Intensificare abruptă a negocierilor pentru transferuri la CSM Politehnica Iaşi!
Dimensiune font:
Săptămâna trecută a fost mai degrabă una pierdută pentru CSM Politehnica Iaşi, singurul lucru notabil fiind că primarul Mihai Chirica a anunţat în interviul pe care vi l-am oferit în exclusivitate că Primăria Iaşi va sprijini cum se cuvine echipa de fotbal. Începutul acestei săptămâni a culminat cu instalarea antrenorului Mihai Teja, care a semnat pe un an, iar din acel moment se poate spune că a început cu adevărat treaba pentru viitorul sezon, în care succesorul lui Flavius Stoican a anunţat ca obiectiv clasarea pe unul din locurile 1-11. Teja a părăsit Iaşul luni seara şi până la reunirea lotului, programată pe 17 iunie, va trebui să anunţe numele celor trei colaboratori pe care îi vrea în staff-ul tehnic: „secund”, preparator fizic şi analist video. Tot Teja va definitiva lista cu fotbaliştii pe care îi va păstra dintre cei care au încheiat ultimul sezon sub culorile Iaşului, anunţând la prezentarea oficială că trebuie transferaţi 12-15 jucători.
Citeşte şi: FOTO Stadionul „Tineretului” a fost abandonat!
La acest capitol va primi o consistentă mână de ajutor din partea lui Anton Heleşteanu, cel care începând de marţi răspunde de departamentul de Scouting, având atribuţii şi de manager sportiv. Fostul arbitru FIFA ieşean are o vastă experienţă, ultimele cluburi la care a lucrat ca director sportiv fiind FC Botoşani, acolo unde împreună cu preşedintele Cornel Şfaiţer a implementat până la finalul sezonului 2017/2018 o strategie care şi acum se dovedeşte eficientă, şi Dinamo Bucureşti, de unde însă s-a retras după doar primele luni din ultimul sezon al Ligii 1, traiectoria ulterioară a galonatei grupări fiind o dovadă că a luat decizia corectă.
Contactele cu jucătorii ce trebuie întărită echipa au cunoscut o intensificare abruptă, Heleşteanu aflându-se în contact permanent cu Teja. Antrenorul n-a anunţat numele colaboratorilor cu care va veni la Iaşi, dar, aşa cum v-am informat în exclusivitate imediat după prezentarea oficială, probabilul „secund” va fi Constantin Pană, iar preparator fizic italianul Daniele Nervi.
Gruparea ieşeană a fost interesată de mijlocaşul central Bic (25 de ani), dar se pare că U Craiova l-a împrumutat la nou-promovata Chindia Târgovişte, acolo unde va ajunge alături de Burlacu, căruia i-a expirat împrumutul la Iaşi. Aşa cum v-am mai informat, şi Gorobsov, care a retrogradat cu Concordia Chiajna, ar deveni atractiv dacă şi-ar rezilia contractul, în timp ce fundaşul central Marc, tot de la Chindia, ar fi interesant şi pentru Dinamo, mai ales că acolo a fost instalat manager general Florin Prunea, care şi-l dorea încă de când era preşedinte executiv în Copou. Printre alte piste testate se numără „închizătorul” Mrzljak (26 de ani), de la Astra Giurgiu, şi atacantul Meza Colli (27 de ani), de la U Craiova, ultimul tot ca împrumut.
Menţionăm că anunţata partidă amicală de sâmbătă, 22 iunie, se va transforma probabil într-un trial de selecţie pentru jucătorii ce speră să facă parte din lotul grupării ieşene pentru viitorul sezon, iar luni, 24 iunie, este programată plecarea spre Bolu (Turcia), unde CSM Poli Iaşi va rămâne cantonată până pe 5 iulie. Dragoş GAŞPAR
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau