Orgoliul, mai presus de toate: au vrut şi au demonstrat că sunt fotbalişti

orgoliu

Dimensiune font:

| 13-04-2021 21:18

Vestiarul rupt de luni bune în biserici şi bisericuţe, salarii plătite doar unora, sfadă maximă la nivel de management, sponsori care au notificat că vor renunţa la colaborare, un teren degradat cu mult înainte de vreme, un antrenor de la care se aştepta un superSMURD, astea au fost premizele meciului capital cu sibienii.

Jucătorii au vrut şi au demonstrat că sunt fotbalişti, au trecut peste disputele interne şi au ales să joace fotbal, decizie luată de ei, în vestiar, fără prezenţa cuiva din staff. Autohtonii şi străinii şi-au dat mâna, interesul era comun.

Încă preşedintele executiv, Cip Paraschiv, a dorit să le pregătească o surpriză şi a venit, cu o oră înainte de meci, punându-le pe masă o primă de 20.000 lei (pentru tot lotul) în caz de victorie. Finanţatorii au dorit să rămână anonimi, au dat doar banii.

Echipierii Politehnicii au ieşit, aparent indiferenţi, din vestiar. Au inspectat starea gazonului şi au început încălzirea. Cuvântul de ordine a fost: "azi, jucăm fotbal şi batem!". Prima promisă a arătat că nu-s chiar singuri, dar nu banii au fost hotărâtori, ci orgoliul lor. Au ţinut să demonstreze că sunt fotbalişti şi au reuşit. Recompensa materială, da, utilă, dar insuficientă. Mai e nevoie de mulţi bani la Politehnica. Nu s-a achitat niciun salariu aferent lunii martie, sunt jucători neplătiţi încă de anul trecut, deşi au salarii mai mult decât modeste.

Au învins adversarii, ghinionul, starea terenului şi atmosfera potrivnică generată de disputele de la vârf. Asta înseamnă caracter şi asta face diferenţa între un fotbalist şi un jucător de fotbal. Iaşul a dovedit că are un lot alcătuit din fotbalişti. Marcel FLUERARU

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

A fost aprinsă flacăra la Olimpia antică pentru Jocurile de la Paris 2024
16/04/2024 19:46

Flacăra sacră a Jocurilor Olimpice de la Paris 2024 a fost aprinsă marti in Olympia, Grecia, locul de nastere al Jocurilor antice. Ceremonia a fost inspirată de obiceiurile din antichitate si marcată de me ...

ACS USV Iași câștigă în minutele de prelungire derby-ul cu CSM Pașcani, scor 2-1 (1-0)!
16/04/2024 14:11

Atmosferă cu mult peste pretentiile unui meci din Liga a IV-a a judetului Iasi, chiar dacă duminică a fost vorba despre marele derby dintre ACS USV Iasi si CSM Pascani, primele două clasate, contand pentru ...

Poli Iași, ucisă sub Arcul de Triumf
14/04/2024 21:39

* Dinamo – Poli Iasi 1-0, in runda a patra a play-out-ului SuperLigii la fotbal * Poli mai are de disputat cinci partide si are nevoie de 14 puncte pentru a ssalva categoria * evident, doar rigorile matem ...

Stefanos Tsitsipas a câştigat turneul ATP de la Monte Carlo
14/04/2024 18:54

Tenismanul grec Stefanos Tsitsipas a caştigat pentru a treia oară in cariera sa turneul ATP Masters 1.000 de la Monte Carlo, după ce l-a invins duminică pe norvegianul Casper Ruud, cu 6-1, 6-4 , in finala a ...

Poli Iași - Dinamo: meci de totul sau nimic!
14/04/2024 06:00

* Dinamo Bucuresti - Politehnica Iasi, in această seară, cu incepere de la ora 18,15, pe Stadionul Arcul de triumf, partidă contand pentru etapa a patra din play-out-ul SuperLigii la fotbal * desi ...

Casper Ruud l-a învins pe Novak Djokovic şi va juca finala la Monte Carlo
13/04/2024 21:31

Tenismanul norvegian Casper Ruud l-a invins sambătă pe numărul unu mondial, sarbul Novak Djokovic, in trei seturi, 6-4, 1-6, 6-4, şi va juca finala turneului ATP Masters 1.000 de la Monte Carlo, dotat cu pr ...

 Poli Iași vrea să rupă ghinionul la Dinamo, unde nu a mai câștigat, în prima ligă, de aproape jumătate de secol
13/04/2024 05:05

* Dinamo Bucuresti - Politehnica Iasi, duminică, 14 aprilie, de la ora 18,15, partidă contand pentru etapa a patra din play-out-ul SuperLigii la fotbal Politehnica Iasi a plecat in Capitală decisă să ...

Premier League dă undă verde pentru folosirea tehnologiei offside-ului semi-automat din sezonul viitor
11/04/2024 17:54

Cluburile din Premier League au aprobat in unanimitate utilizarea tehnologiei semi-automate pentru offside (SAOT) din sezonul 2024-25, potrivit The Athletic. Campionatul de top din Anglia va folosi aceleasi ...

UEFA a anunțat prețurile biletelor pentru finala Champions League
11/04/2024 14:19

 Finala UEFA Champions League sezonul 2023/24 se va disputa pe stadionul Wembley din Londra si este programată pentru data de 1 iunie 2024. Trofeul UEFA Champions League 3350 euro, cel mai scump b ...

Poli și FCU Craiova au rupt clasamentul
08/04/2024 21:22

* FC Politehnica Iasi – FC U Craiova 0 -0, in etapa a 3-a din play-out-ul SuperLigii Dacă fotbalul s-ar fi jucat fără minge, Poli Iasi n-ar fi avut probleme in a castiga măcar vreo cinci sau sase par ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei