Ieşencele Andreea Lupu, Ioana Radu şi Catrinel Tipişcă s-au „încălzit” la individual pentru proba pe echipe a Mondialelor de sabie
Dimensiune font:
Sabia ieşeană a trimis trei junioare să reprezinte România la ediţia din acest an a Campionatelor Mondiale de scrimă pentru juniori şi cadeţi, de la Torun (Polonia). Două dintre sportivele pregătite la CSM-CSS „Unirea” Iaşi de antrenorii Alexandru Sireţeanu, Radu Tofan şi Alin Lupeică, au reuşit să iasă din faza grupelor. Andreea Lupu a avut o prestaţie bună în primul asalt al eliminărilor directe, dar a fost nevoită să se recunoască învinsă şi s-a situat pe locul 40 în clasamentul final. Ioana Radu a fost şi ea eliminată pe tabloul de 64 şi s-a clasat pe poziţia a 58-a. Catrinel Tipişcă a fost a treia ieşeancă la Torun şi s-a clasat pe 78, sportivele de la CSM-„Unirea” aşteptând acum proba pe echipe.
În concursul individual masculin, George Dragomir a cucerit medalia de argint, acest succes venind la nouăsprezece ani după ce ieşeanul Florin Zalomir devenea vicecampion mondial în SUA!
Dragomir (CSM Slobozia) a fost învins în finală de italianul Lorenzo Roma cu scorul de 15-8, el fiind premiat chiar de Ana Pascu, potrivit Federaţiei Române de Scrimă. Dragomir a trecut în primul tur de spaniolul Gerardo Lillo, cu 15-12, în turul al doilea l-a învins pe rusul Artem Ţelîşev, cu 15-14, în optimi l-a eliminat pe maghiarul Tamas Urban, cu 15-11, în sferturi a dispus de pe rusul Kiril Tiulîkov, cu 15-8, iar în semifinale a câştigat în faţa italianului Giacomo Mignuzzi, cu 15-9. D.GAŞPAR
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau