Ieșeanul Cezar Crețu vrea ca surpriza să continue!

1cretu

Dimensiune font:

| 09-07-2024 17:41

Ultima întâlnire a reuniunii de ieri din cadrul Turneului ATP Challenger 100 Concord Iași Open powered by MET a adus mare satisfacție publicului ieșean, din păcate, în număr mai redus decât ne așteptăm. Cezar Crețu, 23 de ani, locul 376 ATP, jucător antrenat de Victor Hănescu, s-a calificat în optimile de finală după ce l-a învins în două seturi pe argentinianul Roman Andres Burruchaga, 22 de ani, numărul 142 mondial, favorit 4, scor 6-4, 6-3.

Cezar a făcut un joc solid în fața sud-americanului și a obținut cea mai importantă victorie a carierei. Crețu a condus cu 5-1 în primul set, sud-americanul s-a apropiat

până la 5-3, dar sportivul român a închis setul cu un break. În setul doi, Cezar Crețu a revenit de la 0-2 și s-a distanțat rapid la 5-2, închizând în cele din urmă meciul cu o scurtă de efect, 6-3.

În exclusivitate pentru ziarul nostru, Cezar Crețu ne-a mărturisit: „Am început meciul cu Burruchaga cu mare încredere, pentru că de câteva săptămâni am avut un nivel bun de tenis la o serie de turnee ITF și la Ion Țiriac Challenge de la Brașov, de săptămâna trecută, unde am ajuns în sferturile de finală. L-am mai văzut pe Burruchaga la câteva turnee când eram juniori, nu am jucat cu el, dar știam care este stilul lui. Cred că l-am surprins cu jocul meu agresiv, cu serviciile bune și cu atitudinea pozitivă pe tot parcursul partidei. Am reușit să mă concentrez și să țin meciul în mână, fapt care mi-a adus victoria. Dacă dumneavoastră apreciați că victoria mea a fost o surpriză, aș vrea ca ea să se repete în turul următor.Merg cu încredere și hotărâre mai departe și vreau să fac o figură frumoasă și în optimile de finală. Este important că joc la Iași, vă mulţumesc pentru susținere şi aștept un public numeros la meciul următor”. 

Sportivul ieșean a ajuns pentru a doua oară în optimi la Iași, după ce în 2020 câștiga, de pe locul 1.105 mondial, în fața unui jucător din top 300.

Pentru prezența în optimi, Cezar Crețu va primi 7 puncte ATP și un cec în valoare de 1.960 de euro.

Ieri, 9 iulie,  a fost o zi plină la Baza Sportivă Ciric, pe cele trei terenuri disputându-se 14 partide, una de dublu și 13 de simplu.

Din păcate, ceilalalți jucători români nu au avut o zi fastă pierzând în fața unor jucători mai bine clasați: Valentin Royer - Radu Papoe 6-1, 6-2; Javier Barranco Cosano - Nicolas David Ionel 6-1, 6-2; Abdullah Shelbayh - Sebastian Gima 6-0, 7-6. O înfrângere neaşteptată a suferit Filip Jianu (246 ATP) în faţa rusului Bogdan Bobrov (418 ATP), cu 6-7, 2-5, scor la care românul s-a retras. Vasile ARHIRE

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

06:07

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Orasul Negresti, cu sediul in orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui, telefon/fax 0235.457.679, e-mail: inforpnegresti@gmail.com, cod fiscal 13407333. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -Spatiu in suprafata de 35,16 mp, situat in orasul Negresti, Str. Unirii, bl. E2, sc. D, parter, judetul Vaslui, ce apartine domeniului privat al Orasului Negresti, judetul Vaslui, identificat prin Carte Funciara nr. 70102-C1-U27, nr. cadastral 1/4;0;3, conform H.C.L. Orasul Negresti nr. 63/19.07.2024 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019 privind Codul Administrativ, pentru desfasurarea de activitati de coafura si alte activitati de infrumusetare. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: Se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei, Serviciul Juridic. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Serviciul Juridic din cadrul Orasului Negresti, orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Serviciul Impozite si Taxe Locale din cadrul Orasului Negresti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.08.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 14.08.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Orasul Negresti, Compartimentul Registratura, orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 19.08.2024, ora 10.00, Orasul Negresti, orasul Negresti, Sala Mare, parter, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon/fax 0235.311.582, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.07.2024.
Cod galben de vijelii la UniCredit Iași Open!
24/07/2024 21:16

* sfertul de finală dintre Jaqueline Cristian si Elina Avanesyan, suspendat din cauza ploii după doar 14 minut * meciul se va relua joi dimineată * Mirra Andreeva, Olga Danilovic si Chloe Paquet, primele t ...

Jaqueline Cristian s-a calificat în sferturi la UniCredit Iași Open
23/07/2024 21:33

* Miriam Bulgaru si Anca Todoni s-au oprit in optimi * avem o pereche semifinalistă la dublu Jaqueline Cristian este singura romancă prezentă in sferturile de finală ale turneului WTA 250 UniCredit Iasi Op ...

Duel românesc în optimile de finală la Iași Open
23/07/2024 12:09

Miriam Bulgaru, Anca Todoni, Gabriela Ruse si Jaqueline Cristian joacă astăzi pentru un loc in sferturi la UniCredit Iasi Open. Anca Todoni si Irina Bara pot ajunge in semifinale la dublu Turneul WTA 250 Uni ...

O liceană de la „Racoviță” a adus Iașului primele medalii naționale la înot pentru juniori, tineret și seniori!
23/07/2024 08:59

Ieseanca Ioana Georgescu a urcat de sapte ori pe podiumul Cupei Romaniei la inot pentru juniori I si II, competitie desfăsurată la sfarsitul săptămanii trecute, la Targoviste, in bazin de 50 de metri. Ioana ...

Poli Iași a învins Botoșaniul după o așteptare de aproape 6 ani!
22/07/2024 07:05

Meciul cu numărul 24 dintre Poli Iasi si FC Botosani s-a transat, greu, in favoarea formatiei din dealul Copoului, care nu mai cunoscuse gustul victoriei in fata vecinilor de la nord de aproape sase ani (6 dec ...

Formula 1: Lando Norris va pleca din pole position în MP al Ungariei
20/07/2024 21:30

Pilotul britanic Lando Norris (McLaren) va pleca din pole position in Marele Premiu de Formula 1 al Ungariei, după ce a fost cel mai rapid in calificările desfăşurate sambătă pe ploaie pe circuitul Hungar ...

Jocurile Olimpice de la Paris, o catastrofă: hoteluri goale, bilete nevândute și o sumă înfiorătoare cheltuită
19/07/2024 16:03

Jocurile Olimpice s-au născut acum 128 de ani, la Atena (Grecia), cu doar 241 de participanti proveniti din 14 tări. Intre timp, sărbătoarea sportului mondial s-a transformat intr-o monstruzitate! Dacă di ...

Derbiul Moldovei a devenit o „bătălie a săracilor” din SuperLiga
19/07/2024 14:44

* Poli Iasi – FC Botosani, astăzi, de la ora 19, in deschiderea etapei cu numărul 2 a SuperLigii O stiu pană si academicienii din Copou, cei care-i invată pe copiii iesenilor cum să se lege strans l ...

Fotbaliștii lui Poli Iași încearcă să dreagă busuiocul eșecurilor conducerii manageriale
18/07/2024 10:35

* vineri, de la ora 19, fortati de caniculă, SuperLiga a programat in Copou un nou derbi al suferintei, intre Poli Iasi si FC Botosani Hotărat lucru, FC Politehnica Iasi nu poate avea parte de liniste! Dacă ...

Rezultate de excepție pentru minifotbalul ieșean, la competițiile naționale
17/07/2024 22:11

* Liberto a castigat Cupa Romaniei, iar Belfoot a devenit vicecampioană natională Minifotbalul iesean a fost la inăltime in această vară! Echipele iesene au scris istorie la competitiile nationale organiz ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei