O etapă de uitat

Cu siguranţă, această rundă va constitui o referinţă, chiar dacă, cel puţin teoretic, ea ar trebui uitată de multe dintre protagoniste. Referinţa a dat-o meciul Steaua - Viitorul, sau un exemplu de cum nu trebuie jucat fotbalul. Adică nu fenomenul în sine, pentru că s-au dat, totuşi, 7 goluri, ci modul de abordare şi concluziile finale.
Altfel spus, un blat pe faţă, jenant şi penibil, în egală măsură, care ar trebui, într-o ţară normală, să constituie finalul de carieră pentru jucătorul Bratu, prea slab pentru a justifica interesul cuiva, pe de o parte, sau „aranjor” de clasă care ar putea recidiva oricând, pe de alta. Nu ştiu dacă asta s-a urmărit, dar asta a ieşit.
Şi rapidiştii ar trebui să uite această rundă, dar la ei există riscul să-i uite lumea, pentru că nu a sărit nimeni să cumpere clubul scos la mezat de Copos. Şi pietrenii au motive să uite un joc pe care l-au avut în mână, dar pe care l-au pierdut, la fel ca şi Pandurii, care au ratat ocazia de a se desprinde decisiv, poate, pe locul secund.
În fine, o etapă de uitat pentru, încă, numeroşii suporteri ieşeni care mai sperau. Că speranţa moare ultima, este adevărat, dar nu trebuie să-i dai cu piciorul ca să se întâmple mai repede, aşa cum a făcut-o Ono, din penalty, la Iaşi. Pentru că în fotbal, unde datul cu piciorul este însăşi esenţa fenomenului, culmea, există mulţi pentru care această activitate constituie o mare necunoscută. De neuitat, după o rundă de uitat. (M.U.)

Acum ne poți urmări și pe FACEBOOK