1poli

Dimensiune font:

Loshaj este incert pentru jocul cu Astra! Ultimul teren luat în calcule pentru antrenamente!

| 17-07-2019 20:53

 

După startul încurajator în noul sezon, datorat însă mai mult rezultatului, 1-1 pe terenul campionilor de la CFR Cluj, decât jocului prestat, CSM Politehnica Iaşi a demarat tot pe terenul principal din Copou pregătirile pentru meciul de duminică, de la ora 18:00, cu Astra Giurgiu, când va debuta oficial şi în faţa propriilor suporteri. Anticipările noastre au fost şi de această dată confirmate, promisiunile către antrenorul Mihai Teja că va avea soluţii pentru antrenament având nevoie de măcar încă două săptămâni pentru a putea fi onorate. Aşadar, partida cu Astra va fi pregătită pe terenul mare, problema fiind cum va arăta şi la meci gazonul, mai precis dacă va rezista. Mai mult, şi următorul joc, cu Academica Clinceni, este programat tot în Copou, existând toate şansele ca şi el să fie pregătit tot pe terenul principal. Până atunci însă mai este, dar ploaia căzută luni după-amiază i-a determinat pe oficialii ieşeni să caute şi o altă variantă pentru antrenamente. Dacă în sezonul rece se apela la un teren sintetic acoperit cu un balon, acum s-a optat tot pentru un teren sintetic, cel de la Tomeşti.

 

Citeşte şi: Greu până şi-au găsit busola

 

Începând de luni se poate vorbi de două luni de restanţe salariale, iar de la începutul săptămânii Mihalache a reintrat în programul de pregătire a echipei. Bădic a reluat alergările şi se spune că în trei săptămâni va fi apt de joc, însă Loshaj nu se poate antrena din cauza entorsei suferite în prima repriză a meciului cu CFR. El îşi protejează glezna afectată cu o orteză, dar se speră că va putea fi la dispoziţia lui Teja pentru jocul cu Astra. Postul de mijlocaş central este însă cumva acoperit, Breeveld primind luni cartea verde, iar Passaglia continuă să recupereze deficitul de pregătire cu care s-a prezentat în cantonamentul de la Bolu.

Aşa cum v-am mai informat, Teja speră să aibă duminică un nou fundaş dreapta, ieri era aşteptat şi Platini la Iaşi după ce, potrivit oficialilor din Copou, n-a mai putut ajunge luni din cauza unor încurcături cu biletele de avion, iar cei care s-au grăbit să se bucure că vine Tahar la CSM Poli Iaşi ar trebui să ştie că jucătorul a optat pentru oferta pe care o avea din Grecia. Situaţia cu Mailat (CFR Cluj) a rămas neschimbată faţă de ce v-am informat săptămâna trecută, surse din interiorul grupării ardelene indicând faptul că antrenorul Dan Petrescu tot nu s-a decis dacă îl va păstra sau nu în lot, de fapt el urmând să-l îndepărteze doar dacă îi va fi transferat un jucător mai valoros.

 

Citeşte şi: Un american în vizită la CSM Politehnica Iaşi!

 

Discuţiile continuă şi pentru întăriri pe linia Under 21, Gavril (Ardealul Cluj), despre care aţi aflat în exclusivitate că a intrat în vizorul grupării ieşene după trialul organizat în Copou înainte de plecarea în cantonament, a început pregătirile sub comanda lui Teja, iar în câteva zile îi va fi comunicat dacă va fi sau nu transferat. Alţi doi mijlocaşi rămân în atenţia oficialilor de la CSM Poli Iaşi, fiind vorba de Haţiegan (Universitatea Cluj) şi Ion (FCSB).

Tot legat de jucători Under 21 trebuie spus că opt dintre tinerii fotbaliştii de la CSM Poli s-au prezentat luni la reunirea Ozanei Târgu Neamţ, promovată în Liga a III-a, despre colaborarea dintre cele două cluburi informându-vă tot în exclusivitate. Propunerile Iaşului pentru amintita colaborare sunt portarul Axinte şi jucătorii de câmp Zaharia, Rusu, Armeanu, cei trei bifând cantonamentul de la Bolu cu echipa mare, Ţibucanu, Sobraneschi, Iftimie şi Ungurenaşu. Dragoş GAŞPAR

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

 

 

ULTIMA ORA

 

 

 

 

 

PUBLICAŢIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iasi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al S.C. Danilux S.R.L., cu sediul în mun. Botoşani, str. Primaverii, nr. 25, sc. F, et. P, Jud. Botoşani, CUI RO12598561 J7/6/2000 numită conform Sentinţei nr. 144/23.02.2011, pronunţată de Tribunalul Botoşani în dosarul nr. 2715/40/2010, anunţă scoaterea la vânzare, prin licitaţie publică organizată la data de 04.07.2019, ora 14.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, str. Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iaşi, a următoarelor imobile: Nr. activ Denumire activ Valoare de evaluare (lei fără T.V.A.) Valoare de pornire a licitatiei (fără T.V.A.). Activul 1 Spațiu comercial situat în mun. Botosani, str. Calea Nationala, nr. 207, jud. Botoşani cu suprafaţa construită de 251,60 mp şi suprafaţa utilă de 219,39 mp şi teren aferent construcţiei cu suprafaţa de 363 mp, înscris în Cartea Funciară nr. 50743 (provenită din conversia de pe hârtie a CF 4646/N) cu numărul cadastral 1433-4470. 1.274.300,00 78.000,00 euro*. Activul 3 Proprietatea imobiliară situată în zona marginală a loc. Cătămărești Deal, com. Mihai Eminescu, jud. Botoșani, ce include: grajd cu suprafața construită de 745 mp și teren aferent construcției cu suprafața de 2.580,76 mp, înscrise în Cartea Funciară nr. 50184 (provenită din conversia de pe hârtie a CF 357/N) cu numărul cadastral 22/21/1/2/2/2/1 și bunuri mobile aferente, respectiv telefon mobil, birouri – 10 bucăți. 1.702.400,00 89.100,00 euro*. Sumă ce va fi achitată în lei la cursul valutar BNR din ziua plății. Poate participa la licitaţie orice persoană fizică sau juridică care depune până cel târziu la data de 03.07.2019, ora 12.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, str. Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iaşi, toate documentele prevăzute în caietul de sarcini, care se poate procura de la sediul lichidatorului judiciar, în fiecare zi de luni până vineri, orele 08.00 – 16.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la telefoanele: 0330/401589, 0758049901, 0749244377; 0232/243864, fax: 0232/212231. Lichidator judiciar, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L.
7 tenismene din Romania joaca in calificari la US Open: Iata programul meciurilor
19/08/2019 14:53

 7 tenismene din Romania vor evolua in calificarile probei de simplu feminin a ultimului turneu de Grand Slam al anului, US Open. Irina Begu, Patricia Tig, Gabriela Ruse, Alexandra Cadantu, Ana Bogdan, ...

Handbal şi rugby în 7 la CS Politehnica Iaşi în detrimentul baschetului!
19/08/2019 14:24

  CS Politehnica Iaşi a anunţat acum două săptămani că a inscris in campionate echipele masculine de handbal, in al doilea eşalon autohton, şi de rugby in 7, in singura divizie existentă in Roman ...

WTA a anuntat clasamentul pentru Turneul Campioanelor
19/08/2019 13:47

 Asociatia de Tenis Feminin (WTA) a anuntat, luni dimineata, clasamentul din aceasta saptamana pentru Turneul Campioanelor. Simona Halep, eliminata inca din optimile de finala la Cincinnati, se mentine ...

Clasamentul WTA: Simona Halep se menține pe 4; România, doar două jucătoare în TOP 100
19/08/2019 10:03

 Simona Halep se află si in această săptămană pe locul 4 in clasamentul WTA, cu 4.743 de puncte acumulate. Romania mai are doar două sportive in TOP 100 (Halep si Begu). Lider se mentine Naomi Osaka, ...

LIVE TEXT FCSB - CSM Poli Iaşi 1-2 (0-1). Trupa lui Teja câştigă şi împotriva arbitrilor! VEZI AICI CLASAMENTUL
18/08/2019 22:59

FCSB (antrenor Vergil Andronache): Vlad - Belu, I. Cristea, Marc, Panţiru - Oaidă, Pintilii (căpitan), Tănase - M. Roman, Gikiewicz, Moutinho; CSM Poli (antrenor Mihai Teja): D. Rusu - Gallego, F ...

CFR Cluj se impiedica de Sepsi inaintea play-off-ului Champions League  VEZI AICI CLASAMENTUL
18/08/2019 18:49

 CFR Cluj nu a reusit decat o remiza, scor 1-1, pe terenul celor de la Sepsi Sfantu Gheorghe in etapa a sasea a Ligii 1. Marti seara, campionii vor juca impotriva Slaviei Praga in mansa t ...

 Motivaţie şi adrenalină la cote maxime! FCSB - CSM Politehnica Iaşi (duminică, ora 21:00)
18/08/2019 13:57

  CSM Politehnica Iaşi va evolua maine, de la ora 21:00, in deplasare, la Piteşti, cu FCSB, in contul etapei a VI-a a Ligii 1. Vicecampioana en-titre s-a calificat joi seara in play-off-ul Europa League ...

Scorpionul buldozer nu are milă! Pugilistul ieşean Ştefan Lătescu este din nou campion naţional! Adversarul din finală nici n-a vrut să urce în ring!
18/08/2019 10:59

  Ediţia din acest an a Campionatelor Naţionale de box pentru tineret s-a incheiat sambătă, la Bacău, cu gala finală in care Iaşul a avut doi reprezentanţi. Ştefan Lătescu (categoria de greutat ...

Finala surprinzatoare pe tabloul feminin la Cincinnati. Invingatoarea Simonei Halep va da piept cu o dubla campioana de Mare Slem
18/08/2019 09:43

 Finala turneului WTA Masters de la Cincinnati este una fara indoiala surprinzatoare, avand in vedere ca la start, duminica, se vor afla doua jucatoare care nu fac parte din top 15 WTA, ba mai mult, una di ...

Pasa de gol splendida pentru Ianis Hagi in Belgia. Genk sparge gheata dupa doua infrangeri la rand (Video)
18/08/2019 09:36

 Fotbalistul roman Ianis Hagi a oferit, sambata seara, o pasa de gol in victoria echipei sale Racing Club Genk, campioana Belgiei, dupa doua infrangeri la rand inregistrate in acest sezon. A fost 4-0 pe ...