte repede. M-a sunat şi domnul Mihai Teja personal şi mi-a spus să vin la Iaşi, că o să facem treabă foarte bună aici. De la FCSB mi-au spus domnul Becali, şi domnul Argăseală, la fel şi domnul Costin Sertov, managerul meu. Mi-au spus că ar fi mai bine la Iaşi, pentru că e un oraş mai mare, e o echipă cu tradiţie, cu jucători mai experimentaţi”, a declarat recent micuţul mijlocaş.

În fapt, principalul merit în această mutare îi revine antrenorului Mihai Teja, care l-a sunat în miez de noapte pe Gigi Becali şi a tot insistat până ce acesta şi-a dat acceptul, înclinând definitiv balanţa în favoarea Iaşului. Pentru că şi cei de la Clinceni l-ar fi dorit în lot, după golul promovării, marcat de Ovidiu în minutele de prelungire ale partidei cu FC Argeş. Teja a dovedit mult fler, iar jucătorul a depăşit aşteptările. E cel mai tânăr marcator din această ediţie de campionat, cu golul de debut chiar împotriva foştilor coechipieri de la Academica. „E un moment foarte emoţionant pentru mine, mai ales că am marcat primul gol în Liga I. Şi împotriva fostei mele echipe. Din acest motiv a fost parcă şi mai mare emoţia. Nu prea m-am bucurat la gol, din respect pentru foştii mei colegi. Am şi spus înainte că dacă voi marca nu mă voi bucura. Mă bucur mult pentru acest prim gol. Adrian (n.r. Adrian Bălan) mi-a aşezat-o bine şi am dat cu latul, pe lângă portar!”, a rememorat el momentul, în cadrul interviului acordat ProSport.

 

“Principalul atu: viziunea jocului”

 

Internaţionalul Under 19 s-a integrat foarte repede în lot, se înţelege foarte bine cu veteranii Frăsinescu, Mihalache, dar mai ales cu Andrei Cristea. “Andrei m-a luat sub aripa lui. Cu el vorbesc cam cel mai mult. Cam zi de zi vorbesc cu el. Îmi dă sfaturi, mă ajută!”. Speră să devină revelaţia sezonului, e încrezător în propriile forţe, speră să ajungă în lotul Naţionalei Under 21. Deocamdată, nu simte nicio presiune în plus, e liniştit, concentrat şi determinat. Nu-i deloc modest atunci când se autocaracterizează: “Principalul meu atu: viziunea jocului. Mereu îmi place ca atunci când primesc mingea să mă întorc spre poartă şi ori să şutez, ori să dau mingi pe gaură, ori să trimit mingi liftate peste apărare. Apoi viteza şi driblingul.

Şi-a schimbat preferinţele în ce priveşte viitorul apropiat. Doreşte să rămână la Poli pentru tot campionatul, simte că aici va creşte mult în valoare, că va căpăta experienţa necesară. “din ce am înţeles, ar putea fi o posibilitate să plec din iarnă înapoi, dacă e nevoie de mine şi dacă joc foarte bine, dar depinde de mine. Sincer, mi-aş dori să rămân un sezon întreg la Poli Iaşi, să joc cât mai multe meciuri, să acumulez experienţă, să am mai multe meciuri!”. Să sperăm că aşa va fi! I. TÂRNOVEANU

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:08

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Simona Halep se mărită - Când și unde va avea loc evenimentul
24/11/2019 07:45

Simona Halep (28 de ani, locul 4 WTA) si Toni Iuruc au stabilit in vacanta din Maldive toate planurile pentru nuntă, care se anuntă de pe acum evenimentul anului 2020. Nunta, cel mai probabil, va avea loc dup ...

VIDEO Rămâi cu gura căscată: Două jucătoare de tenis s-au luat la bătaie la finalul meciului!
10/11/2019 10:03

 Katherine Sebov Se spune că ce se intamplă in Vegas rămane in Vegas, dar deznodămantul unui meci din cadrul circuitul WTA din "capitala jocurilor de noroc" a făcut incojurul lumii.  & ...

Dora Ratjen, bărbatul care a concurat ca femeie la Olimpiada lui Hitler din 1936
07/08/2019 11:22

 Cazului „Dora Ratjen” a apărut pe fundalul unor puternice controverse si tulburări sociale. În 1936, Olimpiada de Vară s-a tinut la Berlin. Avea să rămană in istorie drept „O ...

VIDEO - Messi  lucrat in  Photoshop
27/06/2019 10:33
 Cu cuţitele pe masă! Începe etapa a XIV-a (play-out)
31/05/2019 00:00

  Aşa a fost să fie, ultima etapă a campionatului Ligii 1 de fotbal să programeze meciul decisiv, dar decisiv de tot, in care se hotărăşte a doua retrogradată şi echipa ce prinde locul de baraj. ...

TOPUL fotbaliştilor români DISTRUŞI de femei FOTO
15/11/2014 12:15

 Iată un top al jucătorilor a căror carieră a fost distrusă de femeile din viata lor. Adrian Cristea. Lansat de Politehnica Iaşi, Adrian Cristea a ajuns la Dinamo cu potentialul de a deveni unul din ...

SIMONA HALEP, prima reacţie după finala Turneului Campioanelor
26/10/2014 15:10

 Simona Halep a oferit prima reactie după finala pierdută cu Serena Williams, scor 3-6, 0-6. "Multumesc tuturor pentru ca m-au sustinut. O felicit pe Serena, e cea mai buna. Le multumesc c ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei