Ieșeanul Georgian Anghel-Birică s-a calificat la Mr. Olympia, visul oricărui practicant al bodybuilding-ului!

Scriam acum vreo zece ani despre Georgian Andrei Anghel-Birică pe când activa la Clubul Sportiv Municipal Iași. Era dublu campion mondial de juniori la fitness și i se întrevedea un viitor promițător. I-am pierdut însă urma și nu prea s-a mai auzit de el. S-au mai văzut talente, poate și mai mari, care însă n-au ajuns la cine știe ce rezultate. Dar tot ce s-a întâmplat cu Georgian Anghel-Birică de când era campion mondial de juniori și până zilele trecute scoate la iveală un sportiv de excepție, un om care a muncit ani la rând ca la galere, un gladiator care a luptat în fiecare zi pentru ce a crezut cu tărie că-i este pus deoparte și iată că nici acum, când a ajuns la un nivel cu care foarte puțini români se pot mândri, nu prea are liniște și l-am găsit la sală la doar câteva zile după un veritabil triumf!

 

„Abia am intrat cu adevărat în lumea bună a bodybuilding-ului. Împlinesc zilele viitoare abia 31 de ani, maturitatea deplină o voi atinge pe la 36 de ani. Am de câștigat Mr. Olympia, n-am timp de pierdut”.

 

Mentalitate de sportiv care mereu își dorește să fie cel mai bun. Mentalitate pe care a deprins-o cam de unul singur. A simțit că dacă mai rămânea mult la nivel de amatori nu va putea ajunge acolo unde visa, acolo unde simțea că poate. Știa că este pregătit să muncească și cât zece, dar a simțit că nu era luat în serios și a decis să meargă singur pe drumul său.

 

Dar nu chiar singur. S-a însurat devreme. Soția sa, Simona, nelipsită din sala de forță, i-a însoțit fiecare pas. La 24 de ani era deja tată și acum au trei fetițe: Maia (6 ani), Ana (5 ani) și Eva (3 ani). Le gătește cam în fiecare dimineață, când își pregătește și lui cele șase mese ale zilei. Familia a fost cea care i-a fost mereu în spate, cea care i-a înțeles idealul și cea care când avea mai mare nevoie i-a întins necondiționat o mână de sprijin.

 

Au fost ani grei, ani dificili, fără antrenor, fără sponsori, dar cu aceeași îndârjire tangentă cu nebunia. Progresa vizibil, antrena în particular și crea diete, era din ce în ce mai bun, dar nu reușea să intre în rândurile profesioniștilor. Ca să ajungă în IFBB Professional League trebuia să fie nu bun, nu foarte bun, ci cel mai bun!

 

Și a venit toamna anului trecut, cu un tradițional concurs în San Marino în care se acorda un singur card de profesionist.

 

„Am reușit până la urmă. Mi-am câștigat categoria mea și apoi m-am prezentat alături și de ceilalți trei câștigători ai celorlalte categorii. Am fost desemnat învingător absolut și am primit cardul de profesionist pe care l-am vânat ani la rândul în care îmi supuneam organismul la niște sacrificii imense. În mod normal, de cel mult două ori pe an poți atinge o formă care să îți permită să urci cu succes pe scenă. Eu am participat și la câte trei concursuri pe an... Click AICI pentru a citi continuarea unei povești intense, pe alocuri dramatică! Dragoș GAȘPAR