Pancu vrea 3 puncte cu Argeșul și altele 3 în ultimele patru partide din 2020!

1Daniel Pancu

Dimensiune font:

| 19-11-2020 09:49

Trupa lui Daniel Pancu reia vineri activitatea oficială după ultima perioadă de întrerupere a Ligii 1 din acest an provocată de programul echipelor naționale, urmând să se confrunte, de la ora 17:30, pe Stadionul „Emil Alexandrescu”, cu nou-promovata FC Argeș, în contul etapei a XI-a. Ultima apariție pe arena ieșeană s-a încheiat în minutul 54 al disputei cu FC Viitorul, pierdută ulterior cu 0-3, la „masa verde”, din cauza instalației de iluminat! „Am înțeles că au fost remediate problemele. Mâine seară(n.r. - diseară) vom efectua antrenamentul oficial pe terenul de joc, sunt convins că niciodată nu va mai exista o astfel de problemă la Iași”, a declarat ieri antrenorul Daniel Pancu într-o conferință de presă online dedicată disputei de vineri. „Am avut două săptămâni grele după jocul total nereușit de la Voluntari (n.r. - 0-4 în etapa a X-a). Jucătorii au revenit mai încrezători în a doua săptămână a întreruperii și am realizat cu toții că suntem în fața primului moment cu adevărat greu în acest sezon. Venim după cinci înfrângeri la rând, una din ele cu FC Viitorul, simțim presiunea jocului. Pornim ca favoriți, așa că suntem pe undeva obligați să obținem un rezultat pozitiv. Ultimele două zile am purtat discuții chiar și individuale cu jucătorii. Avem mare nevoie de o victorie, suntem convinși cu toții că nu aceasta este adevărata față a echipei”, a precizat Pancu, menționând că sunt și câteva probleme de ordin medical, dar fără a spune numele jucătorilor în cauză: „Platini este plecat la echipa sa națională, mâine seară (n.r. - diseară) va ajunge la Iași. Nu se pune problema să joace titular, să vedem dacă se simte în stare să facă parte din lot”.

 

Citește și: Vlăduț Simionescu ratează prezența la Campionatele Europene din cauza noului coronavirus! „M-am simțit gonit ca un câine, putea fi găsită o soluție ca să fiu izolat la Oradea!”

 

Cu probleme medicale se confruntă Breeveld și Assulin, în timp ce Mihalache a început să se pregătească alături de colegii săi, însă el își va ispăși cea de-a cincea din cele opt etape de suspendare primite după eliminarea suferită în jocul cu CS Universitatea Craiova, din etapa a VI-a. Formația ieșeană mai are de susținut cinci partide în acest an, Pancu precizând câte puncte își propune să cucerească. „Ne-am gândit la un minimum de 6 puncte, ar fi rezonabil. Nu trebuie să uităm de unde am plecat, de numărul limitat de jucători, precum și de numeroasele accidentări ce au tot apărut. 15 puncte la final de tur ar fi o stare normală pentru tot ce s-a întâmplat”, a mai adăugat Pancu. În afara jocului cu FC Argeș, echipa ieșeană se va mai confrunta în acest an acasă cu CFR Cluj și Academica Clinceni și în deplasare cu Dinamo și FC Hermannstadt.

Fundașul stânga Sorin Bușu a fost reprezentantul jucătorilor la conferința de presă online. Văzut de Pancu drept salvatorul benzii stângi, Bușu a cam dezamăgit cu două gafe imense în chiar meciul de debut sub culorile Iașului, și-a mai reglat el ritmul pe parcurs cu câteva intervenții bune în fața propriei porți, are însă pe conștiință golul primit la Craiova, fiind restanțier și la urcările în atac, revenirile sale în apărare executându-le de regulă în ritm de melc. „Ne așteaptă cu FC Argeș o partidă dificilă, cum toate meciurile sunt dificile, deoarece în afară de primele 3-4 echipe care poate au o valoare mai mare, celelalte sunt cam de același nivel și meciurile sunt echilibrate. Am ajuns într-un punct în care avem nevoie de rezultate imediate. Sunt foarte încrezător că toate punctele vor rămâne în Copou la meciul acesta. Sunt restanțe salariale la Iași, dar cred că asta este o stare generală, la toate echipele sunt astfel de probleme. Când însă intrăm pe teren, cel puțin eu nu stau să mă gândesc că n-am primit banii și niciun alt coleg nu cred că se gândește la asta. Mă simt foarte bine la Iași, orașul este foarte frumos, chiar dacă n-am prea putut să-l vizitez în această perioadă. Mă simt bine, m-am acomodat bine, băieții m-au primit extraordinar, sper să avem și rezultate împreună”, a declarat Sorin Bușu. Dragoș GAȘPAR

 

 

Sursa foto: CSM Politehnica Iași

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
VIDEO SuperLiga: Victorie ratată în prelungiri de FC Botoșani – Moldovenii urcă pe loc de baraj
19/04/2024 19:39

 Desi la finalul sezonului regular părea imposibil, FC Botosani a părăsit locurile de retrogradare directă, după ce a terminat la egalitate, scor 1-1, pe terenul lui FC Hermannstadt, in etapa a cincea ...

Irina Bulmaga şi Miruna Lehaci participă la Campionatul European
19/04/2024 07:32

Cele două şahiste ale clubului CSM Iasi 2020 se numără printre cele aproape 200 de jucătoare din 35 de ţări care vor evolua la a 24-a editie a Campionatului European de sah feminin – senioare 2024. ...

Handbal feminin, Divizia A - Turneul final va avea loc la Iași
19/04/2024 07:24

Municipiul Iaşi va fi gazda Turneului final al Diviziei A de handbal feminin pentru promovare in primul eşalon, in perioada 10-12 mai, a hotărat federaţia de specialitate. Echipa CSM Iaşi 2020 este califi ...

FC Politehnica Iași, rătăcită în căutarea imposibilului
19/04/2024 04:01

* Politehnica Iasi – FC Voluntari, sambătă, 20 aprilie, de la ora 15, pe Stadionul „Emil Alexandrescu” * fotbalistii din Copou se află intr-o situatie cu adevărat dramatică, avand nevoie ...

A fost aprinsă flacăra la Olimpia antică pentru Jocurile de la Paris 2024
16/04/2024 19:46

Flacăra sacră a Jocurilor Olimpice de la Paris 2024 a fost aprinsă marti in Olympia, Grecia, locul de nastere al Jocurilor antice. Ceremonia a fost inspirată de obiceiurile din antichitate si marcată de me ...

ACS USV Iași câștigă în minutele de prelungire derby-ul cu CSM Pașcani, scor 2-1 (1-0)!
16/04/2024 14:11

Atmosferă cu mult peste pretentiile unui meci din Liga a IV-a a judetului Iasi, chiar dacă duminică a fost vorba despre marele derby dintre ACS USV Iasi si CSM Pascani, primele două clasate, contand pentru ...

Poli Iași, ucisă sub Arcul de Triumf
14/04/2024 21:39

* Dinamo – Poli Iasi 1-0, in runda a patra a play-out-ului SuperLigii la fotbal * Poli mai are de disputat cinci partide si are nevoie de 14 puncte pentru a ssalva categoria * evident, doar rigorile matem ...

Stefanos Tsitsipas a câştigat turneul ATP de la Monte Carlo
14/04/2024 18:54

Tenismanul grec Stefanos Tsitsipas a caştigat pentru a treia oară in cariera sa turneul ATP Masters 1.000 de la Monte Carlo, după ce l-a invins duminică pe norvegianul Casper Ruud, cu 6-1, 6-4 , in finala a ...

Poli Iași - Dinamo: meci de totul sau nimic!
14/04/2024 06:00

* Dinamo Bucuresti - Politehnica Iasi, in această seară, cu incepere de la ora 18,15, pe Stadionul Arcul de triumf, partidă contand pentru etapa a patra din play-out-ul SuperLigii la fotbal * desi ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei