Reguli drastice la Australian Open 2022! Participanții trecuți prin boală şi nevaccinaţii nu vor fi acceptați

tenis  doFPTg

Dimensiune font:

| 24-11-2021 11:07

Organizatorii Australian Open, primul grand slam al anului 2022, au stabilit regulile de participare legate de vaccinare. Astfel, vor fi acceptaţi doar jucători vaccinaţi sau cu scutire medicală de la vaccinare, nu şi cei trecuţi prin boală şi nevaccinaţi.


Într-o informare către jucători, consultată de L'Equipe, organizatorii Australian Open, turneu programat în perioada 17-30 ianuarie 2022, au anunţat condiţiile de participare, precizând că niciun jucător fără un program complet de vaccinare împotriva COVID-19 nu va putea călători la Melbourne. O "Declaraţie de călătorie în Australia" trebuie completată cu cel puţin 72 de ore înainte de plecare, încărcând dovada vaccinării sau scutirea medicală valabilă.
ADVERTISING

 



Vor fi consideraţi ca fiind complet vaccinaţi cei care au primit cele două doze ale vaccinurilor recunoscute cu un interval de cel puţin 14 zile între ele. Autorităţile sanitare franceze susţin o perioadă cuprinsă între 21 şi 49 de zile între doze, astfel că acest interval de două săptămâni poate părea deosebit de scurt pentru cei care se gândesc încă dacă să se vaccineze sau nu, ţinând cont că data de plecare începe să se apropie (între sfârşitul lunii decembrie şi începutul lunii ianuarie). Plus că trebuie să fi trecut şapte zile de la ultima doză de vaccin înainte de a intra în Australia. Pentru o plecare pe 27 decembrie, indecişii au doar două săptămâni să se vaccineze.

În prezent, precizează organizatorii, persoanele care au avut deja Covid-19 şi s-au vindecat de boală nu sunt considerate ca fiind scutite de a primi cele două doze de vaccin. Acesta este un caz interesant, deoarece îl priveşte în special pe Novak Djokovici, locul I ATP, reticent faţă de vaccinare. El va avea nevoie de două doze (sau una cu Johnson & Johnson) pentru a respecta recomandările guvernului australian. "Dar cerem urgent clarificări cu privire la această poziţie a guvernului", a menţionat documentul.

Printre motivele excepţiilor medicale se numără un "eveniment advers grav atribuit unei prime doze de vaccin aprobat". "Un eveniment este considerat grav dacă a dus la spitalizare sau a dus la o invaliditate/incapacitate semnificativă”. Unii jucători s-ar putea recunoaşte în acest caz.

Totuşi, organizatorii încearcă să atenueze anumite condiţii de primire. După testul PCR la sosire, jucătorilor nu li se va cere să se autoizoleze în timp ce aşteaptă rezultatul testului. Aceştia vor putea să părăsească hotelul sau să meargă la un restaurant, deşi nu li se va permite accesul în locurile de disputare ale turneului şi la cele de antrenament până când testul va fi negativ. În cazul unui rezultat pozitiv, perioada de izolare va fi de zece zile.

Anul trecut, regula foarte severă a cazurilor de contact, în special în avion, i-a afectat pe jucători, unii dintre ei fiind supuşi unei carantine stricte. Jucătorii în cauză şi-au exprimat furia după ce pasagerii întregului zbor au fost plasaţi în carantină strictă. Nemulţumirea lor a fost înţeleasă şi cazurile de contact din avioane vor fi limitate la persoanele de pe câte două rânduri, faţă, spate şi lateral, ale unui caz pozitiv confirmat şi vor trebui doar să se autoizoleze până când vor primi un rezultat negativ la testul PCR.

"Colaborăm îndeaproape cu furnizorii de laboratoare de testare pentru a ne asigura că testele PCR sunt procesate cât mai repede posibil pentru a minimiza orice perioadă de izolare", au precizat organizatorii. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Gura Vaii, cu sediul social in comuna Gura Vaii, satul Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau, cod postal 607220, telefon 0371/407.500, fax 0372/002.112, e-mail: primariaguravaii@yahoo.com, cod fiscal 4278108. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: - teren in suprafata de 316 mp, situat in intravilanul comunei Gura Vaii, satului Rotunda, nr. Cadastral 62185, CF 62185, apartinand domeniului privat al Comunei Gura Vaii, conform H.C.L. Comunei Gura Vaii nr. 09/22.01.2024, caietului de sarcini si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartimentul Achizitii Publice sau se poate consulta pe site-ul: www.uatcomuna guravaii.ro, sectiunea -Anunturi. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: de la Compartimentul Achizitii Publice, din cadrul Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau in contul de trezorerie RO17 TREZ 0625 006X XX00 0079, deschis la Trezoreria Onesti, cod fiscal: 4278108. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 27.03.2024, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 04.04.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 05.04.2024, ora 09.00, Comuna Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Judecatoria Onesti, cu sediul in municipiul Onesti, Str. Tineretului nr. 1, judetul Bacau, telefon 0234/311.913, fax 0234/326.170, e-mail: jud-onesti-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 08.03.2024.
ANUNȚ DE LICITAȚIE. Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro, organizează în data de 29.03.2024, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 16.000,00 mp, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, zona Dedeman. 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 16.000 mp, situat în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: gratuit 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 20.03.2024, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 29.03.2024, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 29.03.2024, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro PRIMAR, Florin-Liviu DULGHERU
Leo, fii bărbat!
17/03/2024 01:13

* Otelul Galati - Poli Iasi 1-0, in prima etapă din play-out Conform calculelor si a justificărilor statistice, Poli are nevoie de 32 de puncte pentru a scăpa cu viată din iadul numit play-out. E numărul ...

Poli Iași are nevoie de 15 puncte pentru a rămâne în prima ligă!
16/03/2024 05:05

* Otelul Galati – FC Politehnica Iasi, sambătă, de la ora 17, in prima etapă din play-out Inconstantă – acesta ar fi termenul care s-ar potrivi cel mai bine evolutiei echipei de fotbal a Iasulu ...

Imagini fără precedent pe terenul de tenis, la Alcaraz - Zverev. Fanii au intrat în panică, meciul a fost întrerurpt
15/03/2024 12:06

Meciul dintre Carlos Alcaraz şi Alexander Zverev, disputat in sferturile de finală ale turneului ATP Masters 1.000 de la Indian Wells şi caştigat de spaniol, a fost intrerupt in primul set din cauza invazie ...

Djokovici, revenire de coșmar la Indian Wells: liderul mondial, aruncat în afara turneului de un anonim
12/03/2024 11:15

Novak Djokovici (Serbia, 36 de ani, 1 ATP) a avut un 2023 de vis, lăsand impresia că a descoperit „elixirul tineretii“. Si dacă a fost asa, el pare că a rămas, intre timp, fără „combustibil“. Cel ...

Poli Iași, blestemul lui Dorinel Munteanu!
11/03/2024 06:00

* Otelul - Politehnica Iasi se va disputa in această seară, de la ora 20, in ultima etapă a sezonului regulat din SuperLiga * Poli Iasi pare să se fi convertit intr-un blestem pentru antrenorul Dorinel Munt ...

Programul primei etape din play offul Superligii. Cum arată clasamentul după înjumătățirea punctelor
10/03/2024 11:00

 Distanta dintre FCSB si Rapid, primele două clasate in Superliga Romaniei, s-a micsorat la patru puncte, după succesul la scor al giulestenilor, 4-0, aseară pe Arena Natională. Meciurile din play off ...

Poli întâlnește Oțelul, cea mai slabă echipă din campionat, pe teren propriu!
10/03/2024 06:06

* Otelul Galati - Politehnica Iasi, luni, 11 martie, de la ora 20, in etapa a 30-a a SuperLigii, ultima din sezonul regulat Politehnica Iasi merge la Galati decisă să obtină a 8-a victorie in actuala editie ...

CTP, încântat de decizia în cazul Halep: cum crede că Simona a obținut reducerea suspendării
06/03/2024 00:43

Simona Halep (32 de ani) isi pregăteste deja revenirea in tenis, după ce TAS i-a redus suspendarea de 4 ani pentru dopaj, valabilă pană pe 6 octombrie 2026 după decizia Sport Resolutions, la doar 9 luni. C ...

Reacția ITIA după ce TAS i-a redus pedeapsa Simonei Halep la 9 luni
06/03/2024 00:25

Agentia Internatională pentru Integritatea Tenisului (ITIA) a fost instituţia care a decis suspendarea de 4 ani in cazul Simonei Halep, in ciuda faptului că fostul ei antrenor, Patrick Mouratoglou, isi asuma ...

Turneul la care Simona Halep ar putea reveni pe teren
05/03/2024 20:37

 Simona Halep a primit marti vestea cea mare din partea TAS (Tribunalul de Arbitraj Sportiv): suspendarea de 4 ani pentru dopaj a fost redusă la 9 luni. În aceste conditii, fosta lideră WTA po ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei