Marius Copil a scăpat de calificări la „Concord Iași Open”, este ultimul jucător direct admis pe tabloul principal!

1Marius Copil

Dimensiune font:

| 09-09-2020 14:00

Sâmbătă şi duminică, la Baza Ciric din Iaşi, sunt programate calificările la simplu pentru „Concord Iaşi Open”, turneul din cadrul ATP Challenger 100 fiind cel mai puternic organizat în acest an în România. Grupul de firme Nera Computers - Concord Service Center - Certus Software pune la bătaie peste 100.000 de euro (88.520 de euro doar pentru premii) pentru un turneu cum din 2016 n-a mai fost în România, principalul scop fiind sprijinirea tinerilor jucători români. Radu Papoe, care a devenit campion naţional Under 18 acum câteva săptămâni tot la Baza Ciric, şi-a câştigat astfel dreptul la primul wild-card în calificări, al doilea i-a revenit lui Dragoş Mădăraş (care are şi cetăţenie suedeză), cel care a câştigat, la Baza Coreco din Iaşi, precalificările în care au fost admişi doar români, iar cel de-al treilea i-a fost atribuit ieri lui Matei Georgescu (19 ani). 16 jucători vor lupta în calificări pentru cele patru locuri disponibile pe tabloul principal, ale cărui wild-card-uri au fost atribuite ieşeanului Cezar Creţu (19 ani, acum la CSM Bucureşti), lui Filip Jianu (19 ani) şi lui Nicholas Ionel (18 ani).

 

Citește și: Patru atleți au umplut Iașul de medalii la Campionatele Naționale pentru seniori și tineret!

 

La Iaşi va fi prezent şi Marius Copil, cea mai importantă rachetă masculină a României. El îşi face încălzirea într-un turneu ITF la Bucureşti în proba de dublu, alături de Nicolae Frunză, finalistul din precalificările „Concord Iaşi Open”. Luni am purtat o scurtă discuţie cu Marius înainte de antrenament, iar ieri a primit o veste foarte bună.

- Marius, când ajungi la Iaşi?

- Eu joc săptămâna aceasta un turneu ITF la Bucureşti. Joc numai la dublu, iar finala este programată sâmbătă. Cel mai devreme cred că aş putea ajunge vineri.

- Tot sâmbătă încep calificările pentru Concord Iaşi Open, în aceeaşi zi în care ai putea juca finala la dublu la Bucureşti. În ultima listă cu jucătorii din calificări pe care am văzut-o erai pe poziţia a doua.

- Locurile se schimbă de la o zi la alta. Dacă se retrag doi jucători de pe tabloul principal voi scăpa de calificări, mai sunt şi două „special exempts” (n.r. - locuri pe tabloul principal acordate jucătorilor care vin direct de la alt turneu), eu zic că în proporţie de 99% voi fi pe tabloul principal la Iaşi (n.r. - ieri s-au retras doi dintre cei 23 de jucători acceptaţi direct pe tabloul principal, aşa că Marius Copil a scăpat de calificări).

- Ai fi considerat cumva un pas în spate pentru tine să joci calificări în România?

- Nici vorbă. A fost o perioadă atât de lungă fără turnee, iar orice joc mă ajută pentru a pregăti calificările de la Roland Garros. Sunt profesionist, joc oriunde, în calificări sau pe tablou, şi întotdeauna dau tot ce e mai bun din mine!

- La Bucureşti joci numai dublu. Simplu de când n-ai mai jucat?

- N-am mai jucat nimic din februarie.

- Cât de dificilă a fost această perioadă fără turnee?

- A fost o perioadă foarte grea din punct de vedere profesional, dar nu pot spune deloc acelaşi lucru în plan personal. Mi-am văzut copilul crescând, am putut sta câteva luni bune împreună cu familia, altfel n-aş fi avut o asemenea ocazie. Pe plan personal sunt foarte mulţumit, a fost o perioadă excelentă.

- Ce ştii despre baza de la Iaşi ce va găzdui Concord Iaşi Open?

- N-am mai fost la Iaşi de prin 2008 sau 2009, când am jucat un turneu futures de 10.000 de dolari (n.r. - la Arenele CFR). Am auzit că terenurile au zgură adusă din Serbia şi că este o bază foarte frumoasă.

 

Citește și: Ca de la ieşean la ieşean! Narcis Bădic apreciază, printre oftaturi, ascensiunea lui Alexandru Creţu

 

La turneul de la Bucureşti, aflat în plină desfăşurare, s-au prezentat toţi jucătorii români ce vor putea fi văzuţi şi la „Concord Iaşi Open”, jocurile de pe tabloul principal de simplu, de 32, urmând să înceapă luni.

Din păcate, accesul spectatorilor la puternicul turneu ieşean nu va fi permis. Dragoş GAŞPAR

 

 

Sursa foto: Marius Copil, pagina oficială pe Facebook

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

06:04

%ANUNTSPECIAL%
1.Informatii generale privind locatorul: Primaria Comunei Voinesti, cu sediul in satul Voinesti, str.Principala, nr.153, comuna Voinesti, judetul Iasi , telefon/fax: 0232/294755 2.Informatii generale privind obiectul inchirierii : inchiriere pe o perioada de 7 ani a unor suprafete de pasuni aflate in domeniul privat al UAT Comuna Voinesti, conform caietului de sarcini. Pretul de inchiriere stabilit conform HCL nr.74 /23.04.2021 este de 240 lei/ha/an. 2.1. Procedura aplicata : atribuire directa conform HCL nr.74 /23.04.2021 3. Informatii privind documentatia de inchiriere: 3.1.Modalitatea prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de inchiriere. Documentatia de atribuire se poate obtine de la sediul Primariei Comunei Voinesti, din sat Voinesti, str.Principala, nr.153, com.Voinesti, jud. Iasi. 3.2. Denumirea si adresa Compartimentului din cadrul locatorului de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de inchiriere. Documentatia de inchiriere se poate obtine de la Compartimentul Registru agricol din cadrul Primariei Comunei Voinesti, persoana de contact: inspector Marcoci Irina – secretar comisie 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar. Documentatia de atribuire se poate obtine contra sumei de 100 lei de la sediul Primariei Comunei Voinesti, din sat Voinesti, str.Principala, nr.153, com.Voinesti, jud. Iaşi. Suma se achita la casieria institutiei. 4. Informatii privind cererile de inscriere 4.1. Data limita de depunere a cererilor de inscriere la sedinta publica de atribuire directa Dosarele de inscriere se depun la registratura Primariei Comunei Voinesti, pana la data de 26.05.2021 ora 1500. Documntele necesare in vederea intocmirii dosarului de inscriere sunt mentionate in caietul de sarcini. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de atribuire directa Sedinta publica de atribuire directa va avea loc in data de 31.05.2021 ora 0900 la sediul Primariei Comunei Voinesti. 6. Denumirea instantei competente in solutionarea litigiilor Judecatoria Iasi, str.Anastasie Panu, nr.25
VIDEO ​Liga 1: FC Voluntari, victorie crucială în lupta pentru evitarea retrogradării (3-0 vs Astra Giurgiu)
15/05/2021 19:37

 FC Voluntari a invins, sambătă, in deplasare, cu scorul de 3-0, echipa Astra Giurgiu, intr-un meci din etapa a opta, penultima a play-out-ului Ligii I. Golurile au fost marcate de Betancor ’27, ...

LIVE TEXT CSM Politehnica Iași - FC Hermannstadt 0-1 (0-0)! Iașul a retrogradat!
15/05/2021 16:01

CSM Poli (antrenor Nicolo Napoli): Branză – Onea, De Iriondo, Baxevanos, Busu (căpitan) – Gaitan, Passaglia – Platini, Vanzo, A. Stan - Zajmovic; FC Hermannstadt (antrenor Eugen B ...

Turneul de la Roma: veste excelenta pentru Simona Halep. Cum a fost ajutata romanca de castigatoarea de la Roland-Garros
15/05/2021 14:58

 Jucatoarea poloneza Iga Swiatek, detinatoarea titlului la Roland-Garros, a invins-o sambata pe Elina Svitolina (Ucraina), in sferturile de finala ale turneului WTA 1000 de la Roma. Intr-o partida ama ...

Cine este prezenta surpriza in semifinalele turneului feminin de la Roma
15/05/2021 11:35

Turneul de la Roma a ajuns in faza semifinalelor, care sunt programate azi, cu mentiunea ca mai e de disputat si un sfert de finala, care nu s-a putut desfasura vineri. Astfel, Karolina Pliskova (9 WTA) si Pet ...

Schimbări masive la FC Barcelona - Planul președintelui Laporta
15/05/2021 10:47

 Barcelona rămane cu sanse minime de a castiga LaLiga in actualul sezon, iar oficialii echipei incep deja să se gandească la următorul an. Catalanii ar putea rămane fără ”piese” importan ...

În al doisprezecelea ceas! CSM Politehnica Iași - FC Hermannstadt (sâmbătă, ora 14:00), în penultima etapă a play-out-ului Ligii 1 de fotbal
15/05/2021 10:29

Penultima etapă a play-out-ului, a VIII-a, a cuplat echipele aflate pe ultimele patru locuri ale clasamentului. Discutabil dacă aceste două partide ar fi trebuit programate nu doar in aceeasi zi, ci si de la ...

Ashleigh Barty Lidera mondială a abandonat în sferturile de la Roma - Conducea cu 6-4, 2-1
14/05/2021 20:28

 Ashleigh Barty părea să nu aibă probleme prea mari in fata americancei Cori Gauff, in sferturile turneului de la Roma, insă o accidentare a obligat-o pe lidera mondială să se retragă in momentul in ...

VIDEO Liga 1: Spectacol la Clinceni - Academica a întors scorul și s-a impus
14/05/2021 20:25

 Academica Clinceni a invins, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 4-3, echipa FC Botoşani, in primul meci al etapei a VIII-a a play-off-ului Ligii I. Oaspeţii au condus cu 2-0 şi 3-1. Au ma ...

Simona Halep vine cu vești teribile: Este OUT de la Roland Garros, iar participarea la Olimpiadă este în pericol
14/05/2021 20:16

Simona Halep a revenit, vineri, in Romania, după ce a evoluat şi s-a accidentat la turneul de la Roma. Ea spune că obiectivul ei este să se refacă pană la JO de Tokyo (23 iulie - 8 august).     ...

Lista preliminară a stranierilor convocați de Mirel Rădoi - Pe cine ne bazăm la amicalele cu Georgia și Anglia
14/05/2021 16:46

Selecţionerul Mirel Rădoi a anunţat lista de jucători care activează la echipe de club din străinătate spre care sunt trimise faxuri de convocare preliminară, informează frf.ro. Romania va disputa dou ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei