Înapoi la treabă!

1poli

Dimensiune font:

| 08-01-2019 16:46

 

După două săptămâni şi jumătate de vacanţă, lotul pregătit de antrenorul Flavius Stoican se va reuni astăzi în Copou, de la ora 14:00, pentru reluarea pregătirilor. Au fost învoiţi câţiva jucători, iar noutăţi de marcă nu sunt anunţate, probabil Kizito, care a revenit după împrumutul la BATE Borisov, putând fi cumva trecut la capitolul achiziţii, el părăsind Iaşul în vară, dar după ce bifase câteva etape sub culorile formaţiei ieşene. Vor fi însă câţiva jucători pe care nu-i vom mai regăsi în lotul pe care Stoican se va baza în partea a doua a campionatului Ligii 1, directorul sportiv Tibor Selymes primind sarcina de a le rezilia contractele. După ce cu Mimoun şi Mongongu stopase înţelegerile cu câteva săptămâni înainte de sfârşitul anului, au urmat Roşu, Aguinaldo, N’Dongala, Pârvulescu şi Bekui, cel pentru care trebuia achitată suma de 90.000 de euro pentru a fi păstrat, dar şi Cobrea, mai ales că tânărul portar Axinte a revenit acasă după împrumutul la Lugoj, în Liga a III-a.

Gardoş n-a efectuat vizita medicală cu Craiova

În schimb, a fost păstrat Enoh, deşi n-a confirmat, decizia fiind probabil legată şi de posibilitatea ca Andrei Cristea să fie cedat la FCSB, deşi n-a mai sosit vreun răspuns după ce clubul din Copou a solicitat 160.000 de euro în schimbul jucătorului care are contract cu Iaşul până în 2020. În privinţa achiziţiei lui Florin Gardoş (U Craiova) n-au mai fost făcuţi paşi înainte, însă fotbalistul nu duce lipsă de oferte. Fundaşul central este dorit de Stoican, iar ieri, la reunirea lotului Craiovei, n-a efectuat vizita medicală.

 

Citeşte şi: Cel mai iubit sportiv se simte alungat din Iaşi!

 

Mâine şi poimâine, în afară de antrenamente, va fi parcursă şi vizita medicală, iar de vineri şi până pe 24 ianuarie este programat cantonamentul din Antalya. Acolo vor fi bifate în general câte două antrenamente pe zi, însă Stoican a solicitat şi şase meciuri amicale. Trei dintre ele sunt deja sigure, însă pentru celelalte sunt mai multe adversare în discuţie după ce antrenorul de la CSM Poli le-a refuzat pe primele ce i-au fost propuse. Aşa cum v-am mai informat, tot în exclusivitate, primul amical a cărui dată de desfăşurare este cunoscută la această oră va fi pe 14 ianuarie, existând însă un semn de întrebare în privinţa adversarei. Se aşteaptă un răspuns din partea celor de la Partizani Tirana, liderul campionatului Albaniei, dar dacă nu va veni în timp util atunci CSM Poli se va confrunta cu FC Atyrau, formaţie clasată pe locul 9 în prima ligă din Kazahstan. A doua zi va fi iar meci, dar de această dată cu o adversară mult mai puternică, Korona Kielce, ocupanta locului 6 în prima divizie poloneză, la doar două puncte distanţă de podium. A treia partidă de verificare deja stabilită va avea loc pe 20 ianuarie în compania formaţiei maghiare Diosgyori VTK, clasată pe locul al zecelea în primul eşalon.

Primul joc oficial al anului este programat pe 4 februarie (ora 20:00), în deplasare, cu Dinamo, în contul etapei a XXII-a a Ligii 1, prima din cele cinci runde rămase de susţinut din sezonul regular. Următoarele patru adversare ale formaţiei ieşene vor fi, în ordine, Gaz Metan (acasă), FC Viitorul (deplasare), CFR Cluj (acasă) şi Hermannstadt (deplasare). CSM Poli Iaşi va relua campionatul de pe locul 9, cu 28 de puncte, la egalitate cu Hermannstadt şi Gaz Metan, şi la trei puncte diferenţă de Astra Giurgiu, ocupanta locului 6, ultimul ce asigură calificarea în play-off. Dragoş GAŞPAR

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Simona Halep se mărită - Când și unde va avea loc evenimentul
24/11/2019 07:45

Simona Halep (28 de ani, locul 4 WTA) si Toni Iuruc au stabilit in vacanta din Maldive toate planurile pentru nuntă, care se anuntă de pe acum evenimentul anului 2020. Nunta, cel mai probabil, va avea loc dup ...

VIDEO Rămâi cu gura căscată: Două jucătoare de tenis s-au luat la bătaie la finalul meciului!
10/11/2019 10:03

 Katherine Sebov Se spune că ce se intamplă in Vegas rămane in Vegas, dar deznodămantul unui meci din cadrul circuitul WTA din "capitala jocurilor de noroc" a făcut incojurul lumii.  & ...

Dora Ratjen, bărbatul care a concurat ca femeie la Olimpiada lui Hitler din 1936
07/08/2019 11:22

 Cazului „Dora Ratjen” a apărut pe fundalul unor puternice controverse si tulburări sociale. În 1936, Olimpiada de Vară s-a tinut la Berlin. Avea să rămană in istorie drept „O ...

VIDEO - Messi  lucrat in  Photoshop
27/06/2019 10:33
 Cu cuţitele pe masă! Începe etapa a XIV-a (play-out)
31/05/2019 00:00

  Aşa a fost să fie, ultima etapă a campionatului Ligii 1 de fotbal să programeze meciul decisiv, dar decisiv de tot, in care se hotărăşte a doua retrogradată şi echipa ce prinde locul de baraj. ...

TOPUL fotbaliştilor români DISTRUŞI de femei FOTO
15/11/2014 12:15

 Iată un top al jucătorilor a căror carieră a fost distrusă de femeile din viata lor. Adrian Cristea. Lansat de Politehnica Iaşi, Adrian Cristea a ajuns la Dinamo cu potentialul de a deveni unul din ...

SIMONA HALEP, prima reacţie după finala Turneului Campioanelor
26/10/2014 15:10

 Simona Halep a oferit prima reactie după finala pierdută cu Serena Williams, scor 3-6, 0-6. "Multumesc tuturor pentru ca m-au sustinut. O felicit pe Serena, e cea mai buna. Le multumesc c ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei