Runda disputelor echilibrate. Începe etapa a VI-a în Liga 1 de fotbal
Dimensiune font:
Şi prin jocul rezultatelor, dar şi prin evoluţiile de până acum a formaţiilor implicate în Liga 1 de fotbal, etapa a VI-a a devenit una, cel puţin teoretic, echilibrată. Să luăm, de pildă, uvertura etapei, în care se întâlnesc două vecine de clasament, din zona locului de baraj, deci şi hârtia, prin calculele ei, emană echilibru. Al doilea meci din prima zi a rundei este un veritabile derby al codaşelor, Chindia urmărind prima victorie, Dinamo căutând o primă şansă de reabilitare, mai ales că are un tehnician nou pe bancă, Uhrin jr.
Derby-ul Ardealului, Sepsi - CFR Cluj, îşi are caracteristicile sale de netăgăduit, printre care limba maternă a unora dintre conducătorii formaţiilor nefiind de neglijat. Echilibru, deci. Şi formaţiile moldave, despre al căror start pozitiv am mai amintit, au două partide grele, nu şi imposibile: botoşănenii primesc, pe teren propriu, replica craiovenilor, aflaţi în scădere vizibilă de formă, în timp ce ieşenii se deplasează la Piteşti, unde îşi dispută FCSB meciurile de acasă, formaţia bucureşteană trecând printr-o pasă neagră de care băieţii lui Mihai Teja ar putea să profite.
În fine, ultima zi din programul etapei aduce alte două partide caracterizate de echilibru: FC Voluntari - Gaz Metan Mediaş, pentru că ilfovenii vor avea avantajul terenului propriu, şi Astra Giurgiu - Viitorul, cu giurgiuvenii dornici de revanşă după eşecurile din ultima vreme cu tinerii lui Hagi.
Echilibru teoretic, să vedem practica ce ne rezervă. Mircea UNGUREANU
ETAPA A VI-A Astăzi Hermannstadt - Clinceni 17:00, Digi/Telekom/Look Chindia - Dinamo 19:30, Digi/Telekom/Look Mâine Sepsi - CFR Cluj 21:00, Digi/Telekom/Look Duminică Botoşani - Craiova 18:00, Digi/Telekom/Look FCSB - CSM Poli Iaşi 21:00, Digi/Telekom/Look Luni Voluntari - Gaz Metan 18:00, Digi/Telekom/Look Astra - Viitorul 21:00, Digi/Telekom/Look CLASAMENT LIGA I 1. CFR Cluj 5 4 1 0 13-3 13 (+4) 2. Viitorul 5 3 2 0 13-6 11 (+2) 3. Poli Iaşi 5 3 2 0 6-1 11 (+2) 4. FC Botoşani 5 2 3 0 11-6 9 (+3) 5. Gaz Metan 5 2 3 0 7-4 9 (0) 6. Craiova 5 3 0 2 7-5 9 (0) 7. Sepsi OSK 5 1 4 0 4-3 7 (+1) 8. Astra 5 2 1 2 6-6 7 (+1) 9. Voluntari 5 1 2 2 5-7 5 (-4) 10. FCSB 5 1 1 3 6-10 4 (-5) 11. Clinceni 5 1 0 4 8-14 3 (-3) 12. Hermannstadt 5 1 0 4 7-13 3 (-3) 13. Dinamo 5 1 0 4 4-12 3 (-3) 14. Chindia 5 0 1 4 4-11 1 (-5)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau