1Stefan Tarnovanu, Mihai Teja

Dimensiune font:

Mihai Teja: „Cel puţin până în iarnă voi rămâne la Iaşi”

| 22-11-2019 12:22

 

Trupa lui Mihai Teja revine mâine pe Stadionul „Emil Alexandrescu” după trei luni în care a evoluat în deplasare şi la Botoşani în cele patru partide pe care le-a găzduit în Liga 1 de când în Copou s-a lucrat pentru înlocuirea suprafeţei de joc. „Gazonul va arăta în primăvară precum o masă de biliard. N-am intrat prea mult pe el, n-am vrut să-l deranjăm. A fost pornită şi instalaţia de degivrare, sper ca terenul să fie OK sâmbătă”, a declarat ieri antrenorul Mihai Teja în conferinţa de presă dedicată partidei de mâine, ora 18:00, cu codaşa FC Voluntari, contând pentru etapa a XVII-a a Ligii 1, a IV-a a returului. „Important este să afişăm o atitudine foarte bună, dorinţă de a câştiga şi să dăm mult mai mult decât în ultimul meci, când am pierdut, în deplasare, cu Academica Clinceni (n.r. - cu 0-1). Din toate punctele de vedere trebuie să arătăm mai bine, să avem dorinţă şi spirit de sacrificiu. Băieţii au fost şi ei afectaţi, dar au lucrat bine în această perioadă de pauză (n.r. - provocată de programul echipelor naţionale). Revenim pe stadionul nostru după o perioadă în care meciurile de acasă le-am disputat pe teren neutru, la Botoşani, dar nu ştiu cât de mulţi spectatori vor fi alături de noi în tribune. Se anunţă o temperatură scăzută la ora meciului, dar noi va trebuie să manifestăm o atitudine corespunzătoare pentru a câştiga meciul”, a menţionat Teja.

Antrenorul de la CSM Poli a precizat că Breeveld este indisponibil din cauza unei recidive musculare, în timp ce Diallo va fi suspendat pentru cumulul de cartonaşe galbene, el ajungând deja la şapte avertismente stagionale. Despre Assulin, singurul jucător din lot care n-a evoluat deloc până acum, a menţionat că este apt de joc, nefăcând vreo referire la Gallego, care de săptămâni bune acuză dureri la genunchi. „Repriza a doua a meciului de la Clinceni a fost cea mai proastă de când antrenez la Iaşi. Le-am spus jucătorilor că se mai poate întâmpla să şi pierdem, dar că niciodată nu trebuie să ne lipsească atitudinea. Trebuie să spălăm imaginea lăsată în acea repriză şi să dăm tot ce putem pentru a câştiga meciul cu FC Voluntari. S-au rezolvat problemele cu banii, dar nu am găsit deocamdată echilibrul pe plan financiar. N-am avut continuitate la nicio echipă, îmi place foarte mult să lucrez la Iaşi, vreau să rămân aici dacă vom putea ajuta această echipă să crească. Cel puţin până în iarnă voi rămâne la Iaşi”, a precizat Mihai Teja, al cărui contract în Copou expiră în vară.

Începând de ieri a revenit la antrenamente şi portarul Ştefan Târnovanu (19 ani), cel care a fost convocat în premieră la reprezentativa de tineret a României pentru „dubla” cu Finlanda şi Irlanda de Nord, din preliminariile EURO 2021. „A fost o experienţă frumoasă, mă bucur că am făcut acest pas în carieră, sper să fiu convocat şi la următoarele acţiuni”, a menţionat Ştefan, care s-a referit şi la confruntarea cu FC Voluntari: „Ne aşteaptă un meci dificil, ne prezentăm după două partide fără victorie, dar revenim acasă şi trebuie să cucerim toate cele trei puncte puse în joc”. Talentatul portar ieşean a fost cumpărat acum câteva săptămâni de FCSB, mutarea va fi perfectată în prima perioadă de transferări, dar el ar vrea să termine sezonul tot sub culorile grupării din Copou. „Îmi doresc să stau aici până în vară şi să facem o figură frumoasă atât în campionat, unde mi-aş dori să ne calificăm în play-off, cât şi în Cupa României”, a mai spus Ştefan Târnovanu. Dragoş GAŞPAR

 

 

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

 

 

EURO-SIMCOS IMPEX S.R.L. Nr. de înreg. ORC: J33/1391/1994, CUI: 6180733, prin lichidator judiciar Management Reorganizare Lichidare Iași S.P.R.L. numit conform Sentinței nr. 163/24.02.2015 pronunțată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 9950/86/2013, în conformitate cu prevederile Legii nr.85/2006 și ale H.A.C./12.11.2018, anunță scoaterea la vânzare, prin licitație publică cu strigare, la data de 08.11.2019, ora 14.00, a activelor: Stație Peco amplasată în oraș Frasin, Calea Bucovinei, nr. 8, jud. Suceava ce include spațiu comercial, platforma betonată, pompă distribuție cu sistem managerial, distribuitor automat tip FBD 2036R pentru 3 produse cu 6 furtune, cuva cu 3 rezervoare oțel pentru depozitare combustibil, separator grăsimi și bazin vidanjabil pentru apă menajeră. Identificare cadastrală: - Teren cu suprafața de 1.515 mp, înscris în Cartea Funciară nr. 30399/Suceava, nr. top. 3526/2; - Teren cu suprafața de 1.000 mp, înscris în Cartea funciară veche nr. 30398/Suceava, nr. top. 3526/100, pe care se află edificat Corpul C1 – Stație PECO cu regim de înălțime P+M (mansardă nefinalizată) cu suprafața construită de 47 mp; Valoare de pornire a licitației (lei, fără T.V.A.) - 232.570,00. Poate participa la licitație orice persoană fizică sau juridică care depune până la data de 07.11.2019, orele 14.00 la sediul lichidatorului judiciar toate documentele prevăzute în caietele de sarcini care se pot procura din mun. Suceava, strada Mihai Eminescu, nr. 10, județ Suceava în fiecare zi de luni până vineri până la data de 07.11.2019. Relații suplimentare se pot obține: Management Reorganizare Lichidare Iași S.P.R.L. la telefoanele: 0232/243864, 0757545545, 0755132476.
Consorțiul format din EuroBusiness LRJ S.P.R.L., cu sediul în Iaşi, Str. Zorilor, nr.11, Jud. Iași, și INSOLVENCY HOUSE S.P.R.L., cu sediul în Sat Păun, Str. Arțarului, nr.7, Com. Bârnova, Jud. Iași, în calitate de administratori judiciari ai debitoarei PETROLBIT S.R.L., desemnați prin Încheierea nr. 99/09.05.2017, pronunţată de Tribunalul Iași Secţia a-II-a Civilă-Faliment în dosarul nr.3075/99/2017 (nr. în format vechi:131/2017), în conformitate cu prevederile Legii nr.85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, coroborat cu prevederile Codului de Procedură Civilă, în măsura compatibilității, organizează licitație publică competitivă, cu strigare, în data de 12.12.2019, ora 11.00, pentru valorificarea următorului activ imobil: DENUMIRE ACTIV - PREȚ DE PORNIRE A LICITAȚIEI (EUR, fără TVA) Terminal pentru descărcare și depozitare produse petroliere (bitum), amplasat în Com. Holboca, Jud. Iași, compus din: 2.561.247,00. 1.Terenuri intravilane în suprafață totală de 38.662,00 mp (Teren intravilan, categ. curți-construcții, în suprafață totală de 10.528,00 mp, nr.cad.62984, CF nr.62984/UAT Holboca; Teren intravilan în suprafață totală de 8.250,00 mp, nr.cad.62985, CF nr.62985/UAT Holboca; Teren intravilan categ. neproductiv în suprafață totală de 6.422,00 mp, nr.cad.1770,CF nr.60172/UAT Holboca; Teren intravilan categ. căi ferate în suprafață totală de 2.938,00 mp, nr.cad.61833, CF 61833/UAT Holboca; Teren intravilan categ. neproductiv în suprafață totală de 6.945,00 mp, nr.cad.61615, CF nr.61615/UAT Holboca și Teren intravilan categ. neproductiv în suprafață totală de 2.000,00 mp, nr.cad.61045, CF nr.61045/UAT Holboca) 532.800,00; 2.Construcții situate pe terenul intravilan categ. curți-construcții în suprafață totală de 10.528,00 mp, nr.cad.62984, CF nr.62984 a UAT Holboca, astfel:1.560.323,00 - Construcțiile C1, C2 și C3 - 711.114,00; - Construcțiile C4 și C5 - 9.299,00; - Construcția C6 - 21.711,00; - Construcția C7 - 29.633,00; - Construcțiile C8, C9, C10 și C11 - 210.374,00; - Construcțiile C12, C13, C15 și C16 - 306.593,00; - Construcția C17 - 6.476,00; - Construcția C18 - 6.725,00; - Construcția C19 - 7.022,00; - Construcția C20 - 205.732,00; - Construcția C21 - 45.644,00; 3. Echipamentele de automatizare și instalațiile tehnologice specifice terminalului -468.103,00. Activul constând în Proprietate de tipul Terminal pentru descărcare și depozitare produse petroliere (bitum), amplasată în intravilanul Com. Holboca se vinde în bloc, ca un activ funcțional așa cum este prezentat, la valoarea de 2.561.247,00 EUR, fără TVA. Prețurile nu includ TVA. Urmează a fi făcută aplicabilitatea dispozițiilor art.292, lit.F, din Codul Fiscal, în măsura îndeplinirii condițiilor legale. În cazul în care la licitaţia din 12.12.2019, nu se va reuși valorificarea activului imobil, aparţinând debitoarei, se va organiza o nouă licitaţie, în aceleaşi condiţii în data de 19.12.2019, ora 11.00, la sediul administratorului judiciar EuroBusiness LRJ S.P.R.L., din Iaşi, Str. Zorilor, nr.11, Jud. Iaşi. Persoanele care pretind vreun drept asupra activelor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 11.12.2019, respectiv 18.12.2019, ora 12.00, la sediul administratorului judiciar EuroBusiness LRJ S.P.R.L. din Iaşi, Str. Zorilor, nr. 11, Jud. Iaşi. În conformitate cu prevederile art.91, alin.1, din Legea nr.85/2014, bunurile înstrăinate de administratorul judiciar sau lichidator, în exerciţiul atribuţiilor sale, sunt dobândite libere de orice sarcini, precum ipoteci, garanţii reale mobiliare sau drepturi de retenţie, de orice fel, ori măsuri asiguratorii, cu excepția sechestrului penal. Modalitatea de valorificare a activului imobil este licitaţie publică, cu strigare, competitivă, conform Regulamentului de vânzare aprobat în cadrul Adunării Creditorilor din data de 05.12.2019. Pasul de licitație stabilit este de 5% din prețul de pornire al licitației, conform Regulamentului de vânzare aprobat în cadrul Adunării Creditorilor din data de 05.12.2019. Garanția de participare la licitație este în valoare de 10% din prețul de pornire a licitației, fără TVA, sumă ce va fi depusă în contul de lichidare al debitoarei PETROLBIT S.R.L., nr:RO66BUCU1032235341146RON, deschis la Alpha Bank, suc. Iași. Garanția de participare va fi depusă în lei la cursul BNR din data plății. În cazul câştigării licitației garanția se constituie avans, iar în caz contrar se va restitui licitantului. Dovada consemnării va fi atașată ofertei de cumpărare, până la termenul stabilit pentru vânzarea la licitație publică. Vizitarea și prezentarea activului se poate face în fiecare zi de luni până vineri, cu acceptul administratorilor judiciari, la locul în care acestea se află. Administratorii judiciari vor permite accesul ofertanților care vor achiziționa caietul de sarcini, doar în prezența unui reprezentant al acestora și la solicitarea scrisă prealabilă însoțită de o programare în acest sens. Reprezentanții administratorilor judiciari vor furniza toate informațiile suplimentare disponibile către cei care au achiziționat caietul de sarcini. Detaliile privind documentația necesară în vederea participării la licitația publică și modul de organizare a licitației, precum și descrierea activului imobil supus procedurii de valorificare sunt expuse în Caietul de Sarcini care include Regulamentul de vânzare și de organizare a licitaţiei şi care poate fi achiziţionat de la sediul administratorului judiciar EuroBusiness LRJ S.P.R.L. Potenţialii ofertanţi au obligaţia achiziţionării caietului de sarcini, aceasta fiind condiţie obligatorie privind participarea la licitaţie. Preţul caietului de sarcini este de 5.950,00 lei, TVA inclus, plătibili în contul administratorului judiciar EuroBusiness LRJ S.P.R.L., nr.:RO93BUCU1031215949892RON, deschis la Alpha Bank Iaşi sau în numerar la sediul administratorului judiciar EuroBusiness LRJ S.P.R.L. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul administratorului judiciar EuroBusiness LRJ S.P.R.L., pe site-ul www.lrj.ro, la tel. 0232/220777, 0733683702, 0744663190, mail: vanzari@lrj.ro sau lichidator.chirila@yahoo.com.
Bianca Andreescu face un gest minunat (Video)
07/12/2019 12:25

 Bianca Andreescu se implica in lupta pentru combaterea violentei domestice. Astfel, timp de o zi, Bianca a participat la actiunile unui centru care sprijina victimele violentei domestice in Toront ...

Rusoaicele nu dau nicio sansa Romaniei inaintea meciului de la Mondialul de handbal feminin
07/12/2019 10:14

 Rusoaicele sunt convinse ca Romania nu are nicio sansa in duelul ce va avea loc duminica in Grupa Principala II de la Campionatul Mondial de handbal feminin. Handbalista Daria Dmitrieva spune ca R ...

Americanii au anuntat
07/12/2019 10:11

 Americanii au publicat ceea ce numesc un "clasament al adevarului" in tenis, ce ofera o imagine mult mai clara decat ierarhia oficiala WTA asupra formei jucatoarelor. Denumit clasam ...

Romania, la Mondialul de handbal feminin: Iata cand se vor juca meciurile din Grupa Principala
07/12/2019 09:14

 Nationala feminina de handbal a Romaniei a reusit sa se califice in extremis in grupele principale ale Mondialului din Japonia dupa o victorie fabuloasa in fata Ungariei. Plasata in Grupa Principala 2, ...

 

Poli, obligată să câştige la Târgovişte
07/12/2019 00:00

Constient că sansele la play-off au scăzut dramatic după ultima serie de meciuri, in care Poli a acumulat un punct din 15 posibile, Mihai Teja speră ca in aceste ultime trei partide din 2019 an elevii să ...

Calificare decisă în ultima secundă!
07/12/2019 00:00

Naţionala feminină de handbal a Romaniei s-a calificat ieri, spectaculos, in grupele principale ale Campionatul Mondial din Japonia, după o victorie obţinută in ultimele secunde de joc, in faţa Ungariei ...

Caroline Wozniacki si-a anuntat retragerea din tenis
06/12/2019 16:28

 Caroline Wozniacki si-a anuntat, vineri, retragerea din tenis. Fostul lider WTA a transmis, prin intermediul unui mesaj publicat pe pagina oficiala de Instagram, ca Australian Open 2020 va fi ultimul t ...

Este OFICIAL! Chelsea POATE face transferuri din ianuarie
06/12/2019 16:24

Clubul londonez va putea cumpăra jucători in următoarea perioadă de transferuri. Chelsea a primit undă verde la transferuri din ianuarie, după ce curtea supremă a sportului le-a ridicat embargoul, confo ...

Rusia a invins la scor Suedia si o va infrunta duminica pe Romania: Cum arata programul si clasamentul din Grupa Principala II
06/12/2019 15:36

Rusia a castigat la scor partida cu Suedia si a castigat Grupa D de la Campionatul Mondial de handbal feminin. 30-22 (16-12) a fost scorul in favoarea rusoaicelor, care vor intalni Romania in primul meci din G ...

VIDEO A fost sau n-a fost 7 metri pentru România la faza decisivă contra Ungariei?
06/12/2019 15:33

 Romania a revenit senzational contra Ungariei, reusind să treacă peste avantajul de sapte goluri pe care-l aveau adversarele la un moment dat in prima repriză. Cristina Neagu a marcat la ultima fază d ...