Povestea nefardată a primului tur cu Teja la comandă!

1Mihai Teja

Dimensiune font:

| 24-10-2019 20:15

 

CSM Politehnica Iaşi a încheiat în genunchi turul Ligii 1. După treisprezece meciuri se clasează pe locul 7, cu 18 puncte, la doar un punct de grupările situate pe poziţiile 5 şi 6. Reconstrucţia masivă a echipei sub conducerea unui nou antrenor, Mihai Teja, dar sprijinit consistent de Anton Heleşteanu, şeful Departamentului de Scouting, şi mai ales gravele probleme financiare erau încă de pe atunci marile semne de întrebare ce planau în privinţa actualului sezon care, deocamdată, este alcătuit din două părţi diametral opuse: primele şase etape, când, contrar oricăror aşteptări, echipa era neînvinsă, avea 14 puncte şi în câteva runde chiar a deschis ierarhia provizorie, şi următoarele şapte etape, când CSM Poli n-a mai cunoscut gustul victoriei şi a strâns doar patru puncte! Dacă amintitele părţi ar fi fost inversate, acum am fi vorbit de o echipă a Iaşului capabilă să lupte pentru un loc de play-off şi nu de una care trebuie să-şi revină din pumni pentru că o aşteaptă un retur infernal!

Şase etape de poveste!

CSM Poli a pornit la drum chiar pe terenul campioanei en-titre CFR Cluj fără Mihalache, accidentat, şi cu A. Cristea pe banca de rezerve, unde la început de sezon a tot luat loc şi Platini, însă a avut ceva şansă în prima repriză, când era condusă cu 1-0. A avut curaj în actul secund, a egalat prin Loshaj şi putea da lovitura pe final, când A. Cristea a ratat singur cu portarul.

Trupa lui Teja a valorificat la maximum avantajul terenului propriu în următoarele două etape, când a dispus cu 1-0 de Astra şi cu 2-0 de nou-promovata Academica Clinceni, şi a urcat pe poziţie de play-off. Am spus însă atunci că rezultatele au luat-o înaintea jocului şi a urmat o prestaţie modestă în deplasare cu FC Voluntari, însă egalul, 0-0, a mai acoperit din nemulţumiri. Era primul joc fără Panţîru, el fiind vândut după doar trei etape la FCSB.

A venit însă Dinamo în Copou în etapa a V-a şi am asistat la o primă repriză consistentă din partea formaţiei ieşene. A speculat la maximum degringolada de atunci din tabăra adversă şi s-a impus cu un 2-0 fără dubii. Victoria din deplasare cu FCSB, 2-1, când şi-a impus punctul de vedere după ce a fost egalată, a fost cumva ca un moment culminant al parcursului formaţiei ieşene ce arăta determinare şi un fotbal din ce în ce mai plăcut ochiului.

Primii paşi greşiţi

Meciul cu cealaltă nou-promovată, Chindia Târgovişte, era văzut, din păcate şi tratat, ca o simplă formalitate. Copoul exalta când după nici 25 de minute de joc tabela indica deja 2-0, dar CSM Poli a fost egalată şi n-a mai avut reacţie să câştige jocul, deşi avea destule minute la dispoziţie. Erau totuşi şapte meciuri fără înfrângere din şapte posibile, aşa că şi disputa din runda a VIII-a, din deplasare, cu Gaz Metan Mediaş, a fost abordată cu încredere şi echipa ieşeană conducea cu 2-0 la începutul actului secund. Nu a ştiut însă să facă un înşelător pas înapoi, s-a descoperit în faţa unei formaţii cu oameni abili pe contraatac, a greşit mult şi Breeveld, cel pentru care însă era al treilea meci cu mâna stângă fracturată, iar Gaz Metan a întors soarta disputei, câştigând cu 3-2! Era prima înfrângere a sezonului, urma prima perioadă de întrerupere a campionatului, nu erau totuşi prea mari motive de îngrijorare.

Alte vânzări!

Teja a spus că pauza a fost benefică pentru băieţii săi, însă următoarele patru etape i-au dat doar parţial dreptate. În Copou a fost luată hotărârea ca suprafaţa de joc de la Stadionul „Emil Alexandrescu” să fie înlocuită, prilej cu care să fie pusă la punct şi o eficientă instalaţie de degivrare. Lotul a fost definitivat tot cu jucători care au acceptat salarii sub nivelul mediu din Liga 1, iar echipa s-a mutat cu jocurile de acasă la Botoşani, primul fiind cel din etapa a IX-a, cu FC Hermannstadt, primul fără Breeveld, cel care nici până acum n-a revenit în echipă. Nici atunci însă Teja nu l-a titularizat pe tânărul portar Târnovanu pentru a câştiga un om mai experimentat în câmp în locul lui Haţiegan, cel căruia i-a dat suficiente şanse, în timp ce Danale fusese împrumutat la Aerostar Bacău, în Liga a III-a, iar Pipoş trimis la echipa de juniori, de unde a fost ulterior pierdut definitiv în favoarea Forestei Suceava! Nici Devesa n-a dat în acel meci satisfacţie, iar de atunci se pare că a căzut în dizgraţie. S-a terminat 0-0, dar în deplasarea de la Ovidiu, cu FC Viitorul, când, în sfârşit, a fost titularizat Târnovanu, echipa ieşeană a avut o prestaţie superbă. A dominat tactic disputa, şi-a creat cu uşurinţă o sumedenie de ocazii, dar a înscris doar un gol. Echipa adversă avea un om mai puţin pe teren, dar finalul chiar ei i-a aparţinut. A egalat din penalty şi a câştigat cu 2-1 în minutele de prelungiri la o fază în care ghinionul s-a ţinut scai de CSM Poli la o înfrângere pe care nu o merita deloc, ca şi la Mediaş!

 

Citeşte şi: Nu mai merge nimic în Copou!

 

Problemele financiare erau tot mai grave, tranşa a doua din suma alocată de Primărie pentru Centrul de copii şi juniori - Academia CSM Poli Iaşi întârzia să fie virată, aşa că Târnovanu a fost vândut la FCSB, ca şi Tanasă, un junior ce nici măcar n-a debutat pentru echipa mare, din banii obţinuţi fiind plătite salarii şi prime!

În genunchi!

Antepenultima etapă a turului a dus din nou trupa lui Teja la Botoşani, pentru meciul cu Sepsi, în care a condus cu 1-0, dar iar a fost egalată pe final de joc şi chiar putea pierde disputa. În runda a XII-a, la Craiova, CSM Poli iar a jucat de bine cu Universitatea, formaţie ce atunci cocheta cu primul loc al clasamentului. Un nou joc bun tactic, iar A. Cristea a deschis scorul în actul secund pe un contraatac în care a colaborat cu Platini. Iarăşi a fost egalată pe final, dintr-o fază fixă, dar rezultatul era cumva dătător de speranţe înaintea celei de-a doua întreruperi a campionatului.

Ultima etapă a turului a programat şi controversatul meci cu FC Botoşani, organizat de CSM Poli la... Botoşani, ceea ce contravine regulamentului. Criza financiară a atins cote alarmante din moment ce măcar acest meci n-a putut fi găzduit în altă parte, infirmeria era plină, iar pe banca de rezerve au luat loc mulţi jucători ce nu demonstraseră că pot aduce un plus evident. Formaţia alcătuită de Teja cu ce i-a mai rămas la dispoziţie a arătat că lotul este pe măsura bugetului de loc de baraj, prestaţia a fost jalnică, noroc de Târnovanu, al cărui transfer va fi oficializat în iarnă, că s-a opus cu succes la câteva ocazii botoşănene.

Viitor tot mai nesigur!

Meci pierdut cu 3-0 fără drept de apel, tur încheiat în genunchi pe teren, cu salarii şi prime neachitate pentru luna septembrie, cu o perspectivă neclară în privinţa banilor, aşa că nesiguranţa financiară instalată în Copou nu pică deloc bine în prag de retur, când CSM Poli Iaşi se va confrunta, tot la Botoşani, cu CFR Cluj şi o aşteaptă două deplasări consecutive până când gongul va suna pentru a treia întrerupere a Ligii 1. Dragoş GAŞPAR

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Simona Halep se mărită - Când și unde va avea loc evenimentul
24/11/2019 07:45

Simona Halep (28 de ani, locul 4 WTA) si Toni Iuruc au stabilit in vacanta din Maldive toate planurile pentru nuntă, care se anuntă de pe acum evenimentul anului 2020. Nunta, cel mai probabil, va avea loc dup ...

VIDEO Rămâi cu gura căscată: Două jucătoare de tenis s-au luat la bătaie la finalul meciului!
10/11/2019 10:03

 Katherine Sebov Se spune că ce se intamplă in Vegas rămane in Vegas, dar deznodămantul unui meci din cadrul circuitul WTA din "capitala jocurilor de noroc" a făcut incojurul lumii.  & ...

Dora Ratjen, bărbatul care a concurat ca femeie la Olimpiada lui Hitler din 1936
07/08/2019 11:22

 Cazului „Dora Ratjen” a apărut pe fundalul unor puternice controverse si tulburări sociale. În 1936, Olimpiada de Vară s-a tinut la Berlin. Avea să rămană in istorie drept „O ...

VIDEO - Messi  lucrat in  Photoshop
27/06/2019 10:33
 Cu cuţitele pe masă! Începe etapa a XIV-a (play-out)
31/05/2019 00:00

  Aşa a fost să fie, ultima etapă a campionatului Ligii 1 de fotbal să programeze meciul decisiv, dar decisiv de tot, in care se hotărăşte a doua retrogradată şi echipa ce prinde locul de baraj. ...

TOPUL fotbaliştilor români DISTRUŞI de femei FOTO
15/11/2014 12:15

 Iată un top al jucătorilor a căror carieră a fost distrusă de femeile din viata lor. Adrian Cristea. Lansat de Politehnica Iaşi, Adrian Cristea a ajuns la Dinamo cu potentialul de a deveni unul din ...

SIMONA HALEP, prima reacţie după finala Turneului Campioanelor
26/10/2014 15:10

 Simona Halep a oferit prima reactie după finala pierdută cu Serena Williams, scor 3-6, 0-6. "Multumesc tuturor pentru ca m-au sustinut. O felicit pe Serena, e cea mai buna. Le multumesc c ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei