Premieră pentru tirul ieşean! CS Politehnica Iaşi a cucerit Cupa României!
Dimensiune font:
Ediţia din acest an a Cupei României la tir a însemnat în proba de puşcă patru zile de concurs cu probe de aer comprimat şi glonţ, dar nu şi un triumf al abonatelor la trofeu, CS Dinamo Bucureşti (pentru care a concurat şi Alin Moldoveanu, el câştigând proba de puşcă 10 metri aer comprimat) sau CSA Steaua Bucureşti. Antrenorul emerit Mihai Axinte a prezentat un lot de şapte sportivi pe care îi pregăteşte la CS Politehnica: Dragomir Iordache (concurează pentru clubul ieşean în competiţiile naţionale şi pentru Steaua Bucureşti în concursurile internaţionale), Adi Ioviţă, Mihai Axinte - la seniori, Vlad Rotariu, Justina Anastasia Dumbravă - la tineret, Ştefan Ciortan - la juniori 1 şi Alexandru Tanasă - la juniori 2. Ei au urcat de 24 de ori pe podiumurile probelor în care au concurat, iar punctele pe care le-au adunat, în sistem olimpic, au contribuit la triumful grupării ieşene. „Cucerirea Cupei României este o premieră pentru un club ieşean. Mă bucur că am depăşit echipe mult mai bine cotate, precum Dinamo şi Steaua, cluburi, după cum se ştie, puternic axate pe sporturile cu arme”, ne-a declarat Mihai Axinte.
La probele de pistol, dintre trăgătorii de la CS Politehnica Iaşi s-au evidenţiat Alexandru Saucă, câştigător la pistol liber seniori, şi Vlad Iacob, locul 3 la pistol aer comprimat juniori 3, ambii fiind pregătiţi de antrenorul Ioan Săcăleanu. Dragoş GAŞPAR
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau